Jaf la centrul de recuperare al militarilor veterani de la Mânăstirea Dealu. Ce au furat hoţii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
jaf centru amvvd

Începutul de an nu a fost unul pe care şi l-au dorit militarii veterani. Centrul de Recuperare şi Refacere pentru Veterani de la Mânăstirea Dealu a fost călcat de hoţi. Aceşia au distrus reţeaua electrică, au furat cabluri şi ţevi PWC.

Jaful a fost dat în ziua de 29 decembrie. Hoţii au smuls din pereţi cabluri şi ţevi PWC din Pavilionul A, dar şi din viitoarele laboratoare medicale şi de la etajul clădirii, furând o parte dintre acestea.

Conform preşedintelui sucursalei Târgovişte a Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor de Război, Voicilă Dănuţ, paguba depăşeşte 10.000 de euro. Practic toată munca electricienilor a fost în zadar şi trebuie să o ia de la capăt.

„Asociaţia noastră şi-a propus să construiască acest centru pentru recuperarea şi refacerea militarilor veterani care au fost în teatrele de operaţii. În urmă cu doi ani, de când am preluat acest centru de la Primăria Târgovişte am început să facem investiţii în geamuri termopane, în reconstrucţia clădirii efectiv, printre care şi instalaţia electrică. 

Pe data de 29 şi 1 ianuarie am aflat că persoane necunoscute au intrat în această clădire prin escaladarea pereţilor şi au smuls aproape toată instalaţia electrică din acest corp de clădire, instalaţie care era în proporţie de aproape 60% realizată. Au smuls inclusiv ţevile de PWC care erau băgate în pereţi, dozele de legătură, cablurile de transport. 

Practic munca trebuie luată de la capăt”, a spus preşedintele sucursalei Târgovişte a Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor de Război, Voicilă Dănuţ. 

   

Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere, se pare că este vorba de două persoane, pentru care poliţiştii au demarat acţiunea de identificare. 

Zona este dotată cu camare de luat vederi, iar un paznic stă aproape tot timpul acolo. 

„Bănuiesc că e vorba de cei care au nevoie de bani, nu să facă rău, oameni care se ocupă cu aşa ceva. Noi am făcut aceste investiţii cu eforturi foarte mari. Încercăm să facem din nou. Avem sistem de supraveghere video a întregii suprafeţe, avem un militar veteran, care, pe bază de voluntariat stă 24 din 24 aici şi supraveghează acest sistem, numai că au fost anumite sincope de timp. Nu este prima dată când suntem călcaţi de hoţi, dar acum s-a depăşit orice limită a bunului simţ şi a toleranţei”, a mai spus Voicilă Dănuţ.

Jaf la Centrul AMVVD
Jaf la Centrul AMVVD

   

Pe 1 ianuarie, când au venit la Centru, reprezentanţii Asociaţiei au găsit parte din cabluri pregătite de cărat. Cum aceştia au rămas în clădire şi au anunţat autorităţile, hoţii nu au mai apucat să ia tot ce au scos din instalaţie. 

Despre Centrul AMVVD de la Mănăstirea Dealu

AMVVD construieşte lângă Mănăstirea Dealu, Târgovişte, acolo unde a fost instruit în tinereţe regele Mihai I, un centru de recuperare. Este primul centru din România destinat recuperării fizice şi psihice a militarilor veterani şi a militarilor răniţi în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Irak şi Afganistan, cât şi a celorlalti membri ai asociaţiei.

Centrul, format din două clădiri (pavilioane) se aflălângă la Mănăstirea Dealu, din comuna Aninoasa, şi are o suprafaţă de 102.000 mp2. Clădirile Spitalului Mănăstirea Dealu au fost ridicate în 1912, când acolo a funcţionat Liceul Militar “Nicolae Filipescu”, unde a învăţat şi regele Mihai.

Jaf la Centrul AMVVD
Jaf la Centrul AMVVD

Asociaţia este formată în anul 2013, iar la ora actuală numără peste 12.500 de membri: militari, poliţişti, veterani, veterani cu dizabilităţi, adică militari răniţi, văduve şi 2.500 de membri asociaţi din societatea civilă (medici, sportivi campioni, artişti).  

Spitalul va cuprinde zeci de mini apartamente, în care militarii vor fi trataţi alături de familie, spaţii de tratament, cazare, recreere, locuri de joacă pentru copii, alte facilităţi pentru tratament şi odihnă.

Practic, Centrul va dispune de nişte apartamente mai mici. Sunt luaţi în vizor atât văduvele, cât şi  copiii orfani.  

Până în prezent, 28 de militari români şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak şi 180 militari au fost răniţi.

AMVVD este formată în anul 2014, iar la ora actuală numără peste 10.000 de membri: militari, poliţişti, veterani, veterani cu dizabilităţi, adică militari răniţi, văduve şi 2.000 de membri asociaţi din societatea civilă.

CITEŞTE ŞI:

Militarii români îşi construiesc spital pentru tratarea traumelor de război. MApN recunoaşte în premieră că militarii suferă de sindrom post-traumatic

Poveştile militarilor răniţi pe fronturile din Irak şi Afganistan. Unii au rămas ţintuiţi în scaunul cu rotile, alţii - proptiţi în baston, dar tot s-ar întoarce pe front

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite