Ce i-a transmis „Geo cel rău“ iubitei sale înainte să o înjunghie de 24 de ori cu un cuţit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fata şi-a dat ultima suflare în braţele mamei
Fata şi-a dat ultima suflare în braţele mamei

George Zidaru, zis „Geo cel rău“, avea un plan diabolic, spun rudele handabalistei de 17 ani care a fost omorâtă cu nu mai puţin de 24 de lovituri de cuţit. Tânărul avea de gând să se sinucidă pentru a putea fi în ceruri alături de marea sa dragoste.

"Avea de gând să se omoare şi pe el pentru a putea fi în ceruri el mire, el mireasă", spune mama Cristinei Nichita.

Mesaj de dragoste

Mama agresorului dă vina pe fată pentru starea în care a fost adus băiatul ei. 

Ea a răscolit toată treaba. Acum patru zile ei făceau doi ani şi jumătate de când erau împreună şi ea a postat pe Facebook că acum făceam doi ani şi jumătate cu fostul meu iubit şi a postat şi o melodie. Treaba asta l-a răscolit foarte mult. După ce s-a despărţit de ea plecase şi a făcut turul României cu bicicleta. Când a venit înapoi, el i-a scris la poartă din rumeguş şi motorină un mesaj: <<Te iubesc>>. Dar când a văzut ce a postat ea pe Facebook a luat-o razna”, ne-a mărturisit Amelia Ioniţă, mama agresorului.

image

Totul a pornit de la un mesaj pe Facebook

Vecinii de pe Strada Islazului, acolo unde locuieşte familia fetei, au fost îngroziţi de cele întâmplate. „Îmi pare extrem de rău că nu am auzit nimic din ce s-a întamplat, pentru că nemernicul a târât-o de păr până aici lângă poarta mea şi aici a înjunghiat-o. Am avut televizorul dat drumu şi am şi termopane şi nu am auzit nimic”, ne-a spus o vecină de-a Cristinei.


Eu când am ieşit noaptea trecută afară am văzut poliţie multă. Ea ar fi venit pe undeva, a aşteptat-o la poartă şi de la ea a târât-o până într-un şanţ şi a înjunghiat-o. Era un copil cuminte, de familie bună. Nici pe el nu îl ştiam agresiv. Nu mă aşteptam la el să facă treaba asta”, ne-a povestit Maria Nichita, mătuşa fetei înjunghiate.

Potrivit procurorului de caz, tânărul riscă chiar închisoarea pe viaţă.

„E vorba de infracţiunea de omor calificat. Persoana vătmată a fost supusă autopsiei medico leale. Primele concluzii califica fapta ca fiind un omor calificat. Persoana cercetată a fost adusă la Parchet. Se vor dispune măsuri corespunzătoare. Este vorba de mai multe lovituri de cuţit. Riscă detenţia pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani de închisoare”,a  declarat Dorel Stănescu, procuror.

Cristina Nichita era elevă la un liceu din Târgovişte, la profil sportiv.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Cazul elevei ucisă de fostul iubit. Tribunalul Dâmboviţa l-a trimis după gratii pentru 30 de zile pe criminal

„Ai devenit un înger surioara mea”. Colegii şi apropiaţii Cristinei, fata ucisă de fostul iubit, au umplut Facebook-ul cu mesajele de condoleanţe

"Geo cel Rău" mai avea două dosare penale pentru ameninţare şi agresiune. Nu avea voie să se apropie de Cristina, pe care a ucis-o cu sânge rece

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite