Autorităţile au confirmat apariţia pestei porcine la Şelaru. Vor ucise zeci de animale

Autorităţile au confirmat apariţia pestei porcine la Şelaru. Vor ucise zeci de animale

A fost emisă decizia de ucidere a celor 61 de porcine din exploataţia comercială afectată, precum şi decizii de ecarisare alternativă şi de instituire a zonelor de restricţie.

Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat apariţia virusului de pestă porcină africană în judeţul Dâmboviţa, la o exploataţie comercială de tip A, în satul Fierbinţi din comuna Şelaru.

Centrul local de combatere a bolilor din judeţul Dâmboviţa s-a întrunit astăzi, 15 decembrrie, ora 08.30, pentru a adopta măsurile necesare prevenirii şi răspândirii virusului PPA.
 
A fost emisă decizia de ucidere a celor 61 de porcine din exploataţia comercială afectată, precum şi decizii de ecarisare alternativă şi de instituire a zonelor de restricţie. 
 
„Reamintim cetăţenilor că orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar din localitate, Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa şi autorităţilor locale. Totodată precizăm că pesta porcină africană(PPA) nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, dar cu un puternic impact la nivel economic şi social”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Dâmboviţa.
 
De asemenea, în conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit o zonă de protecţie pe o rază de 3 km şi o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 km în jurul focarului.
 
„Până la acest moment, nu au mai fost notificate alte cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate în gospodării sau în exploataţii de tip comercial, de pe raza judeţului. DSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorităţi, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA judeţene sau autorităţilor locale. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social şi economic”, se arată într-un comunicat al DSVSA Dâmboviţa.
 
Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: