Bani publici tocaţi pe o broşură turistică plină de greşeli: cum a ajuns Mănăstirea Bogdana să arate ca Putna

Bani publici tocaţi pe o broşură turistică plină de greşeli: cum a ajuns Mănăstirea Bogdana să arate ca Putna

Mănăstirea Bogdana este ilustrată în broşură cu fotografii ale Mănăstirii Putna. FOTO Dănuţ Zuzeac

Câteva zeci de mii de lei s-au cheltuit, într-un program cu finanţare majoritar europeană, pentru editarea unei broşuri de dimensiuni mai ample, scrisă în patru limbi, denumită „Ghid Turistic – Bucovina“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Această publicaţie de 110 pagini, tipărită în 40.000 de exemplare, este tipărită prin intermediul programului „Regio – iniţiativă locală. Dezvoltare regională“. Pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, sunt parteneri la acest important proiect de promovare a Bucovinei: Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regional, Guvernul României, Consiliul Judeţean (CJ) Suceava.

Realizatorii acestei broşuri sunt cei de la SC PDE Strategii şi Investiţii SRL Buzău, cu punct de lucru în Bucureşti, o firmă ce a încasat de la CJ Suceava 54.000 de lei pentru a realiza broşurile în care turiştilor le sunt prezentate frumuseţile Bucovinei.

Extrem de slab documentată, conţinând în principal extrase din presa locală ori de pe site-urile instituţiilor istorice, culturale ori turistice aflate la dispoziţie pe internet, cărţulia pentru care s-au cheltuit atâţia bani publici este plină de erori.

Una dintre cele mai mari gafe ale autorilor vizează Mănăs­tirea Bogdana din Rădăuţi, ilustrată cu fotografii ale Mănăstirii Putna. Şi nu doar o singură dată, ci de patru ori, de fiecare dată când au făcut referire la Mănăstirea Bogdana în textele publicate în cele patru limbi. Într-un alt caz, este folosită o aceeaşi imagine generală a unei localităţi despre care nu ştim dacă este a Rădăuţiului ori a Siretului: aceeaşi poză e utilizată pentru a descrie ambele oraşe.

            Pozele folosite pentru imaginile de ansamblu ale oraşelor Rădăuţi şi Siret sunt identice.                                                                            FOTO Dănuţ Zuzeac 

Colecţia plină de sculptori

Una dintre cele mai vizibile probleme o reprezintă însă neglijarea totală a corecturii finale, care a condus la greşeli ortografice dintre cele mai evidente. Astfel, dincolo de despărţirile în silabe anapoda la capătul rândurilor, cum ar fi „sucev-enilor“, cititorul poate afla în altă parte despre „focuţi de tabără“. Acelaşi ghid informează şi că „cea mai mare colecţie de autor din ţară“, la Muzeul de Artă „Ion Irimescu“, adăposteşte „300 sculptori“, şi nu „sculpturi“.

        Despărţirea în silabe este un subiect tabu pentru autorii broşurii. FOTO Dănuţ Zuzeac

„Am cerut retragerea acestor ghiduri pentru public. S-au strecurat acolo nişte regretabile greşeli. Am cerut printr-o dispoziţie secretarului judeţului să verifice dacă procedurile s-au respectat şi, în momentul în care voi avea mai multe informaţii, vă voi spune despre ce este vorba. Este un ghid  a cărui valoare a fost de aproximativ 50.000 de lei, finanţarea fiind asigurată de Consiliul Judeţean Suceava în luna martie a acestui an“, a declarat peşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.

Alte ştiri pe această temă:

Cum a fost sancţionat profesorul de Religie care a distribuit broşuri homofobe într-un liceu din Braşov

Errare humanum est – despre gafa broşurii Agerpres şi nevoia sprijinirii tinerilor din Noul Val

Gafă diplomatică majoră: România i-a dat ministrului german al Externelor o hartă a Franţei acoperită cu drapelul german

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările