VIDEO Medicul legist revoltat de modificările gândite pentru legile Justiţiei. „La examenul genital să vină şi violatorul, să bage şi el un ochi acolo“

VIDEO Medicul legist revoltat de modificările gândite pentru legile Justiţiei. „La examenul genital să vină şi violatorul, să bage şi el un ochi acolo“

Medicul legist Sorin Lesnic

Procurorii şi judecătorii din Slatina au ieşit marţi, 19 decembrie, în faţa instanţelor în care activează, acestora alăturându-li-se şi un expert medico-legal, singurul care a şi vorbit despre motivele care l-au determinat să protesteze.

Ştiri pe aceeaşi temă

La ora 12,00, în faţa Judecătoriei Slatina au ieşit atât judecătorii, cât şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, continuând, astfel, în aceeaşi notă protestul început ieri.

La ora 13,00, după cum au anunţat încă de ieri, au ieşit în faţa instituţiei şi judecătorii Tribunalului Olt şi colegii lor, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, singurii rămaşi în instituţie fiind colegii angrenaţi în procesele care se desfăşurau în săli. La fel de tăcuţi, judecătorii au menţionat doar că motivele care i-au determinat să ia o astfel de decizie sunt cele expuse în comunicatul de presă transmis luni.

Singurul care a vorbit cu jurnaliştii a fost medicul legist din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Olt, Sorin Lesnic, expert medico-legal autorizat, care a atras atenţia că modificările legislative propuse vor pune în situaţii de neimaginat victimele diverselor infracţiuni.

„Eu sunt în calitate de medic legist, fac parte din cei care administrează acte în justiţie şi prin expertizele mele medico-legale am fost pus în faţa unui fapt inedit şi foarte grav în urmă cu câteva luni, când am efectuat o expertiză legală la Mina Minovici, când am fost obligat să accept ca la examinarea persoanei vătămate să participe şi presupusul agresor. Am considerat că este inuman să supunem o victimă unei examinări medico-legale în prezenţa  agresorului - era un caz de culpă medicală - şi mă gândesc că dacă, Doamne-fereşte, vor trece aceste legi, va trebui să aşteptăm ca la examinările medico-legale să participe şi agresorii, astfel încât să nu le fie încălcate  drepturile de apărare ale agresorilor, dar ne gândim la victime: ce se va întâmpla dacă victima va fi pusă în faţa presupusului agresor. Şi nu mă refer numai la victimele agresiunilor, ci sunt fel de fel de infracţiuni în care victima va trebui să fie interogată, examinată medico-legal, în faţa presupusului agresor.


Judecătorii Tribunalului Olt au ieşit din nou, marţi, în faţa instituţiei, alături de procurori FOTO: Alina Mitran

Sper că nu se va ajunge şi la situaţii de acest gen, la violatori şi criminali, dar putem să ne aşteptăm ca la autopsie să participe şi criminalul, sau la examenul genital genital al unei femei violate să vină şi violatorul, să bage şi el acolo un ochi. Este foarte grav ce se întâmplă şi protestul magistraţilor, protestul meu personal, este pentru a preîntâmpina apariţia unor astfel de situaţii limită care, Doamne-fereşte, vor fi posibile dacă aceste legi vor trece.

(...) Sunt ca persoană particulară şi ca expert medico-legal, mâine voi merge pentru pentru o expertiză la «Mina Minovici», şi dacă acolo va fi un protest, mă voi alătura. Voi protesta în continuare, pentru că mă interesază ca dacă mie sau familiei mele ni se întâmplă ceva să fiu apărat de către lege, nu să fie mai degrabă agresorul apărat“, a spus medicul Sorin Lesnic.

Şi la Judecătoria Slatina a continuat protestul

Judecătorii şi-au început ieri protestul anunţând, prin intermediul comunicatelor de presă, că astfel îşi exprimă dezacordul pe de o parte faţă de modificările propuse şi adoptate, iar pe de alta, faţă de maniera în care acestea au fost operate.

Cel mai probabil, de mâine protestul judecătorilor de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina, cărora li s-au alăturat şi procurorii de la parchetele arondate, va fi comun. Protestele sunt anunţate până vineri, când se va adopta o nouă decizie cu privire la continuarea sau încetarea acestora.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: