Cum arată Gheorghe Dincă după 50 de zile de arest. Monstrul din Caracal a fost adus la reconstituirea răpirii şi uciderii Alexandrei Măceşanu

Cum arată Gheorghe Dincă după 50 de zile de arest. Monstrul din Caracal a fost adus la reconstituirea răpirii şi uciderii Alexandrei Măceşanu

Poliţista, dusă ca Alexandra, de Gheorghe Dincă, în casa groazei Sursa RTV

Gheorghe Dincă, monstrul din Caracal acuzat de uciderea Luizei Melencu şi a Alexandrei Măceşanu, a fost scos din arest pentru a participa la reconstituirea crimei asupra Alexandrei. Înfăţişarea lui Dincă este schimbată faţă de cum arăta la arestarea lui.

Gheorghe Dincă trebuie să arate luni, 16 septembrie, cum a procedat în cazul răpirii şi sechestrării Alexandrei Măceşanu, fata de 16 ani din Dobrosloveni pe care a luat-o la ocazie în ziua de 24 iulie. 

Criminalul a fost adus la casa lui din Caracal şi reface tot traseul avut în acea zi, când Alexandra s-a urcat în maşina lui pentru a ajunge în oraş. 

GALERIE FOTO DE LA RECONSTITUIRE

Dincă a apărut odihnit, curat, ras şi mai slab, total diferit faţă de imaginea de la prinderea sa din iulie, când semăna cu un animal hăituit, sălbatic şi neîngrijit. 

Lui i-au fost scoase cătuşele, pentru a fi liber în mişcări, el trebuind să arate cum a lovit fata, cum a legat-o cu cureaua de la pantalonii lui şi cum a dus-o în casa sa din Caracal, unde a fost violată şi de unde Alexandra a dispărut a doua zi, după apelurile disperate făcute de ea la 112. 

Gheorghe Dincă, la reconstituirea de la Caracal FOTO Inquam Photos / Bogdan Dănescu

Dincă a declarat că i-a ars fetei cadavrul într-un butoi improvizat. Resturile ADN au fost confirmate de Institutul de Medicină Legală Mina Minovici ca aparţinând Alexandrei Măceşanu. 

Familia fetei cere, însă, o contraexpertiză la un institut din străinătate. „Nu suntem lămuriţi că a ars în acel butoi“, a declarat mama Alexandrei, Tudoriţa Măceşanu. 

Rolul Alexandrei îl joacă în reconstituire o poliţistă de la Poliţia Capitalei, de aceeaşi statură cu Alexandra. În scena butoiului, în care ar fi băgat-o pe Alexandra, moartă, Dincă a avut la dispoziţie un manechin. 

Pe aceeaşi temă: 

Reconstituire la casa groazei: O poliţistă joacă rolul Alexandrei Măceşanu, Dincă a legat-o la mâini cu cureaua pantalonilor

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO Inquam Photos / Bogdan Dănescu
  • FOTO Inquam Photos / Bogdan Dănescu
  • FOTO Inquam Photos / Bogdan Dănescu
  • FOTO Inquam Photos / Bogdan Dănescu
  • FOTO Inquam Photos / Bogdan Dănescu
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: