FOTO Aurul şi argintul antic al României, la Satu Mare, într-o expoziţie estimată la 70 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de cinci săptămâni, Muzeul de Artă din Satu Mare va găzdui una dintre cele mai spectaculoase expoziţii de pe teritoriul României: cea care reuneşte peste 1000 de obiecte din aur şi argint, datând din antichitate. Exponatele sunt asigurate de o firmă de specialitate pentru suma de peste 69 de milioane de euro.

Sătmărenii vor putea vedea una dintre cele mai preţioase şi spectaculoase expoziţii organizate în ţară în ultimii 20 de ani: “Aurul şi argintul antic al României”. Ea va fi deschisă la Muzeul de Artă începând de azi după ce, vreme de patru luni, a avut 11.000 de vizitatori la Bucureşti. Expoziţia-eveniment itinerantă „Aurul şi argintul antic al României” a fost vernisată azi la sediul Muzeului Judeţean Satu Mare şi va rămâne deschisă spre vizitare până în data de 2 noiembrie.

Expoziţia, care a fost deschisă pentru prima oară la Muzeul naţional de Istorie a României din Bucureşti reuneşte peste o mie de piese arheologice reprezentative, lucrate din aur şi argint, descoperite pe teritoriul României. Structura expoziţiei ilustrează, prin aceste obiecte de o deosebită valoare istorică, estetică şi simbolică, o perioadă de peste şase milenii, cuprinsă între Neo-Eneolitic şi Antichitatea Târzie (mileniul al V-lea a.Ch. – secolul al VII-lea p.Ch). 

Expoziţia a fost vernisată azi, la Satu Mare, chiar de dr. Ernest Oberländer Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional al României şi a fost încununată de un moment artistic realizat de soprana Nicoleta Colcear de la Opera Naţională Română din Timişoara şi de pinistul Ladislau Roth din Israel.

Unele dintre obiectele incluse în tematica acestei manifestări se află în expoziţia Tezaur Istoric a MNIR şi, prin urmare, pot fi văzute doar la Bucureşti, altele sunt expuse în diferitele muzee de istorie şi arheologie din ţară, în timp ce o parte dintre acestea nu au mai fost prezentate publicului în trecut. Exponatele sunt asigurate de o firmă de specialitate pentru suma de peste 69 de milioane de euro. Securitatea expoziţiei este asigurată de firme de pază şi de jandarmi.

“Printre artefactele prezentate în expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” există atât exemplare cu o lucrătură mai simplă, cât şi adevărate puncte de referinţă în arta metalului preţios”, a explicat dr. Ernest Oberländer Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional al României.

Mărturie pentru veleităţile artistice şi îndemânarea orfevrilor de altădată sau pentru complexitatea soluţiilor tehnologice folosite pot sta, printre altele, piesele din inventarele ansamblurilor princiare getice (Craiova, Cucuteni-Băiceni, Poiana Coţofeneşti, Agighiol sau Peretu), diversitatea şi bogăţia de forme a orfevrăriei dacice (brăţările polispiralice de aur descoperite în zona cetăţii de la Sarmizegetusa Regia sau tezaure precum cele de la Sâncrăieni, Peteni, Drăgeşti, Tăşad, Sacalasău, Rociu, Bălăneşti etc.) şi, nu în ultimul rând, inventarele funerare şi tezaurele Evului Mediu Timpuriu sau Antichităţii Târzii, Pietroasa, Apahida, Cluj-Someşeni sau Histria.

Expoziţia va putea fi vizitată la Muzeul de Artă în intervalul 18 septembrie-2 noiembrie (zilnic între orele 10.00-18.00, cu excepţia zilelor de luni). Preţul unui bilet este de 10 lei, iar al aceluia cu reducere este de 5 lei.. 

Vă recomandăm şi

VIDEO Vasilescu, BNR: România tot ridică la Moscova problema Tezaurului, dar de acolo nu vine niciodată niciun răspuns sau răspunsurile sunt evazive

Comoară din vremea dacilor, descoperită la Târgu-Mureş

"Cuminţenia pământului" a lui Brâncuşi, scoasă la vânzare pentru 20 de milioane de Euro

Ediţie specială „Tezaur folcloric“, dedicată Marioarei Murărescu

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite