FOTO VIDEO Ultimul opincar din Oltenia, propus din nou Tezaur Uman Viu. Iţele unei poveşti şi ale unui meşteşug uimitor

FOTO VIDEO Ultimul opincar din Oltenia, propus din nou Tezaur Uman Viu. Iţele unei poveşti şi ale unui meşteşug uimitor

Alexandru Ilinca - ultimul opincar din Oltenia; Foto Pavel Diaconu

Anul trecut, comisia din cadrul Ministerului Culturii care se ocupă de recunoaşterea celor mai reprezentativi meşteri populari drept „Tezaure Umane Vii”, a refuzat să-i acorde titlul „ultimului opincar din Oltenia”.

După ce anul trecut a ameninţat că se duce la UNESCO, fiindcă i s-au încălcat o serie de drepturi de către comisia din cadrul Ministerului Culturii care se ocupă de declararea celor mai reprezentativi meşteri populari drept „Tezaure Umane Vii”, anul acesta, Alexandru Ilinca, cunoscut drept „ultimul opincar din Oltenia”, a fost propus din nou la titlu. 
 
El este cel care i-a încălţat cu opinci româneşti pe Prinţul Charles al Marii Britanii, pe preşedintele francez Emmanuel Macron, dar şi pe preşedintele României, Klaus Iohannis. 
 
 
Povestea a început în urmă cu câţiva ani, când a fost abordat de un reprezentant al Ministerului Culturii pentru un documentar despre opinci. L-a întrebat ce demersuri ar putea să facă pentru ca opincile să fie protejate UNESCO, mai ales că, la nivel de ţară, numărul celor care mai practică acest meşteşug, după datinile străvechi, este extrem de scăzut.
 
„Am depus documentele din nou în acest an, pentru Alexandru Ilinca – opincar, precum şi pentru Constantin Manoli – sculptor de furci în lemn. Au fost într-adevăr ceva probleme, sperăm ca acum să se rezolve şi să obţină (domnul Ilinca – n,r,) titlul de „Tezaur Uman Viu”. Mizăm pe „greutatea” dosarului în sine, adică pe toate argumentele, motivele pentru care noi considerăm că merită să fie numit „Tezaur Uman Viu”.
 
La ora aceasta, în jur de 50 de meşteri populari din întreaga ţară, reprezentanţi ai câte unui meşteşug tradiţional, au obţinut această titulatură. Despre arta confecţionării opincilor după „reţeta din bătrâni” se ştie că mai are doar câţiva reprezentanţi la nivel de ţară, cei mai mulţi în Ardeal. Despre Alexandru Ilinca se spune că este ultimul opincar din Oltenia. Nu ştiu dacă în Oltenia este unic, dar în Vâlcea ştiu sigur”, mărturiseşte Amalia Boari, de la Centrul de Creaţie, Promovare şi Conservare a Culturii Tradiţionale Vâlcea.
 
Filmarea anterior prezentată a fost realizată şi postată pe pagina de socializare de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală şi este dedicată acestui meşteşug pe cale de dispariţie - opincăria.  Un material despre „credinţă şi opinci, încălţările care l-au purtat pe ţăranul român în toate războaiele” , într-o discuţie „cu unul dintre cei mai renumiţi meşteri opincari din ţară: Alexandru Ilinca”, după cum recunosc chiar realizatorii, opincarul vâlcean fiind un fidel colaborator al muzeului.
 
În ciuda a ceea ce este evident, există autorităţi care continuă să-i conteste meritele şi implicarea în păstrarea şi promovarea tradiţiei şi meşteşugurilor populare.
 

„Am vrut să sesizez neregulile direct la UNESCO”

 
Despre subiectul acordării titlului de „Tezaur Uman Viu”, Alexandru Ilinca povesteşte: Am vrut să sesizez neregulile, care s-au petrecut anul trecut, direct la UNESCO, fapt ce a ajuns la urechile celor vizaţi care mi-au transmis prin terţi să mai am răbdare până la următoarea sesiune, cea din acest an. Aşa că am făcut din nou dosarul, mai ales că în 2019 am avut o serie de activităţi şi am primit o serie de aprecieri şi distincţii. Printre acestea sunt şi cele venite din partea Arhiepiscopiei Râmnicului - o cruce pentru păstrarea tradiţiei, a Primăriei, Prefecturii, vreo 4 - 5 distincţii mai mari”.
 
Opincarul ne-a mărturisit că situaţia sa a ajuns la urechile unor persoane influente din zona culturii, care l-au asigurat că problema îşi va găsi o rezolvare şi că, în plus, de la ultima discuţie pe care a purtat-o cu reporterul „Adevărul” pe această temă, ocazie cu care a prezentat o serie de documente, a intrat în posesia altora noi, care l-ar putea ajuta, la o adică, să-şi menţină acuzaţiile pe care le aduce la adresa unor funcţionari şi a modului în care se derulează anumite procedee care-i vizează pe meşterii populari şi recunoaşterea meritelor acestora. 
 
„Acum, unii luptă mai mult decât mine, ca să se rezolve această situaţie. Le-am şi spus că pe mine nici nu mă mai interesează. Mi s-a şi atras atenţia la un moment dat că aduc acuze nefondate. Doar că îmi bazez spusele pe documente”, a mai precizat Alexandru Ilinca. 
 

Meşteşug deprins încă din copilărie, de la tatăl său, opincarul satului

 
Opincarul născut în Orleşti - Vâlcea a deprins meşteşugul încă din copilărie, de la părintele său - Gheorghe Ilinca - cunoscut drept „opincarul satului”, astăzi nonagenar. I-a învăţat pe mulţi cum să facă opinci, români ori altă naţionalitate, chiar şi pe americani.
 
Alexandru Ilinca, omniprezent la târgurile din ţară Foto: Arhiva personală
 
„Pe la vârsta de şase ani m-am apucat de confecţionatul opincilor, în dorinţa de a-mi imita părinţii. Cum tata se ocupa cu această deprindere, confecţionam şi eu, dar la nivelul unui copil.  Îmi amintesc însă când tata se trezea la 4:00 dimineaţa şi se apuca de bocănit: dădea găuri pentru opinci”, rememorează Alexandru Ilinca.   
 
S-a reapucat de opincărie abia târziu, când a realizat că meşteşugul, altădată la mare căutare, era de negăsit la târgurile meşterilor populari, unde nimeni nu mai vindea opinci. Cum a ieşit la pensie, s-a reapucat de opincărie, începând cu argăsirea pielii de porc. 
 
„Când am crescut, poate tot din cauza opincăriei, m-am dus şi am făcut şcoala de croitorie, meserie pe care am practicat-o peste 30 de ani la Râmnicu Vâlcea, pentru că perioada opincilor era deja la apus. Am prins vremurile, când eram copil, când toate babele confecţionau opinci, cum s-ar spune. Poate tocmai de aceea nu am continuat să fac ce făcea tot satul. În schimb, meseria avea să-mi fie de mare ajutor mai târziu”, recunoaşte opincarul.
 
Tatăl său i-a dat imboldul de a se reapuca de treabă: „Nu mai sunt prea mulţi oameni care confecţionează opinci, iar tinerii nu par prea atraşi de acest meşteşug. Mulţi s-au apucat de el, dar s-au lăsat când au văzut că nu e chiar aşa de uşor cum pare la prima vedere”, mai spune Alexandru Ilinca.
 
Opincarul foloseşte acelaşi procedeu ca în urmă cu 200 de ani şi, deşi are chiar şi ustensile ca pe vremuri, este conştient că uneori nu are sens să te chinui inutil. 
 

Opincarul cu înfăţişare de dac autentic

 
De-a lungul timpului a avut tot felul de învăţăcei. De curând, a participat la Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”, din cadrul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” unde i-a învăţat pe copii să meşterească nu doar opinci, ci şi măşti, brăţări etc. Şi nu a uitat să facă un cadou fiecăruia, la final.
 
Când îl întrebi despre cei care au încercat „să-i fure meseria”, îşi aminteşte cu haz despre nişte americani - studenţi în New York - care, în urmă cu şapte ani, luau notiţe despre procedeul confecţionării opincilor, în cadrul Muzeului „Astra” din Sibiu. Fiecare a plecat atunci acasă cu câte o pereche de opinci, despre care susţineau ei că le dă senzaţia că „zboară”.
 
Anul acesta speră să repete experienţa, tot la Sibiu şi tot cu studenţi americani. Recunoaşte că şi-ar dori să vadă aceeaşi dăruire şi interes şi la studenţii români. 
 
Alexandru Ilinca şi atelierele sale inclusiv cu străinii Foto: Arhiva personală
 
Peste tot pe unde a fost, însă, a impresionat de la copii până la preşedinţi de stat, de la oameni simpli, la vedete. La toate târgurile poartă în permanenţă portul popular, care îi duce pe vizitatori cu gândul la strămoşii daci.  
 
Şi, fie că se află în cadrul târgurilor, al unor evenimente de profil, sau al unor emisiuni TV, „ultimul opincar al Olteniei”, unul dintre cei mai apreciaţi meşteri populari din România, vorbeşte şi arată în permanenţă în ce constă meşteşugul său „pe cale de dispariţie”. Merge peste tot cu atelierul său mobil, pentru a demonstra pe viu din tainele acestei arte a confecţionării opincilor. 
 
Iar de-a lungul timpului nu a fost deloc zgârcit cu informaţiile şi a explicat în mai multe înregistrări care ulterior au fost postate pe net „Abecedarul opincăriei”, cu detalii pe înţelesul tuturor, în aşa fel încât chiar dacă aceia care practică acest meşteşug dispar, el să dăinuie mereu.  
 
Răspunsul final, oficial, privind titlul de „Tezaur Uman Viu” va fi dat pe 8 septembrie, deşi se va şti cu mult înainte, susţin oamenii de cultură implicaţi în proces. 
 
Vă mai recomandăm şi:
 
 
 
 

Opincarul Alexandru Ilinca Foto Pavel Diaconu

Imagini din aceeasi galerie
  • Opincarul Alexandru Ilinca Foto Pavel Diaconu
  • Opincarul Alexandru Ilinca și atelierul pentru voluntari străini Foto Arhiva personală
  • Opincarul Ilinca Alexandru alături de ucenici la Tabăra de creație „Vara pe uliță” de la București Foto Muzeul Național al Satului „Dumitrie Gusti”
  • Alexandru Ilinca - ultimul opincar din Oltenia - Vâlcea Foto Nina Șelaru
  • Opincarul Alexandru Ilinca în Tabăra de Creație „Vara pe uliță” de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Foto Luminița Voica
  • Opincarul Ilinca Alexandru alături de ucenici la Tabăra de creație „Vara pe uliță” de la București Foto Arhiva personală
  • Alexandru Ilinca - ultimul opincar din Oltenia - Vâlcea Foto Nina Șelaru
  • Opincile din colecția lui Alexandru Ilinca - ultimul opincar din Oltenia Foto Nina Șelaru
  • Opincarul Alexandru Ilinca Foto Pavel Diaconu
  • Alexandru Ilinca - ultimul opincar din Oltenia - Vâlcea în cadrul atelierelor sale întâlnite pe la mai toate evenimentele de profil din țară Foto Arhiva personală
  • Opincarul Alexandru Ilinca la Ziua aviației în București Foto Arhiva personală
  • Alexandru Ilinca - ultimul opincar din Oltenia - Vâlcea în cadrul atelierelor sale întâlnite pe la mai toate evenimentele de profil din țară Foto Arhiva personală
  • Alexandru Ilinca - ultimul opincar din Oltenia - Vâlcea în cadrul atelierelor sale întâlnite pe la mai toate evenimentele de profil din țară Foto Arhiva personală
  • Alexandru Ilinca - ultimul opincar din Oltenia - în cadrul Târgului meșterilor populari de la Vâlcea Foto DMS
  • Opincarul Alexandru Ilinca la Ziua Imnului în Râmnicu Vâlcea Foto Arhiva personală
  • Alexandru Ilinca - ultimul opincar din Oltenia - în cadrul Târgului meșterilor populari de la Vâlcea Foto DMS
  • Opincarul Ilinca Alexandru alături de ucenici la Tabăra de creație „Vara pe uliță” de la București Foto Arhiva personală
  • Opincile lui Alexandru Ilinca - ultimul opincar din Oltenia - Vâlcea Foto Nina Șelaru
  • Opincarul Alexandru Ilinca Foto Primăria Râmnicu Vâlcea
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările