Hoţ reţinut de Poliţie, chiar dacă s-a împăcat cu proprietara maşinii furate. Motivul pentru care suportă rigorile legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii susţin că tot mai des după ce li se cere ajutorul, victimele ajung să se împace cu cei care i-au păgubit şi astfel, de cele mai multe ori, aceştia scapă de răspunderea penală.

Numărul furturilor şi al tâlhăriilor a început să crească imediat după decretarea stării de alertă din cauza pandemiei de coronavirus. 

Spre exemplu, joi, 4 iunie, într-un oraş din Vâlcea - Ocnele Mari, un hoţ a furat un autoturism chiar din faţa locuinţei proprietarei. Ulterior, după anunţarea furtului, poliţiştii au descoperit că victima şi hoţul se cunoşteau. 

În ziua respectivă, tânărul a fost în vizită pe la proprietara autoturismului, iar când a plecat, fără ştirea gazdei, i-a luat şi cheile de la maşină. 

După ce a fost prins, făptaşul a declarat că trebuia urgent să-şi vadă iubita aflată într-o altă localitate, la 60 de kilometri depărtare. Nu a contat că nu are permis de conducere şi că se afla şi sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Mulţumită că i s-a recuperat maşina, victima a ales să se împace cu cel care a păgubit-o, dar acesta nu a scăpat de consecinţele faptelor sale, aşa cum spera.

„La data de 4 iunie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ocnele Mari au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă de o femeie din oraş, cu privire la faptul că, i-a fost sustras autovehiculul pe care îl avea parcat în faţa locuinţei.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, autoturismul fiind dat imediat în urmărire. Acesta fiind descoperit şi oprit în trafic de poliţişti, pe raza oraşului Băbeni (la aproximativ 20 km depărtare - n.r.).

La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 28 de ani, din Ocnele Mari, căruia în urma testării cu aparatul etilotest i-a rezultat o alcoolemiei de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, poliţiştii au constatat că acesta nu deţine permis de conducere.

Tânărul a relatat că a sustras autovehiculul cu intenţia de a se deplasa la Drăgăşani. S-a împăcat cu partea vătămată, înlăturând răspunderea penală pentru infracţiunea de furt în scop de folosinţă, dar poliţiştii îl cercetează pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Vâlcea, Cătălin Udrea.      

În urma probatoriului administrat, hoţul a fost reţinut pentru de 24 de ore, fiind încarcerat la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Vâlcea. Vineri, 5 iunie, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea cu propunerea de arestare preventivă, deşi, dacă nu are şi alte fapte la activ, are mari şanse să scape doar cu control judiciar.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite