Un primar din Prahova, condamnat pentru pornografie infantilă, nu a fost validat în funcţie de instanţă

Un primar din Prahova, condamnat pentru pornografie infantilă, nu a fost
validat în funcţie de instanţă

Bogdan Davidescu

Judecătoria Câmpina a decis, marţi, să nu valideze alegerea lui Bogdan Davidescu în funcţia de primar al comunei Şotrile. Edilul a fost condamnat la închisoare cu suspendare într-un dosar de pornografie infantilă.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Invalidează alegerea în funcţia de primar al comunei Şotrile, jud. Prahova, a domnului DAVIDESCU DANIEL BOGDAN. Încheierea se va comunica de îndată Prefectului Judeţului Prahova şi Secretarului General al Comunei Şotrile pentru aducerea la cunoştinţă publică, prin afişare în termen de cel mult 24 ore de la comunicare. Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanţă, în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică. Pronunţată astăzi, 13.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

Document: Încheiere finală (dezinvestire)  113/2020  13.10.2020”, conform portalului instanţelor de judecată.

Reamintim că Bogdan Davidescu a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare într-un dosar de pornografie infantilă. Davidescu a candidat ca independent la alegerile locale care au avut loc în septembrie 2020.

Conform legii, mandatul primarului declarat ales este validat în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri, în cazul de faţă fiind vorba despre Judecătoria Ploieşti.

Invalidarea alegerii primarului se poate pronunţa în cazul în care se constată, potrivit legii privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea acestuia s-a făcut prin fraudă electorală.

Conform prevederilor Codului Administrativ, încheierea judecătoriei privind validarea sau, după caz, invalidarea alegerii primarului se comunică de îndată prefectului şi secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ- teritoriale, care are obligaţia aducerii la cunoştinţă publică prin afişarea acesteia la sediul unităţii/subdiviziunii administrativ- teritoriale, în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare.

În termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică, cei interesaţi pot formula apel împotriva încheierii judecătoriei de validare sau invalidare a alegerii primarului la tribunal.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările