FOTO VIDEO Subofiţer SRI din Bucureşti reţinut pentru trafic de droguri. Voia „să facă mulţi bani“. La flagrant avea asupra lui canabis şi o iconiţă cu Arsenie Boca

FOTO VIDEO Subofiţer SRI din Bucureşti reţinut pentru trafic de droguri. Voia „să facă mulţi bani“. La flagrant avea asupra lui canabis şi o iconiţă cu Arsenie Boca

Subofiţerul şi alţi doi traficanţi au fost arestaţi preventiv prin decizie a judecătorilor de la Tribunalul Prahova. FOTO Dana Mihai

Marian Dragomir, un subofiţer SRI din Bucureşti, a fost arestat preventiv în urma unui flagrant organizat de procurorii DIICOT Ploieşti. Asupra lui au găsit canabis şi, printe altele, şi o iconiţă cu Arsenie Boca. Subofiţerul vindea pe stradă canabis, cocaină şi ecstasy şi făcea parte dintr-o grupare de trafic de droguri.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE ORA 14.45

Marian Dragomir, subofiţerul SRI în vârstă de 30 de ani, a fost prins în flagrant luni seară, în Bucureşti, în timp ce încerca să vândă aproximativ 20 de grame de cannabis, pe stradă.

În urma flagrantului, a doua zi dimineaţa, poliţiştii BCCO Ploieşti şi procurorii DIICOT Ploieşti au percheziţionat şi domiciliile a trei persoane bănuite de trafic ilicit de droguri.

De aici au fost ridicate diverse cantităţi de canabis, cântare, grindere, telefoane mobile şi pungi autosigilante folosite pentru distribuirea drogurilor.

Reţeaua era formată din subofiţerul SRI şi alte patru persoane, iar aceştia ar fi procurat de alţi dealeri din Bucureşti cocaină, ecstasy şi cannabis, droguri pe care le-ar fi comercializat ulterior în Capitală şi în Prahova.

Iniţial, Marian Dragomir, dar şi alţi doi membri ai grupării, Alexandru Andrei Şerban şi Mihai George Badea au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar miercuri, magistraţii Tribunalului Prahova au admis cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor trei pentru trafic de droguri de risc şi mare risc. Alte două persoane din grupare sunt cercetate sub control judiciar. 

Subofiţerul SRI „vroia să facă bani“

Potrivit unui ofiţer BCCO Ploieşti care s-a ocupat de caz şi a făcut declaraţii sub protecţia anonimatului, gruparea vindea drogurile tinerilor din Bucureşti şi din Prahova, tranzacţiile fiind în general stradale. Subofiţerul SRI ar fi justificat faptul că s-a apucat de vânzarea de droguri pentru că vroia „să facă mulţi bani“. 

Acesta vindea gramul de cannbis cu 60 de lei şi gramul de cocaină cu 100 de euro, preţurile practicate pe „piaţă“.

Chiar dacă nu s-a folosit de calitatea sa de subofiţer SRI - Marian Dragomir a fost cadru activ pe tot parcursul desfăşurării activităţii de traficant - meseria sa era de notorietate în rândul membrilor grupării. 

Potrivit unor surse din anchetă, acesta a fost trecut în rezervă de SRI imediat după flagrant. La documentarea cazului, care a început în ianuarie 2016, poliţiştii şi procurorii au beneficiat şi de sprijinul SRI. 

La flagrantul asupra sa, filmat de procurorii DIICOT, subofiţerul SRI avea, în mod ironic, şi o iconiţă cu Arsenie Boca. 

ORA 11.00

Subofiţerul SRI este din Bucureşti şi ar fi fost prins în flagrant pe stradă, în timp ce ar fi încercat să vândă unui anchetator sub acoperire, droguri.

Împreună cu alte patru persoane, subofiţerul ar fi vândut, inclusiv pe stradă, droguri de risc şi mare risc, de la cannabis, la etnobotanice şi ecstasy.

Trei dintre persoanele din grupare vor fi prezentate Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă.

Mai puteţi citi

Poliţist de la IJP Prahova, arestat pentru că a fost complicele unui traficant de droguri. A primit mită 32.000 de lei pentru tăcerea sa
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările