Percheziţii ale mascaţilor în Penitenciarul Ploieşti. Metoda inedită prin care ajungeau drogurile la deţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Penitenciarul Ploieşti FOTO Diana Frîncu
Penitenciarul Ploieşti FOTO Diana Frîncu

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. Ploieşti au făcut percheziţii, miercuri, la Penitenciarul Ploieşti, într-un dosar de trafic de droguri.

 Au fost vizaţi deţinuţi din cinci camere despre care existau inforaţii că primesc droguri din afara închisorii.

Metoda prin care deţinuţii au intrat în posesia drogurilor este una inedită pentru România, susţin surse judiciare. Este pentru prima dată când poliţiştii descoperă într-un penitenciar autohton foiţe impregnate cu droguri. Hârtiile, coli A 4 şi chiar şerveţele, ajungeau în spatele gratiilor ca scrisori de dragoste trimise de iubitele aflate în libertate către bărbaţii aflaţi în detenţie.

Drogurile astfel primite erau vândute ulterior în închisoare fie pentru bani, fie în schimbul unor porduse considerate de lux în spatele gratiilor, cafea sau ţigări.

”Din cercetări au rezultat indicii că, începând cu luna septembrie a.c., substanţele psihoactive ar fi fost introduse în penitenciar prin intermediul corespondenţei şi ar fi fost ulterior distribuite în schimbul unor sume de bani sau unor bunuri (cafea, ţigări, articole vestimentare). Poliţiştii au ridicat, în urma percheziţiilor efectuate 8 coli din hârtie tip A4, 3 bucăţi de hârtie de diferite dimensiuni, 5 bucăţi de şerveţele şi o bucată de hârtie de dimensiuni aproximativ 100 cm/40 cm, susceptibile a fi impregnate cu substanţe psihoactive”, se arată într-un cominicat remis presei de DIICOT.

Potrivit unor surse judiciare, foiţele impregnate cu droguri se rulează şi se introduc într-o ţigară banală. O astfel de ţigară ”aranjată” ajunge să valoreze mult în închisoare, iar cei dependenţi sunt dispuşi să plătească sute de lei pentru a intra în posesia drogului.

În urma percheziţiilor şapte persoane au fost luate la sediul Parchetului pentru audieri.

Pe aceeaşi temă:

Dronă doborâtă cu mătura deasupra Penitenciarului Ploieşti. Ce au găsit agenţii de pază în aparatul de zbor

Moartea suspectă a angajatei care a dat foc tezaurului BCR Ploieşti. Femeia închisă la Târgşor a fost plimbată prin trei spitale

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite