Patronul unui magazin şi-ar fi ameninţat angajatul cu publicarea unor fotografii nud. „M-am trezit cu poliţia la poartă. Şi în solarul de roşii au căutat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Cătălin Preda (26 de ani), din localitatea prahoveană Cornu, este acuzat de şantaj pentru că şi-ar fi ameninţat angajatul cu publicarea unor fotografii indecente, în cazul în care va mai insista să-şi ceară salariul. Victima a sesizat Poliţia care a deschis o anchetă pe numele patronului.

Scandalul dintre Ion Preda şi Robert C. a izbucnit în urmă cu câteva săptămâni, iar totul ar fi pornit de la bani. Patronul, Ion Preda deţine un magazin alimentar în comuna Cornu. Pentru că avea nevoie de un ajutor în firmă, a decis să angajeze pe cineva care să-i dea o mână de ajutor. Robert a acceptat locul de muncă, astfel că a lucrat la magazinul din Cornu de la începutul lunii iunie. După o lună, omul şi-a cerut dreptul salarial, dar patronul l-a refuzat. Ar fi invocat o lipsă nejustificată în gestiune de aproximativ o mie de euro.

Deranjat de situaţie, angajatul ar fi început să depună plângeri la toate instituţiile de control, la Inspectoratul Teritorial de Muncă, Oficiul pentru Protecţia Consumatorului şi ANAF. Reclamaţiile au avut ecou, susţine soţia patronului, care povesteşte că în decurs de câteva zile echipe de la instituţiile sesizate au venit la sediul firmei şi au făcut controale, unele urmate de amenzi destul de mari.

”De la OPC a primit o amendă de zece milioane (o mie de lei n.r) pentru că i-a găsit o pungă de rahat expirat. Omul acesta spune că are să primească salariu pe câteva luni, iar el este angajat la noi de o lună. De la o ceartă între ei, uite unde s-a ajuns”, spune Corina Preda, soţia bărbatului acuzat acum de şantaj.

Fotorafiile indecente, descoperite în telefon

Conform unor surse judiciare, Ion Preda ar fi încercat să se răzbune pe angajatul său pentru că i-a produs atâtea neplăceri. L-ar fi rugat să-i împrumute telefonul mobil, invocând faptul că al lui este defect, dar ar fi refuzat să-l mai înapoieze. În telefonul angajatului, patronul a găsit o serie de fotografii cu acesta în poziţii indecente, unele chiar nud, dar şi mai multe conversaţii private.

 Pentru a-şi determina angajatul să renunţe să mai insiste în a-şi cere salariul, dar şi să plătească banii, lipsă în gestiune, Ion Preda l-ar fi ameninţat că va face publice atât conversaţiile, dar şi fotografiile nud.

Speriat de consecinţe, Robert C. s-a adresat în cele din urmă Poliţiei unde a reclamat iniţial că şeful său nu vrea să-i plătească banii pentru munca prestată, dar ulterior a recunoscut şi că este şantajat cu publicarea unor fotografii nud.

Poliţiştii au descins la domiciliul patronului unde au căutat în primul rând dispozitive electronice pe care erau stocate fotografiile indecente.

”M-am trezit cu poliţia la poartă la şase dimineaţa. Şi în solarul de roşii au căutat. Ce vroiau să găsească, nu ştiu. Arme? Droguri? Mi-au răvăşit toată casa şi nu au găsit nimic. Doar un telefon mobil pe care l-au şi luat”, spune soţia patronului.

Ce spune Poliţia

”Din cercetări au rezultat indicii că un tânăr de 26 de ani (…) ar fi constrâns şi ameninţat un bărbat cu publicarea pe site-uri de socializare a unor fotografii nud, precum şi a unor convorbiri pe care le-ar fi purtat cu diverse persoane, cu scopul de a renunţa la drepturile salariale pe care trebuia să i le achite, solicitându-i în plus să îi achite şi o presupusă lipsă din gestiune în sumă de 3.400 lei. La domiciliul bănuitului a fost efectuată o percheziţie domiciliară, ocazie cu care a fost ridicat un telefon mobil”, se arată într-un comunicat al IJP Prahova.

 Pe numele lui Ion Preda a fost deschis dosar penal pentru şantaj. Bărbatul a fost plasat în control judiciar, măsură preventivă solicitată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.

Miercuri, anchetatorii i-au citat la sediul Poliţiei pe cei doi bărbaţi implicaţi în scandal pentru a asista la percheziţia informatică pe care poliţiştii o fac pentru a vedea dacă în telefonul găsit în casă în timpul percheziţiilor, există salvate fotografiile indecente cu victima.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite