Necazuri la sfârşit de an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stocul de lemne al unei familii din Mioveni a ars nu în sobă, ci într-un incendiu, iar într-o gospodărie din Câmpulung, afumătoarea s-a transformat în scrum cu tot cu şunca şi cârnaţii pentru masa de Anul Nou.

Ieri a fost nevoie de intervenţia unui echipaj al Detaşamentului de Pompieri Mioveni pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie de pe strada Negru Vodă. Aproximativ 50 kg. lemn de foc s-au făcut scrum după ce proprietarul a lăsat un foc nesupravegheat. 

Tot din neatenţie a ars şi afumătoarea cu aproximativ 25 kg produse din carne a unei familii din Câmpulung, unde, pentru evitarea extinderii flăcărilor a fost nevoie de intervenţia unui echipaj cu o autospecială de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung.

Şi tot în penultima zi a anului, un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de la Secţia de Pompieri Costeşti, Punctul de Lucru Stolnici, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei case din comuna Hârseşti. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarului, care prezenta stare de rău, acesta refuzând transportul la spital. Incendiul s-a produs din cauza unui coş de fum necurăţat de funingine, iar  flăcările au ars astereala pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite