Măsuri  pentru prevenirea rabiei: în fiecare fond de vânătoare din Argeş vor fi împuşcare câte trei vulpi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că judeţul Argeş are un număr mare de exemplare de vulpe, animal care este purtătorul virusului către comunităţile umane, la nivelul fiecărui fond cinegetic existent a fost luată măsura vânării, până la jumătatea lunii martie a acestui an, a cel puţin trei vulpi.

 

 n decursul anului 2013, Argeşul a numărat  13 de astfel de cazuri de rabie, aproape dublu faţă dev cifra semnalată în anul 2012, când au fost raportate 7 cazuri.  

Săptămâna trecută s-a făcut o analiză a acestei situaţii , cu participarea mai multor instituţii: Consiliul Judeţean Argeş, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentelor Argeş, Direcţia Silvică Argeş, ITRSV, Direcţia de Sănătate Publică.

 “În judeţul Argeş sunt constituţie 51 de fonduri de vânătoare care sunt date în administrare către 15 entităţi, printer care Direcţia Silvică, AJVPS, alte asociaţii cinegetice. Scopul întâlnirii a fost acela de a se identifica măsuri cu caracter preventiv pentru a reduce numărul de cazuri de rabie şi implicit a reduce riscurile punerii în pericol a sănătăţii populaţiei. Având în vedere numărul mare de exemplare de vulpe, animal care este purtătorul virusului către comunităţile umane, în urmă întâlnirii s-a propus ca la nivelul fiecărui fond cinegetic existent în judeţul Argeş să se vâneze cel puţin trei vulpi, până la jumătatea lunii martie a acestui an. Tot ca o măsură dispusă în cadrul întâlnirii a fost supravegherea periodică de către angajaţii silvici şi responsabilii fondurilor de vânătoare a comportamentului animalelor şi intervenţia operativă în situaţiile în care acestea acţionează agresiv. De asemenea, la propunerea celor prezenţi, vom înainta Grupului de suport legislativ analiza posibilităţii modificării actelor normative care reglementează vânarea acestor animale în situaţii de excepţie” a anunţat prefectul de Argeş, Cristian Soare.

Actele normative la care face referire prefectul prevăd ca doar prin ordin al ministrului mediului să se poate face împuşcarea şi, ulterior, verificarea existenţei virusului rabic la exemplarele aparţinând speciilor strict protejate, spre exemplu ursul şi lupul. Propunerea prevede că printr-o hotărâre a Centrului local de combatere a bolilor să se poată acţiona prompt în cazul în care un animal este agresiv şi atacă, fără să mai fie nevoie să fie aplicată procedura de mai sus, pentru a se câştigă în acest fel timp preţios.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite