Imagini cu un mascul solitar de capră neagră, surprinse în Parcul Naţional Piatra Craiului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ţap Rpmsilva credit

Peste 40% din cele aproximativ 100 specii de mamifere din fauna întregii ţări trăiesc şi în masivul Piatra Craiului. Printre ele, şi capra neagră. Masculul acestei specii, ţapul, este un animal singuratic.

Caprele negre trăiesc în grupuri de până la 30 de exemplare, structura grupurilor fiind schimbată în funcţie de anotimp. Masculul este însă un animal solitar, exceptând perioadele de reproducere.

"Imagini foarte frumoase cu un ţap în Parcul Naţional Piatra Craiului, într-o filmare realizată de colegul nostru Mircea Vergheleţ. Ţapul este masculul caprei negre şi, ca şi caprele negre, este perfect adaptat zonelor montane. Are musculatura foarte dezvoltată şi copitele adaptate pentru zonele stâncoase, unde îşi procură hrana şi se refugiază din faţa prădătorilor", explică Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, care a distribuit online un video cu animalul.

Caprele negre se hrănesc cu măceşe alpine, muguri şi vlăstari de foioase sau conifere, frunze de plante diferite, iar iarna consumă muşchi sau licheni.

VIDEO

Parcul Naţional Piatra Craiului din Munţii Carpaţii româneşti reuneşte o multitudine de specii de animale, unele dintre ele cu valoare de endemite carpatice. Păstrarea unei diversităţi aparte în grupul mamiferelor are legătură cu tot ce înseamnă condiţii climatice şi geologice, geomorfologia şi structura florei şi vegetaţiei.

Peste 40% din cele aproximativ 100 specii de mamifere din fauna întregii ţări trăiesc şi în masivul Piatra Craiului. Imagini cu o vulpe curioasă din Parcul Naţional Piatra Craiului. 

Capra neagră este în Parcul Naţional Piatra Craiului un animal protejat, aşa cum sunt toate animalele care vieţuiesc aici.  

Vă recomandăm să mai citiţi:

Povestea specială a mănăstirii ce găzduieşte moaştele unui sfânt ocrotitor al familiei şi cea mai veche lespede funerară a unui domnitor român

Toţi candidaţii la şefia Poliţiei Rutiere Argeş au picat examenul. Nimeni nu a reuşit să obţină nota 7

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite