EXCLUSIV Îndemnul lui Pascal Bruckner către România: „Faceţi copii şi daţi motive tineretului să rămână în ţară“

EXCLUSIV Îndemnul lui Pascal Bruckner către România: „Faceţi copii şi daţi motive
tineretului să rămână în ţară“

Pascal Bruckner este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori contemporani din lume FOTO: David Muntean

Unul dintre cei mai vânduţi scriitori francezi din ultimii 50 de ani, Pascal Bruckner, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Adevărul. Celebrul scriitor francez a vorbit, printre altele, despre criza civilizaţională din Europa de Est şi România, despre şansele creşterii feminizării societăţii şi de ce devine fericirea o valoare culpabilizantă.

Romancier, eseist şi filosof francez, Pascal Bruckner a scris numeroase cărţi vândute în milioane de exemplare. Bruckner, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori contemporani din lume, a început să se remarce puternic la mijlocul anilor 70 în cercul « noilor filosofi », împreună cu Bernard-Henri Levy. Este printre altele autorul romanelor Luni de fiere (1981) - adaptat pentru marele ecran de Roman Polanski, Hoţii de frumuseţe (1997) - premiul Renaudot, Căpcăunii anonimi (1998) şi Iubirea faţă de aproapele (2005). A scris şi cărţi pentru tineri: "Palatul chelfănelii" şi "Păzea" (1986) şi "Păzea, se-ntoarce Moş Crăciun" (2003). Scriitor angajat, Pascal Bruckner ţine să prezinte în cărţile sale realităţi sociale, dar şi să se exprime ca jurnalist şi persoană publică asupra politicii interne şi internaţionale.

Din 1983 şi 1988, a fost membru în Consiliul de Administraţie al asociaţiei umanitare Acţiunea împotriva foametei. A fost semnatarul unui apel de susţinere a Iniţiativei de la Geneva, plan de pace care prevedea crearea unui stat palestinian lângă Israel.  Între 1992 şi 1999 a militat împotriva agresiunii sârbe din fosta Iugoslavie, iniţial în Croaţia şi ulterior în Bosnia şi Kosovo. În 1999, susţine intervenţia militară NATO împotriva forţelor sârbe. În martie 2003, favorabil destituirii lui Saddam Hussein, sprijină intervenţia militară în Irak printr-un articol apărut în Le Monde şi semnat de un grup de intelectuali care vor participa trei ani mai târziu la crearea revistei de orientare pro-occidentală Le Meilleur des Mondes. Doi ani mai târziu critică în "Le Figaro" lipsa de pregătire a armatei americane şi torturile de la Abou Ghraib. Din 1986 predă la mai multe universităţi americane, în special la cea din New York. Din 1990 este conferenţiar la Institutul de studii politice din Paris. În afara activităţii literare, Pascal Bruckner este editor pentru Grasset şi cronicar pentru "Nouvel Observateur" şi "Le Monde".

Pascal Bruckner a venit de mai multe ori în România, ultima sa vizită fiind în mai a.c., la Râmnicu Vâlcea, cu ocazia premierei mondiale a primei sale piese de teatru, scrisă la insistenţele regizoarei Chris Simion-Mercurian, cu cale marele scriitor are o excelentă colaborare profesională de două decenii.

Pascal Bruckner a acordat interviul în exclusivitate pentru Adevărul cu puţin timp înainte de a pleca în vacanţă în Statele Unite ale Americii.

Adevărul: Ce lume vă place mai mult să descrieţi: pe cea a umanitarilor sau pe cea a oamenilor fără adăpost (n.red.- SDF în franceză-”Sans Domicile Fixe” la Paris)?

Pascal Bruckner: Nu prefer vreuna dintre cele două lumi. Găsesc relaţia cu oamenii fără adăpost interesantă, deoarece aceasta ne confruntă cu limitele compasiunii noastre: avem reacţie în cazul unui anume cerşetor şi nu reacţionăm în cazul altuia, în funcţie de capriciile şi stările de spirit ale fiecărei zile. Parisul este plin de cerşetori şi de ”solicitanţi”, mulţi romi din alte ţări care pot fi găsiţi pe străzile şi în staţiile de metrou la orice oră. Aceştia au reînnoit arta cerşetoriei deja descrisă de către Victor Hugo şi Dickens.

„Culturile puternice sunt cele care au încredere în ele însele“

De ce devine fericirea o valoare culpabilizantă?

Fericirea devine o valoare culpabilizantă atunci când este obligatorie. Fericirea acoperă mai multe noţiuni, împlinirea, bunăstarea sau armonia. Ceea ce este diferit. În general, oamenii care vor să fie fericiţi cu orice preţ termină prin a fi deprimaţi.

Pascal Bruckner dând autografe la ultima sa vizită în România, în mai a.c. FOTO: Tavi Aniniş

Care sunt, în opinia dumneavoastră, soluţiile pentru a învinge criza civilizaţională?

Criza civilizaţiei? Dacă aş avea răspunsul, vi l-aş da cu siguranţă. Este o criză în Europa de Vest şi este vorba de criza conştiinţei murdare, o criză asupra căreia am vorbit în mai multe lucrări pe care le-am scris. Culturile puternice sunt cele care au încredere în ele însele. Europa de Est, din care face parte şi România, este pe cale să dispară din lipsă de copii. Deficitul demografic din România este o catastrofă. Faceţi copii ş daţi motive tineretului să rămână în ţară. Dacă nu veţi face asta, o să dispăreţi.

Într-un interviu, spuneaţi la un moment dat, cu referire la criza economică: ”Există o criză, însă nu este un sistem de înlocuire”. Care ar fi cauza lipsei unui sistem de înlocuire, a unei alternative?

Într-adevăr, nu este o alternativă la piaţă, dar sunt mai multe forme de capitalism, dintre care unele sunt mai sociale, cum este cazul statului social european. Idealul ar fi un mix de iniţiativă privată şi de corectare a injustiţiilor pieţei de către Stat.

În "Nostalgie express" spuneţi că “Decepţia nu este poate decât o categorie a extraordinarului ”. Poate fi eşecul fericirii extraordinar?

Elveţienii au o expresie foarte frumoasă: ei spun că putem fi dezamăgiţi în bine. Înfrângerea aşteptărilor este uneori mai frumoasă decât simpla satisfacere a nevoilor. Trebuie să distingem nevoia de dorinţă, ce depăşeşte mereu satisfacerea sa.

De ce proiectul unei Europe politice este într-o comă profundă?

Europa politică avansează foarte lent. Iar faptul că Donald Trump nu vrea să mai plătească protecţia militară este în mod paradoxal o veste foarte bună pentru noi. Acest lucru ne va forţa să ne descurcăm pe propriile picioare şi să construim o armată europeană. 

Pascal Bruckner la mănăstirea Horezu FOTO: arhiva personală Chris Simion-Mercurian

Spuneţi într-un roman că ”Nu iubim nimic dacă nu iubim totul”. Este dificil să iubim totul în zilele noastre?

Aşa cum spuneţi, această frază este extrasă dintr-un roman. Drept urmare, fraza are valoare doar în contextul intrigii. Este dificil să iubeşti totul la o persoană, cu excepţia cazului în care acea persoană e un sfânt sau o sfântă.

„În Occident, patriarhatul are zilele numărate“

Care sunt şansele creşterii unei feminizări a societăţii?

Feminizarea societăţii este ineluctabilă. Iar această feminizare va cunoaşte regrese, opriri, însă cel puţin în Occident timpul patriarhatului are zilele numărate. Marea întrebare este dacă această evoluţia va lua forma unui război al sexelor. În America de Nord, războiul între bărbaţi şi femei este deschis. În această privinţă, Europa a inventat galanteria şi seducţia pentru a sublima ostilitatea între cele două jumătăţi ale umanităţii.

Care este procentajul obsesiilor şi pasiunilor dumneavoastră în romanele pe care le scrieţi?

În ce măsură este influenţată arta scrierii unui roman de către personalitatea autorului este o întrebare la fel de veche ca şi istoria însăşi a romanului.

André Gide a răspuns foarte bine la acest subiect: scriitorul prost scrie cărţi cu direcţia unică a personalităţii sale, iar scriitorul bun o face cu tot evantaiul personalităţilor sale posibile. Trebuie evitat să creăm personaje care să fie pure proiecţii ale noastre şi să fim capabili să ne uităm pe noi înşişi în procesul de creaţie. Aceasta este marea provocare.

Ce iubeşte cerneala dumneavoastră mai mult: fierea sau mierea?

Fierea este mai fecundă decât mierea, dar este o încântare să citeşti romane ”noir” care povestesc întâmplări oribile petrecute într-un cadru liniştitor. Este un frison fără pericole... Oricare cititor este fericit să afle că sunt scriitori mai nefericiţi şi mai ciudaţi decât el. Şi atunci lectura devine un catharsis în care ne eliberăm de părţile noastre întunecate văzându-le etalate în paginile romanului.

CV

Unul dintre romanele sale, regizat de Roman Polanski

Nume: Pascal Bruckner

Data şi locul naşterii: 15 decembrie 1948, Paris

Studiile şi cariera:

A început să scrie la 17 ani, imitându-i pe autorii săi preferaţi: Eugen Ionesco şi Samuel Beckett.

Şi-a făcut studiile superioare la Universitatea Paris I şi Universitatea Paris VII, şi apoi la École pratique des hautes études din Paris

Lucrarea sa de doctorat, susţinută în 1975 la Universitatea Paris VII şi condusă de către Roland Barthes, a fost dedicată emancipării sexuale în gândirea socialistului utopist Charles Fournier

A fost profesor invitat al universităţii californiene San Diego (1986–1995), profesor la Institutul de Studii politice din Paris (1990–1994), colaborator la „Le Nouvel Observateur“ şi „Le Monde“.

În 1981 a publicat „Luni de fiere", unul dintre cele mai controversate romane ale secolului XX. În momentul apariţiei sale în Franţa, cartea a provocat un şoc cultural din cauza temei romanului: criza cuplului modern sătul de monogamie. Zece ani mai târziu, romanul a fost ecranizat de celebrul şi controversatul regizor Roman Polanski.

Carţile sale au fost traduse în zeci de limbi

În 2007, l-a susţinut pe Nicolas Sarkozy în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa. Mai târziu va declara că a fost dezamăgit de către Sarkozy

În noiembrie 2013, a semnat ”Manifestul celor 343 de ticăloşi”, publicat de revista Causeur, manifest în care apără bărbaţii care apelează la serviciile prostituatelor

În 2018 a candidat pentru a fi membru în Academia Franceză, înfruntându-l pe Benoît Duteurtre, însă niciunul dintre cei doi nu a fost ales.

Locuieşte la: Paris

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: