Prima zăpadă în Neamţ, trei accidente în câteva minute. Unde au parcat şoferii, fără să vrea

Prima zăpadă în Neamţ, trei accidente în câteva minute. Unde au parcat şoferii, fără să vrea

La unul dintre accidente a fost nevoie şi de intervenţia pompierilor FOTO ISU Neamţ

Prima zăpadă mai consistentă din acest sezon a cauzat şi primele neplăceri pe şoselele din Neamţ, trei accidente petrecându-se într-un scurt interval de timp.

Ştiri pe aceeaşi temă

Unii şoferi au fost luaţi pe nepregătite de prima ninsoare ceva mai însemnată cantitativ din acest sezon rece, în dimineaţa zilei de 7 decembrie 2021, pe şoselele din Neamţ petrecându-se trei accidente rutiere. Ele au avut loc în doar 20 de minute, două dintre ele consemnându-se la aceeaşi oră. 
 
Toate au avut drept cauză neatenţa în conducere, pe fondul unu carosabil acoperit. 

Primul a fost anunţat prin apel la numărul unic de urgenţă 112, în jurul orei 9.00, când cadrele de la Biroul rutier al Poliţiei Târgu Neamţ au fost sesizate să intervină la un accident pe DN 15 B. 
 
Din primele cercetări a reieşit că, în timp ce un bărbat, de 33 de ani, din oraşul menţionat, conducea un autoturism în localitatea Dumbrava, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un cap de pod. 
 
În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto şi a unei femei, în vârstă de 38 de ani, din judeţul Iaşi, pasageră în acelaşi autoturism. 

Şoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care a avut loc evenimentul. 
 
Un alt incident a fost anunţat în jurul orei 9.20, de această dată oamenii legii intervenind pe o strada din localitatea Gârcina. O tânără de 21 de ani a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat în gardul unei gospodării. Şoferiţa, care nu era sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost rănită în urma impactului. 
 
Tot în jurul orei 9.20, un incident s-a consemnat pe strada Dragoş Vodă din Piatra Neamţ. Un autoturism în care se aflau două persoane a ieşit de pe drum, a intrat într-un şanţ, după care a lovit o ţeavă de gaz. Nicio persoană nu a suferit leziuni, dar din cauza fisurări ţevii au intervenit pompierii, pentru asigurarea măsurilor de prevenire şistingere a incendiilor, fiind solicitată şi o echipă de la furnizorul de utilităţi. 
 
Urmare a acestor accidente, în condiţiile producerii unor fenomene ce pot afecta siguranţa circulaţiei, lapoviţă, ninsoare sauvînt puternic, poliţiştii recomandă atât conducătorilor de vehicule, cât şi pietonilor, să manifeste maximă prudenţă în trafic. Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, trebuie adaptată viteza astfel încât să permită oprirea în siguranţă.
 
„Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră, nu blocaţi intersecţiile şi nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule. Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă şi săse asigure temeinic înaintea traversării drumurilor“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Neamţ. 
 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările