FOTO Mormântul nemţilor dintre cei patru brazi. Opt soldaţi germani ucişi de ruşi sunt comemoraţi de sătenii din Brateş

Slujba de pomenire a soldaţilor germani se oficiază în prima sâmbătă după Paşte

Nicolae Benedek (70 de ani), din comuna Tarcău, judeţul Neamţ, a primit „moştenire“ de la tatăl său mormântul a opt ostaşi germani. De opt ani, săteanul organizează şi o ceremonie religioasă în locul unde au fost îngropaţi nemţii chiar de tatăl său.

În urmă cu aproape 70 de ani, opt soldaţi nemţi ucişi la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost îngropaţi în satul Brateş, din comuna nemţeană Tarcău, de câţiva localnici. Mormântul comun, săpat într-o poiană la ieşirea din sat, aproape de drumul spre Ardeluţa (Neamţ), este străjuit de patru brazi falnici, iar la căpătâi este o cruce din lemn pe care scrie: „În memoria soldaţilor germani căzuţi în luptele din septembrie 1944“.

Nicolae Benedek (70 de ani) este urmaşul unuia dintre tărcăuanii care, în 1944, i-au înmormântat pe ostaşii nemţi. Din copilărie, venea alături de tatăl său la mormânt, iar de opt ani a preluat el însuşi sarcina de a avea grijă de loc. Astfel că, din 2006, de când a pus o cruce nouă, organizează, alături de alţi câţiva săteni din Tarcău, ceremonii de comemorare a soldaţilor nemţi căzuţi pe Valea Tarcăului la care vin zeci de oameni.

„În urmă cu şapte ani, era o cruce de brad cam putredă, şi, împreună cu vecinul meu, Nicolae Benedek, am făcut o alta, din stejar, iar de atunci ţinem şi o slujbă de pomenire a morţilor. Aşa cum am făcut şi prima dată, a rămas în tradiţie ca slujba să fie în prima sâmbătă de după Paşte, adică înainte de Duminica Tomii“, spune Constantin Baltă (64 de ani), unul dintre sătenii care-l ajută pe Benedek.

Nicolae Benedek (stânga) şi Constantin Baltă (dreapta) îngrijesc mormântul nemţilor:

Moartea ostaşilor

Povestea soldaţilor fără nume care odihnesc în groapa comună este ştiută cel mai bine de Nicolae Benedek. Acesta s-a născut în februarie 1944, iar scenele care au dus la uciderea nemţilor s-au petrecut şapte luni mai târziu, în septembrie. 

„Istoria acestui mormânt şi ce s-a petrecut aici le ştiu de la tata, Iosif Benedek, de când eram copil. Aveam vreo 3-4 ani când m-a adus prima dată şi mi-a arătat mormântul, iar povestea mi-a spus-o de mai multe ori. În septembrie 1944, nemţii erau în retragere, venind de peste munţi, dinspre Roznov, pe o linie ferată pe care circula un tren forestier, un fel de mocăniţă. Ruşii demontaseră o şină, iar atunci când au ajuns la Brateş, trenul nu a mai putut înainta. I-au prins pe nemţi atunci într-o ambuscadă şi i-au mitraliat pe toţi“, spune Nicolae Benedek. 

Nicolae Benedek s-a născut în anul în care au murit nemţii la Brateş

Tatăl lui a auzit focurile de armă şi, după un timp, s-a dus împreună cu alţi localnici, să vadă ce a rămas după rafalele din pădure. 

„Tata i-a găsit pe soldaţii germani morţi şi i-a îngropat pe toţi în acelaţi loc. Le-a pus o cruce la cap şi a sădit şi patru brazi, în cele patru colţuri ale mormântului, în ideea că, dacă o să putrezească crucea, măcar să rămână copacii, ca semn că acolo este un mormânt. Acum brazii au crescut, sunt înalţi de peste 20 de metri“, mai spune Nicolae Benedek.

În jurul luptelor care s-au dat pe Valea Tarcăului la retragerea nemţilor din faţa ruşilor, s-au ţesut şi alte versiuni, unele cu iz de legendă. 

„La un moment dat, nemţii făceau baie în apa Tarcăului, undeva la intrarea în pârâul Aţa. Ruşii au prins momentul şi i-au secerat cu mitralierele. Au căzut mulţi atunci şi există şi acolo o cruce. Ne-au povestit părinţii despre toate întâmplările. Tarcăul a fost teatrul de luptă în ambele Războaie Mondiale. Şi asta pentru că Ardeluţa era punctul de frontieră“, povesteşte Alexandru Chiriac, un om al locului, în vârstă de 67 de ani.

Pomenire cu ouă roşii şi cozonac

Împreună cu vecinii săi, Constantin Baltă şi Vasile Zugravu (54 de ani), Nicolae Benedek a îngrijit mormântul şi, din 2006, a chemat şi preotul să facă o slujbă de pomenire.

„Ne-am gândit că e bine ca oamenii să ştie că acolo odihnesc nişte suflete“, afirmă Nicolae Benedek. La iniţiativa sătenilor s-au alăturat şi oficialităţile, care participă la slujba anuală de pomenire. 

Slujba de pomenire a soldaţilor germani este oficiată la mormântul dintre brazi

„Am agreat iniţiativa brătişenilor, plecând de la ideea că în faţa morţii suntem egali“, spune şi primarul comunei Tarcău, Iulian Găină. 

Şi anul acesta, pe 26 aprilie, în sâmbăta din ajunul Duminicii Tomii, câteva zeci de săteni au venit la mormântul nemţilor să aprindă o lumânare şi să dea de pomană de sufletul morţilor. Nu doar localnicii participă la ceremonialul religios care începe cu un „Te Deum“, ci şi copii de-ai sătenilor plecaţi prin ţară şi reveniţi acasă, în Tarcău, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte. 

„Ca în fiecare an, am adus cozonac, pască şi ouă roşii, cum e tradiţia în preajma sărbătorii Învierii. Pe lângă crucea pe care am făcut-o în 2006, am mai făcut şi un mic foişor cu o masă, ca să aibă oamenii unde să-şi pună pomenile şi să fie frumos în timpul slujbei“, spune Constantin Baltă. 

Invitaţie la Brateş

Un alt sătean, chiar din Brateş, Ion Socea, a adus şi un mic clopot pentru ca dangătul să completeze aşa cum se cuvine ceremonialul religios. „Gestul credincioşilor din Brateş este un act creştinesc închinat memoriei tuturor eroilor, de orice naţie sau confesiune. Această troiţă este semn al biruinţei şi, de aceea, am închinat rugăciunea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care este şi ocrotitor al Armatei. Chiar dacă slujba a avut loc la troiţa închinată unor soldaţi de altă naţie şi de altă confesiune, aceasta nu a avut altă menire decât de a împărtăşi credinţa în Dumnezeu, care este unul singur“, explică preotul Emilian Căruceru, de la Tarcău.

Atât Nicolae Benedek, cât şi oficialităţile locale lansează o invitaţie reprezentanţilor Ambasadei Germaniei de a participa la momentele comemorative. „Ar fi bine dacă ar veni cineva de la Ambasada Germaniei să ia parte la pomenirea pe care o facem aici, la troiţa de la mormânt pentru că e vorba de respectul pentru cei pierduţi în lupte de acest stat“, mai spune Nicolae Benedek. 

14.000 de soldaţi, comemoraţi la mănăstire

Tot în judeţul Neamţ, Mănăstirea Sfânta Cruce, din comuna Brusturi, aproape de Târgu Neamţ, a fost ridicată pe locul unei cumplite bătălii din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în urma căreia au murit peste 14.000 de soldaţi români, nemţi, ruşi şi maghiari. 

Duhovnicul Ilarion Agatu a ctitorit pe acest loc împreună cu fiul său Alexandru, la începutul anilor ’90 lăcaşul cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci, mare sărbătoare ortodoxă prăznuită în fiecare an pe 14 septembrie. Iniţial, în această zonă a existat doar un mormânt, străjuit de o cruce de piatră, în care fuseseră îngropate simbolic osemintele unui ostaş necunoscut. Ulterior, s-a făcut o troiţă de lemn, care amintea despre jertfa celor 14.000 de militari. În 1992, s-a pus aici piatra de temelie a schitului, iar în 2007, acesta a fost ridicat la rang de mănăstire de sine stătătoare, fiind subordonat direct Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. 

„Aici, în Al Doilea Război Mondial, a fost o ambuscadă cumplită. S-a dat ordin ca românii să treacă de partea ruşilor. Românii cu nemţii erau undeva în creasta Nemţişorului, iar ruşii veneau de undeva dinspre Boroaia, Suceava. S-au întâlnit toţi în jurul acestui sfânt lăcaş şi a fost un măcel, că nu s-a mai ştiut cine în cine trage. Trăgeau unii în alţii de frică să nu tragă ceilalţi. Spuneau martorii de atunci că pârâul care curge pe lângă mănăstire era roşu de atâta sânge vărsat“, spune părintele Efrim Ciobanu, stareţul mănăstirii. 

Şi urmele războiului s-au cunoscut mult timp. Şase luni s-au căutat şi s-au plâns morţii. „Armata a luat apoi măsuri, patru ani a detonat şi a cules muniţie de prin aceste locuri“, mai povesteşte Efrim Ciobanu. 

În curtea mănăstirii, a fost ridicat şi un monument, cu două tunuri de o parte şi de cealaltă. „Am scris şi câteva cuvinte, aşa încât pelerinul care vine să afle ce a fost aici să-i pomenească pe cei căzuţi şi măcar să spună o rugăciune în gând că s-au jertfit pentru patrie şi pentru neam“, a mai precizat stareţul. 

Monumentul închinat celor 14.000 de soldaţi din curtea mănăstirii Sfânta Cruce:

Pe placa de marmură stă scris: „Trecătorule, mergi şi spune lumii că noi am murit aici apărând patria! Ne-am stins printre străini, departe de casă, stând cu arma în mână. Ne-am prăbuşit loviţi de moarte, sub negru giulgiu de ţărână şi cum nici cruci n-avem la capul nostru, dragi urmaşi, în rugăciune, măcar un gând, păstraţi-ne din când în când!“. 

Valea Tarcăului, graniţă în ambele războaie

Istoricii menţionează comuna Tarcău, din judeţul Neamţ, drept o localitate prosperă în perioada interbelică. În 1938, Societatea Albina avea punct de lucru la Tarcău de unde furniza cherestea de rezonanţă pentru armata germană, pentru anumite componente ale fuselajului avioanelor de bombardament în picaj Stukas.

 „Ultimul Război Mondial şi-a făcut simţită prezenţa în comuna Tarcău, mai ales după 30 august 1940, odată cu Diktatul de la Viena. În urma acestui act, comuna a devenit localitate de graniţă, la fel ca în anul 1916“, spune profesorul nemţean de istorie Valentin Pupăză. În vara anului 1940, localitatea s-a confruntat cu mulţimea refugiaţilor care proveneau din comunele Bicaz Ardeal, Dămuc şi Bicaz Chei, care, în acea perioadă, se aflau pe teritoriul Ungariei. 

„Putem spune că, atunci când tărcăuanilor le era mai bine, a venit peste ei năpasta care s-a numit Al Doilea Război Mondial. În timpul conflagraţiei mondiale, 46 dintre locuitorii comunei care au fost chemaţi la oaste nu s-au mai întors acasă, iar după 23 august 1944, armata germană a incendiat fabrica de cherestea a Societăţii Albina cu toate că, sau tocmai de aceea, aceasta a furnizat produse maşinii de război germane“, scrie profesorul Valentin Pupăză în lucrarea „Identitate nemţeană“. În monografia localităţii, se preciează că, după război, Societatea Albina a găsit resursele necesare refacerii fabricii de cherestea din Tarcău, unitatea fiind naţionalizată de comunişti în anul 1948.