Fascinanta aventură a copilului de trupă care a traversat munţii spre Alba Iulia în 1918: „A făcut doar patru clase primare, dar avea scris de ministru“

Fascinanta aventură a copilului de trupă care a traversat munţii spre Alba Iulia în 1918: „A făcut doar patru clase primare, dar avea scris de ministru“

Ioan Horghidan, românul care a servit patria în ambele conflagraţii mondiale FOTO Arhiva familiei

Ioan Horghidan, născut în anul 1901, a servit patria în ambele conflagraţii mondiale şi a fost martor la Marea Unire de la 1918. Nepotul său, Costantin Horghidan, păstrează cu sfinţenie notiţele şi cele câteva fotografii care spun povestea nepreţuită a bunicului său.

Constantin Horghidan (58 de ani), un pasionat colecţionar din Piatra Neamţ, păstrează cu grijă printre pozele de familie câteva fotografii cu bunicul său, un personaj cu o poveste de viaţă deosebită. Ioan Horghidan, născut în anul 1901, a servit patria în ambele conflagraţii mondiale şi a fost martorul unor evenimente cu mare însemnătate pentru istoria românilor. 

Unul dintre acestea a fost adunarea naţională de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, când s-a consfinţit Marea Unire, eveniment la care Ioan Horghidan, pe atunci un tânăr ce nu împlinise încă vârsta majoratului, a ţinut să fie prezent.

„Bunicul a fost copil de trupă, cum se spune. S-a dus singur în armată în 1915, când avea 14 ani şi intrase la muzică miliară, la Regimentul 15 Infanterie din Piatra Neamţ. Cânta la clarinet şi a fost tambur major. Nu avea decât patru clase primare, dar avea un scris de ministru. Îi mergea mintea, şi era om de încredere, că îl trimiteau după armament la Bucureşti, aşa cum am găsit în notiţele lui. Tocmai de aceea, a avut funcţia de locţiitor al comandantului fanfarei“, povesteşte Constantin Horghidan, care în ultimii ani a cercetat mai aprofundat arhivele pentru a descoperi cât mai multe informaţii despre bunicul său.


Constantin Horghidan cu poza bunicului său FOTO Florin Jbanca

„Ioan Horghidan era de loc din Piatra Neamţ. Am ajuns să caut în arhivă înapoi până în anul 1854, dar atunci se scria în chirilică şi va trebui să învăţ să citesc, ca să mă pot duce cu cercetarea şi mai în urmă“, mai spune Constantin.

Pe jos şi în căruţă, spre Marea Unire

Din amintirile de familie, din memoria fotografiilor şi din informaţiile descoperite în arhive, Constantin Horghidan a început să recompună un puzzle al vieţii bunicului.

„Când avea 15 ani, la doar un an după ce a intrat în armată, bunicul s-a înrolat în Primul Război Mondial, în luptele de la Oituz. A plecat voluntar acolo şi îmi amintesc cum spunea bunica: «Era un zănatec; când se cerea un voluntar să se ducă să întindă liniile de telefonie în faţa frontului, el era primul». Eu îl întrebam: «Tataie, dar mata ce-ai făcut în război?», şi el râdea, iar bunica îmi spunea: «Lasă-l în pace, nu vezi că nu vrea să vorbească?». Bunicul nu povestea prea multe, dar ochii îi râdeau când auzea lucrurile astea. Era foarte modest şi i se părea că a făcut lucruri normale“, povesteşte colecţionarul.

Ion Horghidan în vremea când era copil de trupă (rândul de jos, lângă tobă) FOTO arhiva familiei

Tot dintr-un astfel de elan despre care vorbea bunica Horghidan, în 1918, bunicul Ioan a pornit în luna noiembrie împreună cu alţi locuitori din zona Neamţului spre Alba Iulia pentru a participa la momentul istoric al Marii Uniri. Despre călătoria propriu-zisă, peste munţi, nu a rămas decât certitudinea că a fost făcută pe jos.

„Nu ştiu exact câţi au plecat şi care le-a fost traseul, dar deplasarea s-a făcut pe jos. Ţin minte că mi-a spus bunicul că mai parcurgeau porţiuni din drum cu ajutorul căruţelor care circulau în direcţia lor. Tot drumul este de peste 500 de kilometri şi a durat vreo două săptămâni să ajungă la destinaţie. Nu era zăpadă la Alba Iulia, din ce am văzut în pozele epocii, dar prin munţi, pe unde au trecut spre Transilvania, e posibil să fi nins“, mai spune Constantin Horghidan.

Amintire de preţ: o bucată din tricolorul purtat în 1918

Chiar dacă bunicul nu i-a povestit în amănunt cum a fost la Alba Iulia, nepotul păstrează o amintire de suflet din ziua Marii Uniri: o bucată din tricolorul pe care Ioan Horghidan l-a purtat la adunarea de 1 decembrie 1918.

„A purtat această  fâşie de material tricolor la piept, aşa cum au avut toţi cei care au participat atunci la adunarea de la Alba Iulia. Eu am găsit-o când eram copil, în timp ce răscoleam prin sertare. O bucată din ea am folosit-o când jucam căluşarii la Turnu Severin, o puneam la opinici. Am păstrat însă o bucată din tricolor şi o păstrez şi astăzi“, spune Constantin Horghidan.

Ioan Horghidan a revenit la unitate după război, iar în 1919 a refăcut o porţiune din drumul pe care l-a parcurs de 1 decembrie 1918.

„În primăvara anului 1919 a fost la Budapesta tot pe jos, cu militarii regimentului de la Piatra Neamţ. Peste ani, mi-a povestit că o pereche de opinici a fost atârnată de soldaţii români pe clădirea Parlamentului din Budapesta. Am fost şi eu într-o vizită la Budapesta, şi m-a rugat să-i aduc o vedere cu podul cu lanţuri pentru că, mi-a spus bunicul, şi acolo românii legaseră o pereche de opinici“, a mai adăugat Constantin Horghidan.

Plutonier în Al Doilea Război Mondial

Povestea bunicului său a continuat după Primul Război Mondial cu revenirea la Piatra Neamţ, unde a primit loc de casă, în zona Gara Veche. „Atunci a fost decorat de regele Ferdinand cu Crucea Comemorativă a războiului 1916-1918. Regele s-a ţinut de cuvânt şi a acordat locuri de casă celor care au luptat pe front. Bunicului i-a murit primul copil şi s-a mutat la Bacău, dar în 1924 a revenit la Piatra Neamţ într-o casă din 1893 pe care bunica o primise ca zestre“.

În cea de-a doua conflagraţie mondială, Ioan Horghidan a plecat din nou la luptă cu întreg regimentul 15 infanterie „Războieni“ în refugiu, în sudul ţării.

„Era plutonier atunci, dar comandantul regimentului avea încredere deplină în el şi l-a trimis înainte să stabilească pentru fiecare ofiţer case în satul Dumitreşti, din judeţul Olt, unde urma să se refugieze regimentul. Bunicul a purtat întotdeauna încălţări de subofiţer, după cum se vede şi din fotografiile care mi-au rămas“, mai spune Constantin.

Împlinirea sufletească a românilor care s-au dus la Alba Iulia

Constantin Horghidan consideră că manifestarea populară de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, când românii au ţinut să fie prezenţi la evenimentul Unirii, a venit ca o urmare firească a evenimentelor de la acea vreme şi nu a fost un gest de faţadă.

„Pierderea teritoriilor, apoi alipirea lor, faptul că au luptat, că au avut un duşman, că au câştigat, toate au fost o împlinire sufletească pentru românii care s-au dus la Alba Iulia. Acei oameni au fost extraordinar de modeşti, nu s-au lăudat cu lucrul acesta, a fost o pornire firească aşa cum ar trebui să avem şi noi în zilele noastre pentru tot ce înseamnă România. Nu se lăuda nimeni cu actele de bravură pe care le făcuseră românii, au fost nişte eroi anonimi. După schimbarea regimului, ei s-au afundat şi mai mult în modestia lor“, mai spune Constantin Horghidan.

Colecţionarul a făcut şi o comparaţie cu modul în care se serbează în zilele noastre Ziua Naţională faţă de ceea ce s-a petrecut în urmă cu fix 100 de ani în Cetatea Unirii.

„Acum totul e de paradă. În zilele noastre toţi sunt eroi, toţi primesc decoraţii, şi după aceea se duc la un ciolan cu fasole. Şi bunicul a primit decoraţii, a primit loc de casă, dar el şi camarazii lui nu s-au dus pentru aşa ceva la război. Eu am rămas impresionat de sinceritatea gestului lor şi de modestia de după, când nu s-au lăudat cu actele de eroism.“

A înfiinţat fanfara fabricii de hârtie

După Al Doilea Război Mondial, în vremurile când comuniştii îi luau în vizor pe militarii de carieră, acuzându-i că au făcut parte din armata regelui, Ioan Horghidan a fost nevoit să se reprofileze. La începutul anilor ’50, s-a angajat la fabrica de celuloză şi hârtie din Piatra Neamţ, unde lucra în funcţia de casier.

„La scurt timp după ce s-a angajat, bunicul a înfiinţat fanfara fabricii Reconstrucţia. Avea cunoştinţele şi experienţa din perioada în care a fost militar de carieră, şi a organizat o fanfară cu care a participat la toate manifestările publice ale acelor vremuri din Piatra Neamţ. Sindicatul fabricii a cumpărat instrumentele, iar el făcea partiturile, dar bunicul a fost iniţiatorul şi, în acelaşi timp, dirijorul fanfarei“, povesteşte Constantin.

Activitatea în cadrul fanfarei era bogată în acele vremuri, deoarece erau numeroase manifestări publice la care instrumentiştii erau solicitaţi să participe. „De regulă, erau evenimente legate de manifestări sportive, la demonstraţiile de 1 Mai şi, mai târziu, cele de la 23 August. De exemplu, în 1961, atunci când echipa de fotbal Ceahlăul a promovat pentru prima dată din Divizia C în B, fanfara i-a aşteptat la intrarea în oraş“, mai spune colecţionarul, mândru de bunicul său.

Nu a apucat România eliberată de comunişti

Ioan Horghidan a murit la vârsta de 88 de ani, în noiembrie 1989, înainte cu o lună ca România să scape de regimul comunist. A lăsat în urmă trei copii şi trei nepoţi, iar Constantin Horghidan, cel mai mic dintre ei, spune că bunicul său simţea că se apropie sfârşitul unei epoci.

„Îmi amintesc că pe la finele anilor ’80, eram împreună cu bunicii într-o maşină, prin oraş şi, văzând de pe geam oamenii care aşteptau să vină maşina cu pâine, bunicul a spus că nici în timpul războiului nu erau aşa cozi“, mai spune Constantin Horghidan. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: