Eugen Târcoveanu, medic chirurg: „Cancerul are mai multe cauze. Mâncarea de azi e ultrachimizată şi oamenii mănâncă mai mult decât au nevoie“

Eugen Târcoveanu, medic chirurg: „Cancerul are mai multe cauze. Mâncarea de azi e ultrachimizată şi oamenii mănâncă mai mult decât au nevoie“

Profesorul Eugen Târcoveanu în mijlocul studenţilor medicinişti FOTO: Iulia Ciuhu

În Vest, către care privim cu toţii cu invidie, sunt liste lungi de aşteptare pentru aproape orice tratament, spune prof. dr. Eugen Târcoveanu. La noi, chiar dacă nu sunt condiţii optime la internare, măcar intervenţiile se fac atunci când e nevoie, în cele mai multe cazuri, crede specialistul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prof. dr. Eugen Târcoveanu (69 de ani), medic primar chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie I de la Spitalul de Urgenţe „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, a efectuat aproape 20.000 de intervenţii chirurgicale în 40 de ani de activitate. Fost director al Spitalului de Urgenţe „Sfântul Spiridon“, chirurgul intră, în prezent, de două-trei ori pe zi în sala de operaţie. Altădată efectua câte şapte-opt intervenţii chirurgicale zilnic. Regretul său este că simte că în scurt timp, românii nu vor mai avea medici care să-i trateze dacă nu se iau măsuri serioase în acest sens. Chirurgul a explicat pentru „Weekend Adevărul“ că sistemul medical românesc suferă de mai mulţi ani din cauza hemoragiei de medici care părăsesc ţara. Sistemul românesc îi pregăteşte, iar străinii îi iau pe absolvenţi „de-a gata“.
 
„Weekend Adevărul“: Care sunt afecţiunile pe care le trataţi cel mai frecvent?
 
Prof. dr. Eugen Târcoveanu: Operez multe cancere. Este adevărat că, în cazul cancerului, observăm o creştere a incidenţei. Este vorba şi despre o diagnosticare mai bună ca în trecut, dar şi despre un număr mai mare de bolnavi. Se pare că, de fapt, este o sporire a numărului de bolnavi ca urmare a creşterii speranţe de viaţă. Cancerul este o boală a persoanelor în vârstă. Când eram eu tânăr, dacă vedeai un om de 60 de ani, spuneai că este bătrân şi te gândeai dacă să-l operezi sau nu. Acum gândeşti aşa când ai un pacient de 80-85 de ani. Nu avem aceeaşi speranţă de viaţă precum occidentalii, dar şi la noi a crescut enorm incidenţa. 
 
Care credeţi că sunt cauzele?
 
Cancerul apare din cauza mai multor factori. Alimentele alea pe care le mâncam noi în trecut erau mai bune decât astea pe care le mâncăm astăzi. Mâncarea de azi este ultrachimizată şi ultraprocesată. În plus, eu observ că oamenii mănâncă mai mult decât au nevoie. Înainte, nu prea se găsea de mâncare şi românul, când prindea, îşi făcea porţii. Acum avem mâncare din abundenţă şi nu mai suntem cumpătaţi şi moderaţi. În natură, există un echilibru şi e bine ca noi să-l păstrăm, dacă îl forţăm, nu ne face bine. 
 

„Românii plecaţi se operează acasă în vacanţe“

Ce alte operaţii mai faceţi cu regularitate?
 
Operez, mai ales vara, multe colecistite, pentru că mulţi dintre oamenii care lucrează în străinătate preferă să se trateze în România, în vacanţe, chiar dacă sunt asiguraţi în altă ţară. În străinătate, un bolnav care are colecistită este programat peste un an la operaţie pentru că vorbim de un sistem de aşteptare groaznic. În comparaţie, la noi pot chiar spune că nu este sistem de aşteptare. Eu prefer să am doi pacienţi în pat şi să operez bolnavul atunci când vine. La o litiază, de exemplu, dacă nu intervii urgent, pacientul poate să moară. Omul de rând nu are deloc educaţie sanitară. Străinii nu au o cultură generală puternică, dar îşi cunosc foarte bine starea de sănătate. La noi, din păcate, se crede eşti bolnav numai dacă ajungi să cazi la pat. Dacă duci boala pe picioare, nu ai nimic.
 
Ce s-a schimbat în cei peste 40 de ani de activitate în sala de operaţii?
 
S-au schimbat foarte multe. Spre exemplu, acum, o serie de boli nu mai sunt chirurgicale. Noi înainte operam în fiecare zi câte un ulcer. Astăzi, ulcerul se tratează numai medicamentos, intervenim chirurgical doar în cazuri extreme. Practic, vorbim de o intervenţie chirurgicală care aproape a dispărut. Acum sunt foarte frecvente traumatismele prin accidente rutiere. În România se moare foarte mult prin accident rutier, cred că mai mult decât prin orice boală. O altă problemă cu care ne confruntăm foarte des astăzi şi pe care eu nu am întâlnit-o deloc înainte de Revoluţie o reprezintă bolnavii care ajung la spital sub influenţa droguriloe. Noi nici nu prea ştim cum să ne raportăm la unii pacienţi care vin cu simptome bizare, date de consumul de droguri, şi cu un sistem imunitar terminat. La fel este şi cu plăgile împuşcate. În vechiul regim, eu nu am văzut pacienţi împuşcaţi. Acum, una-două ajung în spital oameni împuşcaţi, ca să nu mai vorbesc de plăgi cauzate de arme albe. 

„Amânăm operaţii pentru că nu avem sânge“

Suntem un popor agresiv?
 
Poate nu chiar agresiv, dar suntem un popor care şi-a pierdut busola. În regimul trecut, în condiţiile acelea, lumea era mai solidară. Acum s-a pierdut această solidaritate şi umanismul. Vă daţi seama că a trebuit să fie dezastrul din Colectiv să se adune oamenii să doneze sânge? Noi ne confruntăm tot timpul cu crize de sânge. Amânăm operaţii pentru că nu avem sânge, iar dacă este o intervenţie majoră sau dacă bolnavul este anemic, nu poţi intra în sală, fiindcă bolnavul poate să moară. Eu am fost donator de sânge şi prima dată am donat pentru un pacient de-al meu. De fiecare dată când donam, mă simţeam euforic. Înainte râdeam şi spuneam că angajaţii de la transfuzii scornesc că donarea de sânge te binedispune, numai să aducă oameni. Dar chiar aşa este. 
 

„Dacă aş fi cu mintea de acum, poate aş fi înclinat să plec“

Ce v-a determinat să rămâneţi să profesaţi în ţară?
 
Imediat după Revoluţie, eu am fost plecat în mai toate capitalele Europei. Noi, medicii de la Spitalul „Sfântul Spiridon“, am primit foarte mult ajutor. La un moment dat, spitalul era belgian, adică avea paturi belgiene, saltele belgiene, instrumentar belgian. Atunci, străinii nu te priveau bine dacă le cereai să rămâi în spitalul lor. Ei voiau să te înveţe, pentru ca tu să te întorci pregătit la tine în ţară, iar eu nu mi-am permis să le spun că vreau să rămân, deşi m-ar fi tentat. Totuşi, în perioada respectivă exista speranţă în România. Lucrurile începeau să se schimbe, dar să ştiţi că dacă aş fi cu mintea de acum, poate aş fi înclinat să plec. Oricum, între străini şi noi sunt câteva diferenţe majore în domeniul acesta şi vă spun pentru că noi avem colegi plecaţi. Într-adevăr, ei operează mai mult. Noi nu avem săli de operaţie suficiente, anestezişti suficienţi. Bolnavi avem mulţi, dar condiţii, nu. Acolo, într-un serviciu sunt câţiva chirurgi pe care îi folosesc de dimineaţa până noaptea. Acesta este termenul corect: „a folosi“. Pentru medicii de acolo nu există program de opt ore. Ei pleacă dimineaţa de acasă şi ajung seara. Sunt nişte roboţi. Da, sunt plătiţi foarte bine, dar sunt roboţi, pentru că ei nu au niciun fel de viaţă. Chirurgii din Occident trăiesc între două concedii. La noi, în schimb, viaţa este mai lejeră, adică poţi să faci şi altceva pe lângă serviciu. 
 
Prin urmare, nu îi blamaţi pe medicii care pleacă din România, ci îi înţelegeţi.
 
Sigur că îi înţeleg. În acelaşi timp, mă doare sufletul, pentru că străinii se folosesc de munca noastră. Şi mie îmi convine să iau nişte oameni bine pregătiţi, pe care nu i-am şcolit eu. Pregătirea unui doctor este foarte costisitoare. Noi nu ne dăm seama pentru că ne gândim că vine de undeva din cer, dar să calculăm: sunt şase ani de facultate pe care statul îi plăteşte, apoi şase ani de rezidenţiat, în care rezidentul este plătit. Şi apoi, medicul respectiv se angajează în străinătate. 
 
Pleacă pentru salariile atractive. 
 
Da, sunt şi banii un motiv. Eu, după 40 de ani de muncă, abia am ajuns să iau salariul unui medic rezident care profesează în clinicile străine. Te iau durerile când de gândeşti. Acolo eşti plătit în funcţie de ce faci şi de ce capacitate ai. În România, sunt câţiva medici care fac o serie de operaţii mai complicate. De exemplu, transplant de ficat face profesorul Irinel Popescu şi alţi câţiva. De ce să nu fie stimulaţi astfel de medici să rămână în ţară? Mai mult, sistemul este greoi la noi. Chiar dacă unul din afară ar vrea să se întoarcă, el găseşte greu de muncă. Nu-i păcat?

„Doctorul greşeşte câteodată pentru că este obosit, suprasolicitat“

Cum vi se pare că este imaginea medicului român de astăzi? 
 
După vechiul regim, imaginea medicilor a pierdut enorm. Eu eram mult mai respectat înainte de Revoluţie. Oriunde mă duceam, eram doctor. Toată lumea avea respect, nu doar oamenii care aveau nevoie de tine, ci şi autorităţile. Ei, astăzi, autorităţile nu te mai respectă. De ce? Pentru că mulţi dintre cei care sunt la conducere se duc acum şi se operează în altă ţară. Înainte, toată lumea se opera aici, în România. Cu mijloacele alea modeste pe care le aveam atunci, ne descurcam. În spitale era frig, erau lipsuri, dar toată populaţia primea acelaşi tratament. În plus, imaginea medicului a pierdut teren şi pentru că, aşa cum este în toate profesiile, există tot felul de elemente. Din punctul meu de vedere, un doctor nu vrea să facă niciodată rău. Tu nu poţi să faci faţă unui regim de muncă intens, cum e în medicină, dacă eşti labil fizic sau psihic. Nu te adaptezi, şi colectivul în care eşti te rejectează. Eu cred că doctorul nu greşeşte premeditat. El greşeşte câteodată pentru că este obosit, suprasolicitat. Să vedeţi ce înseamnă la noi o gardă mare. 
 
Explicaţi-mi.
 
Este mult mai greu ca în trecut, pentru că vin câte o sută de bolnavi odată. Să vezi o sută de bolnavi şi să ştii cum să-i triezi nu este lucru uşor. În mod normal, ar trebui pe toţi 100 să-i internezi şi să-i ţii sub supraveghere 24 de ore. Dar ce spital îşi permite să ţină 100 de bolnavi şi să-i urmărească? Prin urmare, tu spui că bolnavul cutare poate să meargă acasă şi el face pe drum un infarct, care nu are legătură cu boala iniţială. Abordarea mass-media va fi că bolnavul a murit la câteva ore după ce a plecat din spital. Eu nu spun că nu există câteodată şi superficialitate. Dar ca un doctor să greşească premeditat este exclus. Să ştiţi că mulţi pleacă afară şi din cauza erodării prestigiului medicului. Pe de altă parte, eu cred că din cauza riscului de a fi expus, tinerii care intră la medicină vor să urmeze nişte specialităţi care să nu mai aibă contact cu bolnavul. De aceea, la chirurgie, de exemplu, azi nu se mai ocupă locurile la rezidenţiat şi rămân în fiecare an locuri libere. 
 
Aţi pomenit de lipsuri...
 
Da, lipsurile sunt dintotdeauna. În perioada comunistă era jalnic, nici nu vă puteţi imagina. Speranţele au apărut pentru că la un moment dat s-au făcut nişte schimbări majore, dar am rămas cu speranţa. După Revoluţie, în România, puteai să faci ceva nou, ceva ce nu se mai făcuse. Noi am evoluat pe trepte. Am făcut un salt şi am rămas anchilozaţi în etapa aia ani întregi. După aceea, am mai făcut un salt şi iar ne-am blocat. De exemplu, noi utilizăm aparatele până nu mai ai ce face cu ele. Medicii din străinătate le utilizează cinci ani şi după aceea, chiar dacă sunt foarte bune, nu le mai folosesc. La fel fac şi cu maşinile. Le folosesc doar pe perioada garantată. Noi nu le cumpărăm maşinile second-hand, nu le cumpărăm avioanele-second hand? Suntem o populaţie de second-hand şi asta nu este bine.
 
Acum credeţi că evoluţia din sănătate este blocată din nou? 
 
Sistemul se schimbă greu şi, pe măsură ce apar schimbări, ele implică consumuri materiale enorme. De exemplu, când am trecut de la seringile pe care le resterilizam la cele de unică folosinţă, s-a cheltuit foarte mult. Acum nici nu ne-am mai putea gândi că se pot folosi seringi reutilizabile. Acum 10-15 ani, costurile acestui spital erau mult mai mici. Costurile au crescut odată cu evoluţia firească a lucrurilor. Noile aparate presupun întreţineri, costuri pe care atunci când nu aveai aparatul nu le aveai. Industria tehnicii medicale ridică preţul tot timpul. 
 

„Ce se întâmplă în sala de operaţii ţine foarte puţin de medic“

Aveţi foarte multe icoane în birou. Credeţi în Dumnezeu?
 
Da. Am văzut atâtea lucruri care nu au explicaţii, încât nu am cum să nu cred. Organismul uman este o bijuterie. Până în momentul de faţă, nimeni nu a putut să inventeze un om, să-l facă cu tot ce se ştie despre el până astăzi. Omul este o creaţie de necuprins şi când vezi că unii îşi bat joc de organism şi alţii, săracii, mor prin nişte boli groaznice, înţelegi altfel viaţa. Când eşti la cumpăna dintre viaţă şi moarte, lucrurile se văd altfel. Eu am văzut bolnavi cărora nu le dădeai şanse să scape şi au scăpat. Alţii, care trebuia să scape, nu au scăpat. Pentru astfel de lucruri nu ai explicaţii. Ce se întâmplă în sala de operaţii ţine de medic foarte puţin. Totul depinde de puterea de apărare a organismului. Organismul este perfect, iar medicul trebuie să nu-l dezechilibreze. Acum s-a ajuns la o perfecţiune prin evoluţie. Câteodată, modele perfecte din natură sunt descoperite şi aplicate în viaţa de zi cu zi. De exemplu, dacă te uiţi la structura oaselor, între femur şi bazin este o zonă de rezistenţă extraordinară. Podurile grozave construite acum câteva sute de ani au structura după arcurile osoase de aici. Studiind medicina, în timp vezi şi filosofia existenţei şi înţelegi că nu totul este mecanic.
 
Dacă spuneţi că sunteţi un om credincios, ce părere aveţi despre mesajul „vrem spitale, nu vrem catedrale“ rostit la diferite proteste?
 
Este drept că noi suntem ţara în care la nu ştiu câţi ani se închid două spitale, zece şcoli şi se fac cinci biserici. Este anormal. Sunt biserici destule. Eu sunt un om pentru credinţă, dar să nu exagerăm. În viaţă, moderaţia este totul. Explicaţia mea vine din medicină: între un medicament şi o otravă, diferenţa este doza. Un medicament, dacă îl iei într-o doză prea mare, devine otravă. Aşa este şi în viaţa de zi cu zi, la mâncat, la băut, la tot.
 
 
CV:
 
De 45 de ani, la acelaşi spital
Numele: Eugen Târcoveanu
Data şi locul naşterii: 2 ianuarie 1947, Buzău 
Starea civilă: căsătorit 
Studiile şi cariera:
A absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, în 1971.
Din ianuarie 1971 şi până în prezent, a profesat chirurgia la Spitalul Universitar de Urgenţă „Sf. Spiridon“ din Iaşi.
A fost directorul Spitalului „Sf. Spiridon“ între 1990 şi 1992, apoi din nou, între 1997 şi 2001. 
A devenit profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa“ din Iaşi în 1999. 
 
Citeşte şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: