VIDEO Preoţii de la Mănăstirea Prislop, sfat pentru enoriaşi de ziua lui Arsenie Boca: „Tot românul ar trebui să meargă în genunchi la referendum”

Preot la Mănăstirea Prislop: „Românii ar trebui să meargă în genunchi la referendum”

Arsenie Boca, duhovnicul de la naşterea căruia s-au împlinit 108 ani, a fost evocat duminică la Mănăstirea Prislop, unde se află înmormântat. Preoţii i-au îndemnat pe enoriaşi să nu lipsească de la referendumul pentru revizuirea Constituţiei României.

Ştiri pe aceeaşi temă

Duminică dimineaţa, câteva mii de oameni au venit în pelerinaj la Mănăstirea Prislop, locul unde este înmormântat duhovnicul Arsenie Boca, de la naşterea căruia s-au împlinit 108 ani, în 29 septembrie.

Biserica medievală a mănăstirii din Ţara Haţegului a fost neîncăpătoare pentru enoriaşi, astfel că slujba a putut fi ascultată din curtea ei, la difuzoare.

Preoţii le-au vorbit credincioşilor despre Arsenie Boca şi i-au însemnat să nu lipsească de la Referendumul pentru revizuirea Constituţiei României. Pilda „Sodomei şi Gomorei” le-a fost dată ca exemplu de unul dintre preoţi, alături de sfaturile călugărului Arsenie, care considera homosexualitatea o patimă care slăbeşte omul.

 

„Să mergeţi cu toţii să votaţi Da la referendum. Iar pe cei bolnavi, care nu se pot deplasa, să îi transportaţi cu maşinile pentru a vota”, le-a spus unul dintre preoţi.

„Tot românul ar trebui să meargă în genunchi la referendum. Pentru că acest pământ este sfinţit cu sângele sfinţilor martiri, de la începuturi şi până astăzi”, le-a spus oamenilor un alt preot, la Liturghia de la Mănăstirea Prislop.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum a ajuns Arsenie Boca faimos la 30 de ani. „Călugărul luminat” i-a cucerit pe români cu talentul său neobişnuit

FOTO Minunea de lângă mormântul lui Arsenie Boca, de la Prislop. Peştera neştiută în care a trăit călugărul Ioan, devenit sfânt pentru ortodoxie

Zece învăţături ale părintelui Arsenie Boca despre ispită: "Avem sămânţa ei în noi din cauza poftei trupeşti în care am fost zămisliţi"

Cruciada măicuţelor din Prislop împotriva micilor. Comercianţi alungaţi de la mănăstirea părintelui Arsenie Boca

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările