Primarul oraşului din Ardeal unde PSD a jubilat la europarlamentare: „Oamenii mă iubesc pe mine, nu partidul!“

Primarul oraşului din Ardeal unde PSD a jubilat la europarlamentare: „Oamenii mă iubesc pe mine, nu partidul!“

Nicolae Dunca (al patrulea din stânga) şi simpatizanţii PSD din Aninoasa.

În Aninoasa, unul dintre cele mai sărace oraşe din Ardeal, Partidul Social Democrat a obţinut cel mai bun scor. Primarul a avut o explicaţie inedită pentru succesul partidului său.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rezultatele finale la alegerile europarlamentare l-au făcut pe primarul oraşului Aninoasa, unul dintre cele mai sărace din România, să exulte. În oraşul din Valea Jiului, în care mina de cărbune s-a închis din 2006, PSD a obţinut aproape 50 la sută din voturi.

„Organizaţia PSD Aninoasa, judeţul Hunedoara, a obţinut cel mai mare procent la alegerile europarlamentare, de 46, 01 din Valea Jiului! Doresc să mulţumesc, pe acestă cale, echipei PSD Aninoasa şi tuturor cetăţenilor care au votat alături de noi, duminică, 26 mai 2019!”, a transmis primarul Nicolae Dunca. „Eu cred că oamenii mă iubesc pe mine, nu neapărat PSD-ul. Ei au văzut ce am făcut pentru oraş şi apreciază primarul. Aici lucrurile merg spre bine, lucrăm la infrastructură, încercăm să atragem investori, chiar dacă minele sunt închise”, a declarat acesta, pentru adevarul.ro.

Alături de Aninoasa, şi în Uricani PSD a fost fruntaş în opţiunile localnicilor, cu 45,84. Pe locul al treilea în clasamentul oraşelor din Hunedoara unde PSD a avut cele mai bune rezultate s-a clasat tot un oraş din Valea Jiului, Petrila, cu 45 la sută. PSD a obţinut primul loc la numărul de voturi şi în celelalte oraşe din Valea Jiului: Petroşani, Vulcan şi Lupeni.



În Valea Jiului, prezenţa la vot a fost cu cel puţin zece procente faţă de media de 48,34 la sută înregistrată în judeţul Hunedoara. „La noi a fost o medie de cam 35 la sută, pentru că mulţi localnici, care figurează pe listele permanente, sunt plecaţi din oraş”, adaugă Nicolae Dunca.

Oraşele miniere rămase fără minerit
Aninoasa avea peste 4.000 de salariaţi la începutul anilor 1990, aproape cât numărul locuitorilor înregistraţi în prezent. Mina oraşului din Valea Jiului, în care cei mai mulţi dintre ei îşi desfăşurau activitatea, s-a închis în 2006. Un deceniu mai târziu, numărul localnicilor cu serviciu a scăzut sub 700, iar Aninoasa a ajuns în pragul falimentului, din cauza datoriilor. O fabrică de cablaje a funcţionat la marginea fostului oraş minier şi a mai absorbit din forţa de muncă, însă în 2017 a fost închisă definitiv. În locul fostei fabrici, un investitor englez a plănuit să deschidă o nouă capacitate de producţie, însă a întâmpinat greutăţi mari în a găsi personal.

„Sunt oameni care vin şi întreabă mai întâi ce salariu vor primi. Când li se spune de salariu minim zic: «Domnule, pentru aşa ceva nu merită să mă duc». Din experienţa mea, cei mai mulţi angajatori mari, din multinaţionale, dau un salariu minim în prima fază, dar după două - trei luni, dacă văd că angajaţii sunt serioşi, le merge mâna şi nu comentează, le mai măresc salariul. Ei vor din prima tură salariu imens, cu muncă puţină. Nu se poate aşa ceva, trebuie să muncim dacă vrem bani”, relata, în ianuarie 2018, Nicolae Dunca, primarul oraşului Aninoasa.

O situaţie similară se înregistrează şi în Uricani, cel mai izolat oraş al judeţului Huendoara, aflat la „capătul” Văii Jiului şi la poalele Retezatului Mic. Exploatările de cărbune şi de cuarţ de la Uricani, înfiinţate în anii regimului comunist, s-au închis în ultimele două decenii şi au lăsat oraşul monoindustrial, cu mai puţin de 10.000 de locuitori,în pragul falimentului. În Uricani, călătorii descoperă cartiere ridicate în anii ‘60, cu blocuri „sovietice” de cărămidă, care nu au suferit nicio modificare de-a lungul timpului, în afară de scorojirea faţadelor. Pe marginea străzilor, zeci de vagoneţi de la fostele mine vopsiţi în roşu au fost aşezaţi pe socluri sau în zonele verzi pentru a aminti specificul oraşului. Statuia a doi mineri stahanovişti, ridicată în anii ‘60, a rămas cel mai popular monument al oraşului, unul pe care nimeni nu a îndrăznit să îl vandalizeze. În urmă cu două decenii, la cele trei mine din Uricani munceau aproape 5.500 de oameni. În prezent, oraşul înregistrează circa 1.300 de salariaţi, dintre care cei mai mulţi lucrează în prelucrarea lemnului, în confecţii metalice, la sortarea hainelor, a fructelor de pădure, la primărie.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Prăbuşirea oraşelor muncitoreşti ridicate de la zero în anii comunismului. Cum au ajuns centrele industriale apărute peste noapte adevărate „oraşe-fantomă“

VIDEO Ciudanoviţa, oraşul-fantomă ridicat de sovietici unde oamenii sunt dependenţi de uraniu. „Se petrec lucruri ciudate cu cei care pleacă de aici“

Secretele marilor mine de uraniu din România. Cum au profitat sovieticii de cele mai bogate zăcăminte radioactive


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: