FOTO “Jocurile foamei” din primele zile ale anului 1990: cum reacţionau hunedorenii în faţa ajutoarelor umanitare trimise din Occident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În săptămânile care au urmat de la răsturnarea regimului Ceauşescu, vreme în care românii se confruntau cu o situaţie ce poate părea de neconceput în prezent, iar teama de foamete era întreţinută de nesiguranţa în care se afla societatea, sosirea primelor ajutoare umanitare trimise în ţară din Occident a creat situaţii incredibile.

În Hunedoara şi Deva, în zona şcolilor şi a celorlalte locuri unde fusese organizată distribuirea ajutoarelor din Olanda, Austria sau Germania, se învălmăşeau sute de oameni, pentru a primi sacii cu alimente şi haine. Aşteptau ore întregi pentru a intra în posesia bunurilor donate de occidentali, iar cei care aveau norocul să le obţină trăiau sentimente de nedescris.

„Aceste ajutoare trimise de olandezi au fost primul meu contact cu lumea occidentală. În sacii pentru care ne îmbulzeam găseam lucruri despre care nu ştiam că există, deşi acum par banale, sau alimente pe care nici măcar nu ştiam cum să le folosim. Era o atmosferă incredibilă”, îşi aminteşte Alin, unul dintre hunedorenii care au trăit acele evenimente.

„Ştiu că în sacii trimişi de olandezi mai găseam şi adresele lor. Unii le scriau familiilor din Olanda. Era incredibil să corespondezi cu oameni dintr-o lume aproape necunoscută”, îşi aminteşte Martin, un pensionar din Hunedoara.
 

Bătaie pe alimente
Nu de puţine ori, în zilele din ianuarie 1990, în care convoaiele de camioane încărcate cu alimente sosiseră din Occident, erau semnalate incidente grave legate de distribuirea ajutoarelor. „După ce o parte din ajutoarele primite au fost ridicate de cei în drept, în după-amiaza zilei de 5 ianuarie a năvălit peste noi o ceată de aproximativ 40 de ţigani, care ne-au bruscat, au intrat cu forţa în sala de sport a liceului unde erau depozitate ajutoarele şi au ales ce au găsit mai bun. A doua zi, iar au venit peste noi vreo 30, cerând să le dăm haine şi obiecte”, relata Dorin Teşeleanu, un administrator din liceu, citat în ziarul hunedorean Cuvântul Liber, de la acea vreme. În alte cazuri, chiar cei care se ocupau de distribuirea ajutoarelor umanitare erau prinşi furând din ele.

hunedoara

Cozile la ajutoarele trimise de occidentali erau un fenomen obişnuit, într-o vreme tulbure, în care acelaşi lucru se petrecea şi în faţa „alimentarelor” hunedorene, iar cele mai populare subiecte relatate de presa locală vizau problemele legate de hrana populaţiei.
 

hunedoara

Vă recomandăm şi:

FOTO Povestea primei fotografii sexy apărute într-un ziar local. Ce explicaţie au dat editorii imaginii deocheate

Hunedoara anilor 1950, văzută de spionii străini: relatări despre anti-comunişti, acte de sabotaj şi atacuri ale partizanilor

FOTO Amintiri din „cetatea oţelului”: povestea celor mai interesanţi ani din istoria combinatului de la Hunedoara

FOTO-VIDEO Frânturi din istoria zbuciumată a celui mai mare combinat siderurgic din Transilvania

„Regele” fierului vechi din Hunedoara: Povestea lui Ovidiu Luca, fierarul care a ajuns milionar din cenuşa combinatului

FOTO Cum a dispărut "Victoria" Călan, una dintre marile uzine ale Transilvaniei

FOTO Imagini rare din istoria zilei de 1 Mai: cum sărbătoreau hunedorenii în vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite