Cele mai stranii „sate fantomă”. Locurile ascunse de civilizaţie, ţinute în viaţă de o mână de oameni FOTO

Cele mai stranii „sate fantomă”. Locurile ascunse de civilizaţie, ţinute în viaţă de o mână de oameni FOTO

Satul Măgureni. Foto: ADEVĂRUL. Daniel Guţă

O mulţime de „sate fantomă” a lăsat în urmă depopularea masivă a aşezărilor rurale din judeţul Hunedoara. Câteva dintre ele păstrează istorii stranii.

Ştiri pe aceeaşi temă

O mulţime de sate din judeţul Hunedoara au ajuns în pragul dispariţiei, din cauza depopulării.

GALERIE FOTO

Unele mai sunt animate de câte-o mănăstire sau o gospodărie solitară ori au rămas lăsate în grija unor vârstnici sau a câte unui om care nu a vrut să îşi părăsească vatra când toţi vecinii săi au plecat pe rând. 

Alte şi-au păstrat locuitorii doar pe listele de evidenţă a populaţiei. Iată poveştile câtorva dintre „satele fantomă”

Măgureni – satul de pe muntele sfânt al dacilor

Opt oameni mai au domiciliul în satul Măgureni (comuna Beriu) aflat la circa 30 de kilometri de Orăştie, la poalele Vârfului Godeanu, cel supranumit „muntele sfânt al dacilor” şi la două - trei ore de mers pe jos de Sarmizegetusa Regia. 

Aşezarea aflată la peste 1.100 de metri altitudine se pregătea să devină istorie încă din anii 1960. Atunci, câteva familii de oieri mai locuiau în cătunul de munte, iar şcoala îşi trăia ultimii ani de existenţă. După decenii de depopulare ireversibilă, la începutul anilor 2000, satul nu mai avea niciun locuitor.

Blestemul Calvariei, locul enigmatic din Munţii Metaliferi din care au fost scoase tone de aur FOTO VIDEO

VIDEO Golgota aurului. Cum se vede lumea de pe conul vulcanic care a făcut celebru un sat din Munţii Metaliferi

FOTO Pădurea de argint, locul tainic din Munţii Metaliferi, cu ape tămăduitoare. Cea mai frumoasă legendă

Câteva case vechi de lemn, părăsite, unele dărâmate de vitregiile naturii, se înşirau pe coamele dealurilor însorite şi în lunci, la mari distanţe una de alta. Atât mai rămăsese din cătunul ciobanilor care în urmă cu un secol număra peste 120 de suflete. 

Aşezarea a fost reanimată în anii 2000, când pe Dealul Măgurenilor a fost înfiinţat un schit, unde au venit câteva măicuţe şi un călugăr. O biserică a fost ridicată până în 2009, din rămăşiţele unui vechi lăcaş de cult, iar în următorii ani în jurul ei a apărut un corp de chilii şi câteva anexe. Acum, călugării sunt singurii locuitori ai aşezării din ţinutul Dacilor.


Roşia – satul muzeu

În satul Roşia (comuna Balşa), un cătun uitat în mijlocul întinselor păduri de pe Valea Geoagiului, trăiau peste 40 de familii în urmă cu jumătate de secol. Oamenii munceau în agricultură, în exploatările forestiere şi la creşterea animalelor. 

În zilele de târg, localnicii din Roşia (numită şi Burtuca) traversau pădurea deasă din Munţii Metaliferi şi coborau în Săcărâmb şi Hondol, aflate la circa 10 - 15 kilometri, în ţinutul minelor de aur, sau la Geoagiu, aflat de cealaltă parte a muntelui, la circa 20 de kilometri. Acum drumul de la Săcărâmb la Roşia poate fi parcurs doar pe jos, prin pădurea ocupată deseori de TAF-uri, în timp ce drumul forestier de la Balşa la Roşia este aproape inaccesibil.


Casă în satul ROşia. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

În acte, Roşia mai are un singur locuitor, pe Vasile Utan, locatarul unei căsuţe din chirpici cu o singură cameră, care a muncit în ultimii ani, cu ziua, la stână sau la tăiatul lemnelor. Vara, unii dintre foştii localnici se mai întorc uneori pentru a-şi vedea moşiile. În unele locuri au apărut construcţii noi. 

O stână şi un saivan au fost înfiinţate pe deal, nu departe de căsuţa lui Vasile, o cabană de lemn se află în construcţie pe un alt versant, iar uneori liniştea locului e tulburată de zgomotul TAF-urilor şi al drujbelor din exploatările forestiere. Soarta satului pustiu s-a mai schimbat în ultimii ani, după ce mai multe terenuri, unele cu tot cu case vechi, au fost cumpărate Emil Părău, un om de afaceri din Valea Jiului, a cărui casă părintească s-a aflat în Roşia. 

Ternurile au fost curăţate de vegetaţie, pârâul care traversează satul a fost decolmatat şi curăţat pentru a preveni inundaţiile, au fost înfiinţate stânele, iar planurile din anii trecuţi ale lui Emil Părău includeau transformarea acestui loc într-un muzeu viu al satului, în care oamenii să îşi petreacă vacanţele, trăind ca în vremurile în care locul era animat de foştii săteni.

Gialacuta, satul care s-a stins odată cu biserica de trei secole

În Gialacuta (comuna Brănişca) îşi au domiciliul trei oameni. Satul aproape pustiu de la poalele Munţilor Metaliferi pare să îşi trăiască ultimii ani din existenţa sa de peste trei secole. A devenit un tărâm al tristeţii, după cum îl numesc bătrânii care îi mai poartă de grijă. Soarta aşezării aflată la circa 30 de kilometri de municipiul Deva a fost pecetluită, povestesc oamenii, în urmă cu cinci ani. Atunci, biserica veche de trei secole de pe deal a ars sub privirile neputincioase ale sătenilor, în urma unui incendiu de vegetaţie.


Localnic din Gialacuta. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

„Niciunul dintre noi nu a avut puterea să stingă flăcările. Biserica ardea, iar noi priveam spre dealul acoperit de fumul gros şi plângeam. A mistuit-o cu totul”, îşi amintea una dintre localnice. 

În cimitirul fostei biserici de pe deal s-au adunat peste 100 de morminte, unele vechi de peste un secol. La poalele lui, câteva case vechi stau părăsite de mai mulţi ani, aşteptânu-şi ruinarea. Familiile care au trăit aici au plecat să muncească în Deva, Brad sau în Occident şi nu s-au mai întors, unele de peste două decenii. 

Nici satele din vecinătatea Gialacutei, străbătute de drumul de pământ, nu oferă peisaje diferite. „Toate aşezările din zonă s-au depopulat, din cauza drumului mai greu accesibil, a sărăciei care i-a îndemnat pe tineri să plece. Au rămas sate cu 15 – 20 de oameni, însă Gialacuta e cea mai năpăstuită dintre ele”, realata Marin, un alt om al locului.

Mosoru – satul fantomă, înghiţit de pădure

Patru oameni îşi au domiciliu în satul Mosoru (comuna Topliţa), o aşezare de creastă înghiţită de întinderile de pădure din Munţii Poiana Ruscă. Călătorii care, în anii trecuţi, se aventurau pe drumul forestier care urcau la Mosoru, îl puteau întâlni aici pe Simion Andrei, singurul localnic rămas de la începutul anilor 1990 în cătunul ascuns în pădure.

Nea Nică, aşa cum se prezenta bătrânul, a trăit toată viaţa într-o căsuţă de cărămidă, dintre cele 12 ale satului din Ţinutul Pădurenilor, şi s-a ocupat cu dulgheritul. În primii ani ai regimului comunist, când a început depopularea cătunelor, în Mosoru locuiau peste 50 de oameni, iar în vecinătatea pâlcului de case funcţiona şi o şcoală.


Măgureni. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Lăsat fără iluminat electric, fără un drum accesibil, fără sursă de apă, alta decât un izvor ce străbate valea din apropiere, satul „s-a stins” aproape complet în ultimele trei decenii. Localnicii crescuţi pe crestele munţilor au migrat spre Hunedoara, oraş aflat în continuă dezvoltare industrială în primele decenii de comunism. 

Simion Andrei a plecat ultimul, în urmă cu cinci ani, la un azil, povesteau ciobanii care îl cunoşteau. Căsuţa lui a rămas însă mai bine îngrijită, faţă de celelalte clădirile ridicate la începutul secolului XX. Multe dintre ele s-au dărâmat. 

În Mosoru mai ajung uneori doar ciobanii şi tăietorii de lemne, pe un drum forestier care porneşte de la intrarea în comuna Topliţa şi urcă aproape continuu, vreme de două ore pe jos, până la casele din Mosoru. Pe un alt versant din apropiere, ruinele caselor şi ale bisericii din Curpenii Silvaşului au rămas înghiţite de pădure de aproape jumătate de secol, în timp ce nimeni nu s-a mai întors să locuiască aici.

Ultimii localnici din Valea Mare de Criş

Valea Mare de Criş (comuna Tomeşti) mai are în acte doar un locuitor. Până în urmă cu vreo cinci ani, în cătunul izolat din Munţii Zarandului au locuit doi vârstnici şi nepotul lor, Darius, iar alături, într-o altă gospodărie, o bătrână de 80 de ani. Bunicul îşi ducea în fiecare zi, pe jos, nepotul până la staţia de autobuz aflată la trei kilometri de casa sa, la şoseaua care duce spre Baia de Criş, însă Darius s-a îmbolnăvit, iar oamenii au fost nevoiţi să se mute.


Valea Mare de Criş. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

„Suntem condamnaţi să trăim uitaţi de lume, iar cea mai mare teamă este să cădem la pat, unul dintre noi sau vecina. Aici ambulanţele nu pot ajunge”, relata Mircea în 2015, înainte de a părăsi aşezarea împreună cu familia. 

Satul abandonat a fost atestat documentar încă din secolul al XV-lea, iar în urmă cu jumătate de secol aici locuiau aproape 200 de oameni. Acum, doar ciobanii cu oile mai tulbură liniştea locului pustiu. Mariţa, ultima locatară din Valea Mare de Criş, povestea că în copilăria ei, satul număra vreo 30 de case şi o şcoală, iar zeci de copii se strângeau dimineaţa pe uliţă pentru a merge în grup la şcoală, cântând. 

Apoi, o parte din localnici a plecat, pentru că statul oferea pământurile din Banat, pe care le părăsiseră germanii. În vremea comuniştilor, mai erau vreo 15 case locuite, dar treptat, din cauza drumului rău spre Baia de Criş, doar bătrânii au mai rămas să aibă grijă de gospodării. 

Cu timpul, luminile caselor învecinate gospodăriei bătrânei s-au stins pentru totdeauna. Printre ultimii localnici dispăruţi au fost doi soţi şi fiica lor, ucişi în timpul unei furtuni, după ce şura în care dormeau a luat foc din cauza unui trăznet. În cimitirul din Valea mare de Criş, ultimul loc de veci pregătit a fost al bătrânei, iar pe crucea ei, Mariţa a cerut să îi fie scris: „din tot ce-am muncit pe-acest Pământ, ne-am ales cu-acest mormânt”.

Pe lista aşezărilor părăsite şi pe cale de dispariţie din judeţul Hunedoara se găsesc sate din toate colţurile judeţului. În satul Buneşti, din comuna Balşa, mai locuieşte o persoană. În acte, nouă oameni au domiciliul în Piatra, comuna Bătrâna – în realitate cătunul este aproape pustiu. 

Satul Dragu Brad din comuna Blăjeni mai are un locuitor. Un localnic mai are domiciliul în satul Ticera, din comuna Bulzeştii de Sus. Bocşa Mare din comuna Certej are şi ea un locuitor, în acte. Trei localnici au domiciliul în satul Mesteacăn,din comuna Răchitova. Satul Goleş din comuna Topliţa numărăşase lpcuitori, iar cinci oameni au domiciliul în satul Deleni, din comuna Zam.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Paradisul rural din munţii Poiana Ruscă, invadat de turişti. Cum s-au animat satele pădurenilor FOTO

„Paznicul” viaductului neclintit de pe calea ferată dispărută a Hunedoarei, cu o istorie de 120 de ani VIDEO

FOTO Lumea de altădată a Pădurenilor. Ţinutul vestit din Munţii Poiana Ruscă în ilustraţii de colecţie

Ţinutul Pădurenilor sub zăpadă. Satele arhaice ale vacanţelor la bunici, lăsate aproape pustii VIDEO

Satul Valea Mare de Criș. ADEVĂRUL.

Imagini din aceeasi galerie
  • Satul Valea Mare de Criș. ADEVĂRUL.
  • Drumul spre Valea Mare de Criș. ADEVĂRUL.
  • Satul ROșia. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.
  • Satul ROșia. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.  1
  • Satul ROșia. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.  2
  • Satul ROșia. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.  3
  • Satul Măgureni. Foto: ADEVĂRUL. Daniel Guță.
  • Satul Măgureni. Foto: ADEVĂRUL. Daniel Guță.  1
  • Satul Măgureni. Foto: ADEVĂRUL. Daniel Guță.  2
  • Localnic din Gialacuta. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.
  • Gialacuta. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările