Baronii controversaţi ai Ţării Haţegului. Cine a fost aventurierul excentric care s-a văzut regele Albaniei VIDEO
0
Istoria uneia dintre cele mai influente familii din Transilvania s-a încheiat tragic, odată cu sinuciderea dramatică a celui mai faimos reprezentant al acesteia, Franz Nopcsa,omul de ştiinţă care a descoperit rămăşiţele dinozaurilor pitici din Ţara Haţegului.
Ultimul mare baron al familiei Nopcsa a trăit cât pentru întreaga dinastie: tinereţea şi-a dedicat-o paleontologiei, s-a aventurat într-o regiune a Albaniei locuită de triburi, apoi a devenit spion pentru armata austro-ungară, ca în final să se întoarcă la pasiunea pentru fosile şi să îşi sfârşească viaţa într-un mod dramatic
Castelele fastuoase ale grofilor, ruinate în goana românilor după mari comori dispărute VIDEO
Prăbuşirea unui castel faimos din Ţara Haţegului. Conacul celor mai bogaţi grofi a ajuns un loc de groază VIDEO
Franz Nopcsa s-a născut în Deva, în 1877, şi a copilărit la castelul familiei sale din satul Săcel, la poalele Retezatului. Acolo a descoperit, la sfârşitul secolului al XIX-lea, primele fosile de dinozauri, pe care le-a prezentat oamenilor de ştiinţă din Viena.
„În 1895, sora mea Ilona a găsit oase de animale preistorice pe moşia noastră din Sânpetru. Am căutat febril originea acestor oase. La lumina zilei, am localizat în curând numeroase fragmente osoase, câteva oase vertebrale, precum şi un craniu intact în vecinătatea stratului de rocă expus. Între timp, s-a transformat în toamnă şi a trebuit să mă întorc la biroul meu la Theresianum din Viena. Cu inima grea, am lăsat satul în urma mea, dar am purtat fosilele cu mine în oraşul regal şi le-am arătat acolo renumitului profesor de geologie, Eduard Suess. Descoperirile mele au fost o senzaţie pentru cercetător. Curând s-a stabilit că avem de-a face cu rămăşiţele unor reptile preistorice gigantice din perioada Cretacică“, relata Nopcsa, într-o scrisoare prezentată de către Tasnadi Kubacska, în biografia lui Franz Nopcsa, publicată în 1945.
Locul din Ţara Haţegului unde Nopcsa a descoperit primele fosile de dinozauri se numeşte Valea Dinozaurilor. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Tânărul Nopcsa menţiona în conţinutul scrisorii că nu avea niciun fel de pregătire ştiinţifică, dar, îndrumat de eminentul profesor geolog Eduard Suess, s-a dedicat studiului fosilelor la Universitatea din Viena şi, un an mai târziu, reuşea să publice primul manuscris dedicat descoperirilor sale. Până la finalul vieţii sale omul de ştiinţă a descoperit şi clasificat nouă specii de dinozauri. O mulţime de alte fosile au fost descoperite de-a lungul timpului în locurile cercetate de Nopcsa în Ţara Haţegului, întâmplător sau în timpul activităţilor ştiinţifice.
Tânărul temerar
În afara cercetării fosilelor dinozaurilor, Nopcsa s-a remarcat în epoca sa prin stilul său de viaţă excentric, prin aventurile primejdioase din Transilvania şi în Balcani. La începutul secolului XX, Franz Nopcsa, susţinut financiar de unchiul său Francisc, şi-a început lungul şir de călătorii în ţinuturile nordice ale Albaniei.
S-a stabilit într-o regiune locuită de triburi, cu o situaţie politică extrem de tensionată, dominată de interesele politice ale Austro-Ungariei şi Imperiului Otoman. De câteva ori a fost în pericol de moarte, fiind luat prizonier de o căpetenie temută a albenezilor.
„Planul lui era să înarmeze triburile nord-albaneze şi să ducă un război de gherilă împotriva turcilor. O reuşită ar fi avut ca rezultat independenţa Albaniei, cu Nopcsa însuşi ales rege sub protectoratul Austro-Ungariei. Inutil să spunem că Nopcsa nu a devenit niciodată rege al Albaniei, care îşi obţinuse independenţa în 1912“, arăta Andras Tasnadi Kubacska, autor al biografiei „Franz Baron Nopcsa“.
După eşecul de a ajunge la conducerea Albaniei şi după izbucnirea Primului Război Mondial, Franz Nopcsa nu s-a mai întors în ţara sa adoptivă, căreia îi învăţase limba şi obiceiurile locale. În schimb, partenerul său de viaţă, albanezul Bajazid Doda, l-a urmat de aici pentru tot restul vieţii.
Valea dinozaurilor, locul unde Franz Nopcsa a făcut primele descoperiri paleontologice. ADEVĂRUL
Agentul secret infiltrat printre ciobani
Din 1912, Nopcsa şi-a început, cu mare zel, activitatea de agent secret al Austro-Ungariei. Câteva din misiunile sale primejdioase s-au derulat în ţinuturile Retezatului, o zonă de frontieră dintre Transilvania şi România înainte de 1918, unde informaţiile preţioase erau la îndemâna ciobanilor, aflaţi mereu în mişcare cu turmele.
Nopcsa cunoştea ţinutul, familia sa având câteva mii de oi la stânele din munţi. Baronul a renunţat la luxul oferit de averea şi statutul său şi, deghizat în cioban român, luându-şi documente false cu numele Petre Gorlopan, s-a angajat ca păstor în slujba unor proprietari din Poiana Sibiului.
Timp de cinci ani, a activat în misiuni de spionaj pentru armata austro-ungară, iar în acest timp a ajuns să cunoască pe propria piele viaţa aspră a ciobanilor români. De câteva ori a fost în pericol de moarte, după ce a rătăcit singur în toiul nopţilor geroase de iarnă, prin ţinuturile cuprinse de viscol ale Retezatului. Activităţile sale de spionaj, îndreptate împotriva românilor, au fost relatate în volumul „Călătorie în Balcani“, apărut după moartea acestuia. Nopcsa oferea mărturii despre modul în care reuşise, deghizat în cioban, să supravieţuiască în munţi şi să câştige încrederea românilor, dar şi detalii preţioase despre viaţa dură a oamenilor din munţi.
Castelul Nopcsa, în şantier. ADEVĂRUL
În vara anului 1916, Nopcsa aflase de iminenţa începerii războiului în Transilvania. A ajuns la Săcel, unde şi-a înştiinţat tatăl să plece din ţară, împreună cu toate lucrurile de valoare din castel. Era convins că trupele române vor arunca în aer castelele maghiarilor din Ţara Haţegului, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. În încercarea de a opri trupele române, Nopcsa a pus la cale un atentat cu explozibil fixat pe versanţii muntelui, într-una din trecătorile Retezatului. Armata română nu a ajuns însă în zonă, iar la intrarea în Ţara Haţegului nu a provocat distrugeri castelelor nobilimii maghiare.
Aproape ucis de săteni
Baronul îşi încheiase misiunea secretă la sfârşitul războiului mondial. Între timp, fusese declarat duşman al ţării şi fugise în Viena. După 1918, autorităţile române au decis că au nevoie de serviciile lui, iar pentru o scurtă perioadă s-a putut întoarce la moşia sa din Săcel. Românii, însă, i-au făcut o primire de groază.
Castelul Nopcsa, la începutul secolului XX. Sursa: delcampe.net.
„În vara anului 1920, Nopcsa a fost solicitat din partea română să intre în serviciul Institutului Geologic din Bucureşti. L-a vizitat personal şi un profesor universitar român pentru a-i obţine acordul. O scrisoare de imunitate de la Bucureşti i-a fost predată şi a plecat imediat. La Bucureşti, a reusit să pună mâna pe moşia sa din nou fără a fi nevoie să intre în serviciul guvernului român. Între timp, locuitorii din Haţeg, care erau stârniţi de insurgenţi, nu au putut fi împăcaţi cu vechiul proprietar.
L-au pândit, iar când odată se plimba singur, l-au atacat. Bărbaţi echipaţi cu furci şi bâte au năvălit peste el şi l-au pus la pământ. A fost descoperit de oamenii lui, sângerând grav, cu craniul zdrobit. Mai târziu, castelul său a fost găsit într-o adevărată stare de asediu, iar duhovnicul satului a trebuit să-şi pună în mişcare întreaga autoritate pentru a preveni noi jefuiri şi acte de violenţă. Prietenii l-au adus la Budapesta, unde a fost operat. A fost ţintuit la pat multă vreme şi niciodată nu s-a mai recuperat complet din leziunile grave ale sistemului nervos central“, arăta geologul Andras Kubacska, autorul biografiei sale.
Castelul Nopcsa de la poalele Retezatului. ADEVĂRUL
Gestul tragic al baronului Nopcsa
Rămas în Budapesta, din anul 1925, Nopcsa a devenit director al Institutului Geologic Regal şi şi-a continuat activitatea ştiinţifică în ciuda stării tot mai precare de sănătate.
Franz Nopcsa (dreapta), alături de Bajazid Doda. Arhiva personală
Ultimele clipe din viaţa baronului s-au consumat într-un hotel din Viena, în care acesta şi prietenul său Bajazid, care îi fusese partener pentru aproape trei decenii, au fost găsiţi morţi. Pe 25 aprilie 1933, trupul lui Nopcsa a fost descoperit în reşedinţa din Singerstrasse. Un bileţel scris de mâna lui Nopcsa evidenţia tragedia celor doi bărbaţi şi motivele gestului fatal: Nopcsa otrăvise ceaiul de dimineaţă al lui Bajazid cu praf de dormit şi apoi îl împuşcase; după aceea, savantul şi-a pus pistolul la cap şi s-a împuşcat.
„Motivul sinuciderii mele este sistemul meu nervos, care se află la capăt. Motivul pentru care l-am ucis pe bunul prieten şi secretar al meu, domnul Bajazid Elmas Doda, în timpul somnului lui, fără ca el să aibă vreo bănuială a ceea ce se va întâmpla, a fost acela că nu am vrut să îl las în urmă bolnav, în mizerie şi sărăcie, pentru că ar fi suferit mult“. Baronul Nopcea a murit la vârsta de 56 de ani, iar trupul său a fost incinerat.
Baronii care au stăpânit Ţara Haţegului
Povestea familiei Nopcsa a început în secolul al XIV-lea, când fiul unui nobil român din Ţara Haţegului, Deneş din Silvaş, satul învecinat Mănăstirii Prislop, a fost botezat cu numele Nopcea, pentru că s-a născut în timpul unei nopţi. Începând din secolul al XV-lea, cei mai mulţi dintre descendenţii lui Nopcea au ocupat funcţii importante în stat, iar averea şi influenţa lor au crescut continuu.
Conacul Berthelot, una dintre fostele proprietăţi ale familiei Nopcsa. ADEVĂRUL
Un motiv al ascensiunii nobililor l-a reprezentat înrudirea cu una dintre cele mai puternice familii din Transilvania medievală, cea a Huniazilor. Relaţia dintre cele două familii este indicată, potrivit istoricilor, şi de blazoanele acestora, cu câte un corb cu inel în cioc, trimitere la legenda originii regale a lui Ioan de Hunedoara. Pe stema familiei Nopcsa apare, alături de corb, un scut de argint, încadrat de doi grifoni, în mijlocul căruia se află capul unui turc înfipt într-o sabie.
Români, pe propria semnătură
La mijlocul secolului al XIX-lea, Elek (Alexius) Nopcsa (1775 – 1862) a fost primul membru al familiei Nopcsa care a primit titlul de baron. Timp de aproape jumătate de secol, până la moartea sa, acesta a fost prefect al Hunedoarei, dar a mai deţinut şi funcţia de cancelar al Curţii din Viena şi consilier guvernamental.
Potrivit istoricului Gheorghe Bariţ, fără a îmbrăţişa deschis cauza naţională a românilor, Alexius se mândrea că provenea din „părinţi curaţi români, care a înaintat aşa de sus în rang numai pentru calităţile sale personale, prin voinţa monarhului şi peste vointa oligarhiei“. În vremea sa, familia Nopcsa deţinea proprietăţi în întreaga regiune a Haţegului şi conace în Silvaşul de Sus, Fărăcădin (actualul General Berthelot), Zeicani, Săcel, Zam şi Deva.
Laszlo (Vasile) Nopcsa (1794 - 1884), fratele lui Alexius, născut la Fărcădin, a deţinut timp de 15 ani, până în 1848, funcţia de comite suprem al Hunedoarei, dar a fost silit să demisioneze în aprilie 1848, în timpul Revoluţiei din Transilvania. Câteva zile mai târziu, castelul pe care îl construise în localitatea hunedoreană Zam, pe malul Mureşului, i-a fost incendiat de insurgenţii ungari şi apoi devastat de localnici, iar o mare parte din avere i-a fost confiscată.
„Aceasta era locuinţa şi satul unui moşier român, un credincios pe nume Nopcea, a cărui casă a fost atacată şi jefuită de secui şi distrugerea a fost desăvârşită chiar de proprii săi ţărani. Să nu-l lăsăm pe cititor să creadă că Zam era un exemplu rar de distrugere. Din momentul intrării mele în Transilvania şi până la sosirea mea în Sibiu, o călătorie de trei zile, fiecare casă izolată, fiecare mic sătuc sau han aflat pe marginea drumului era distrus”, relata publicistul Andrew Paton, într-unul dintre reportajele publicate în „The Times” despre Revoluţia din Transilvania ailor 1848 - 1849.
Totuşi, în 15 mai 1848, la îndemnul episcopului Andrei Şaguna, Nopcsa a participat la Adunarea naţională de la Blaj, alături de 30.000 – 40.000 de oameni, români din Transilvania care au cerut împăratului Ferdinand I al Austriei desfiinţarea iobăgiei, libertatea tiparului şi înfiinţarea unor instituţii de învăţământ în limba română.
„Aici, Laszlo Nopcsa a declarat că a venit ca român şi că doreşte să fie recunoscut ca atare şi să fie acceptat să participe la discuţiile adunării“, scria savantul Andras Tasnadi Kubacska, autor al biografiei familiei Nopcsa. Intrat în dizgraţia maghiarilor, fostul comite al Hunedoarei a pierdut şi monopolul transportului de sare de pe râul Mureş, una dintre sursele sale importante de venit. Baronul Nopcsa s-a mutat în Viena şi apoi s-a retras la moşia sa din Deva, unde a murit la vârsta de 90 de ani.
Lgendarul „Faţă Neagră“
Nopcsa a rămas în istorie, după ce în 1860 publicistul ungar Jokai Mor, l-ar fi portretizat ca erou negativ al romanului „Sărmanii bogaţi“. Scriitorul spunea povestea unui baron extrem de bogat, cu trăsături asemănătoare lui Nopcsa, numit Haţeghi, care conducea în secret o bandă de tâlhari. Căpetenia „Faţă neagră“ obişnuia să îşi ascundă faţa sub o mască neagră, atunci când însoţit de ceata de tâlhari ieşea în calea transporturilor cu aur trimise din minele Apusenilor către Viena. Metalul preţios era topit apoi într-o peşteră şi transformat în monede. Baronul l-a dat în judecată pe autor, pentru defăimare, însă a murit în 1884, înainte de încheierea procesului.
Un alt nume faimos din istoria familiei Nopcsa a fost, Francisc (1815 – 1904) fiul mai mare a lui Laszlo Nopcea, comite al Hunedoarei între anii 1851 şi 1867 şi apoi, până în 1894, cancelar al Reginei Elisabeta (Sisi) a Ungariei şi împărăteasa Austriei. Baronul devenise, practic, confidentul împărătesei, pe lângă numeroasele funcţii pe care le deţinuse în ultimele decenii ale vieţii sale: membru al Ministerului Regal, secretar de stat, membru al Casei regale, şef al Fiscului şi tezaurier. În 1893 a renovat Biserica Romano-Catolică din Haţeg, unde avea să fie înmormântat în 1904.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Secretele Castelului Kendeffy. Orgiile cu minore l-au dus la închisoare pe ultimul moştenitor
Monumentul dedicat prinţului Rudolf al Austro-Ungariei, venit la vânătoare în Retezat, în 1882 VIDEO
Se încarcă comentariile...
