Cea mai veche reţetă de îngheţată din România. A văzut lumina tiparului graţie a doi oameni de stat foarte importanţi

Cea mai veche reţetă de îngheţată din România. A văzut lumina tiparului graţie a doi oameni de stat foarte importanţi

Kogălniceanu şi Negruzzi împreună cu coperta reeditării din 1843 a lucrării COLAJ FOTO C Crângan

Volumul „200 de reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti“ a fost publicat iniţial sub pseudonim de Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi, dar ulterior au recunoscut că ei sunt autorii. Cartea s-a bucurat de mare succes în acea vreme.

Deşi pare de greu de crezut, prima reţetă scrisă de îngheţată care a apărut în România poartă semnătura a două nume extrem de rezonante ale politicii şi literaturii din (pe atunci) Principatul Moldovei.

Totul se întâmpla în anul 1841, iar protagoniştii demersului sunt Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi, care iniţial au semnat cartea de bucate cu pseudonime, dar au recunoscut apoi „paternitatea” asupra ei.

Best-seller de Moldova, între 1841-1844

Cartea „200 de reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti”, scrisă de Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi, apărea în 1841, la Iaşi. Prima ediţie nu purta însă semnăturile celor doi iluştri români, ci nişte pseudonime, însă uriaşul succes la public avea să impună mai multe reeditări, de data aceasta cu numele real al autorilor pe copertă.

De fapt, prima devoalare a secretului avea să se producă în volumul „Iluzii pierdute”, scris de Kogălniceanu în 1843.

„Atâta vă voi mai zice că acum de curând am mai publicat – împreună cu dl C. N., un alt Prometeu manqué ca şi mine – o carte care, răsturnând toate puterile aşezate, călcând în picioare toate pravilele primite de adunare şi de obiceiul pământului, are să facă o revoluţie straşnică în toată Moldova - întru chipul de a face friganele şi găluşte; vreau să vorbesc de o colecţie de 200 de reţete de feluri de bucate, care are să ne facă cea mai mare reputaţie - între bucătăriţe - şi viitorimea recunoscătoare ne va da negreşit frumosul nume de: introducătorii artei culinare în Moldova. Suntem mulţumiţi şi cu atâta”, scrie Kogălniceanu în „Iluzii Pierdute”.

Cartea de bucate a avut vânzări importante între 1841 şi 1844, având cel puţin patru reeditări, prilej cu care Kogălniceanu şi Negruzzi s-au ales cu o mică avere de pe urma vânzărilor.

Nu doar reţete traduse, ci şi contribuţii personale

În principiu, volumul cuprinde adaptări a mai multor reţete franţuzeşti pentru gustul moldovenilor. Cartea demonstrează şi priceperea în ale bucătăriei a celor doi autori, căci nu avem de-a face cu o simplă traducere, ci cu o adaptare meşteşugită.

Deşi este un aspect neglijat de biografi, Mihail Kogălniceanu era adeptul artei culinare. Această „patimă” îşi are originile în vremea când era la studii în Franţa. De acolo, cerea reţete surorilor sale, dorind numeroase amănunte.

O bună parte dintre aceste amănunte, dar şi altele, din alte surse, apar în „200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti”. Aici, autorii surprind diverse mâncăruri, ce stau sub semnul autenticităţii atât a limbii, cât şi a reţetei: supă pisată, supă franţuzească, bou de modă, hulubi (porumbei) înăduşiţi, curechi nemţesc umplut, uger de vacă, spanac cu clătite, raţă sălbatică friptă, budincă de vin, carne murată, bezele, vişinap (azi, vişinată), meridon de orez şi altele.

Dincolo de toate acestea este de remarcat că volumul conţine şi prima reţetă de îngheţată publicată în spaţiul românesc. Reţeta, destul de simplă de altfel, o prezentăm în continuare, aşa cum apare ea în lucrarea menţionată.

„Înghieţată 

Iei jumătate ocă de zahăr, pui o litră de 50 dramuri apă şi fierbe pînă se leagă puţin. Apoi iei olitră lapte proaspăt şi pui două gălbănuşuri de ou în lingură şi le baţi. După aceea le pui în zahăr şi, puindu-le pe foc, să ieie o undă. Apoi îl torni în calupt, şi după ce răceşte, îl iei la frecat până îngheaţă. La o litră de zahar pui două ceşte lapte şi un gălbănuş de ou. Apă se pune 50 de dramuri la litra de zahar. La cea de zmeură, de fragi şi de vişini pui puţin cîrmîz pentru floare şi zama de la jumătate alămîie, însă zama de zmeură, fragi şi altele nu fierbe nicicum cu zaharul. Asemine se face şi cea de alămîie, puind coaja rasă, după plăcere”.

VĂ MAI RECOMANDĂM ŞI:

Mâncăruri străvechi. Cum se prepară micul dejun preferat de aromânii dunăreni: „oauă ţărgăsiti cu piperchi“ 

Reţete celebre de altădată: „piperchi dinijicati cu pătrăgiani“. Cum se prepară gustoasa mâncare armânească 

Povestea sarmalelor. Unde au apărut, cum s-au răspândit şi de ce varianta românească se face cu carne de porc 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: