Accident rutier soldat cu o victimă. Un şofer neatent a intrat cu maşina într-o autoutilitară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 49 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, în contextul în care nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de o autoutilitară care circula în faţa sa, iar când aceasta a efectuat un viraj, a intrat cu maşina în autovehicul.

Pe 16 noiembrie, un bărbat de 49 ani, din municipiul Galaţi, a condus autoturismul pe strada Traian din localitate şi, nepăstrând distanţa corespunzătoare faţă de o autoutilitară care efectua viraj la stânga pe marcajul dublu discontinuu, a intrat în coliziune cu aceasta.

”În urma impactului, a rezultat avarierea celor două autovehicule şi rănirea conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, care nu a necesitat internarea în spital”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Ambii şoferi au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite