Şalupă de 43.000 de euro furată din portul Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambarcaţiunea aparţine unui om de afaceri. Administratorii portului de ambaracaţiuni spun că nici măcar nu ştiau că şalupa respectivă este ancorată în port.

Proprietarul ambarcaţiunii se numeşte Gheorghe Ilie şi este patronul unei fabrici de pâine din Pechea. El a cumpărat barca (o Merry Fisher 625, cu motor de 175 CP) în urmă cu trei ani, printr-un contract de leasing. I-a fost furată în intervalul 15-17 mai (nu se ştie exact), fix când  terminase de achitat întreaga sumă la compania de leasig, adică 43.000 de euro!

Coincidenţă teribilă, chiar în luna (mai) în care Ilie a terminat de plătit barca s-a deschis şi portul de ambarcaţiuni de agrement de la Galaţi (proprietatea a Primăriei). Acesta a dus ambarcaţiunea în port, unde a acostat-o la ponton. Condiţiile în care s-au produs acostarea sunt destul de neclare, deoarece administratorii portului spun că operaţiunea nu este trecută în registrele oficiale, deci nu s-a produs o predare-primire. În aceste condiţii, deci, nici măcar nu se poate demonstra că barca a fost în port, deşi angajaţiipontonului spun că ar fi văzut-o acostată pe 14 şi 15 mai.

Mai mult decât atât, între părţi există un contract valabil de închiriere a locului de acostare, încheiat pe 5 mai, deci, juridic, administraţia portului poartă răspunderea pentru furtul bărcii. Asta chiar dacă se invocă faptul că intrarea navei în radă n-a fost consemnată în registre, conform procedurii.

Evident, este destul de ciudat că o ambarcaţiune cu lungimea de 6,33 metri şi lăţimea de 2,55 metri n-a fost văzută nici când a fost acostată şi nici când a fost furată.

Şalupa purta numele "Furioso" (după numele fabricii de pâine) şi numărul de înmatriculare 01835 SN, iar poliţiştii spun că nu a fost de găsit în niciun fel, deşi s-au făcut căutări pe tot cursul Dunării şi chiar şi la ţărmul Mării Negre. "Nava a fost dată în consemn şi în urmărire naţională. Cazul este complicat şi de faptul că portul nu are supraveghere video",  a declarat inspectorul Paraschiv Jecu de la Poliţia Transporturi Galaţi, cel care anchetează cazul.

Deocamdată, singurul lucru notabil în ancheta privind dispariţia bărcii este că adminstraţia portului a fost amendată de poliţişti cu 2000 de lei pentru neexistenţa planului de pază. Desigur, amenda nu-i aduce păgubaşului înapoi şalupa, dar acesta are mari şanse să-şi recupereze paguba de la compania de asigurări.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite