Palmieri în Craiova. Cum au reuşit plantele să se adapteze la clima locală VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Localnicii nu cred însă că plantele vor rezista foarte mult,  Foto: Lia Olguta Vasilescu
Localnicii nu cred însă că plantele vor rezista foarte mult,  Foto: Lia Olguta Vasilescu

Pe mijlocul Bulevardului Calea Bucureşti au fost plantaţi brăduţi ornamentali, dar şi 35 de palmieri pentru a înfrumuseţa zona centrală a Craiovei. Şi deşi au fost puşi de numai două zile, deja unele frunze sunt îngălbenite, dar specialiştii susţin însă că aşa este normal.

„Bulevardul Calea Bucureşti va beneficia de o amenajare peisagistică specială. Întreagă zonă verde mediană ce separă sensurile de circulaţie a intrat într-un amplu proces de înfrumuseţare, iar după finalizarea lui ne vom concentra pe grădinile din faţa blocurilor, unde va fi amplasat şi un mobilier urban deosebit, la care lucrăm cu angajaţii RAADPFL. Arbuşti, plante şi elemente decorative vor fi montate pe spaţiile verzi de-a lungul bulevardului. În timpul nopţii, acestea vor avea un farmec aparte, pentru că vor fi iluminate cu ajutorul unor proiectoare. Amenajarea a început din zona Universităţii din Craiova şi va continua pe toate spaţiile verzi de la  bulevard. Palmierii vor fi mutaţi iarna in serele RAADPF, aşa cum se întâmplă in fiecare an când se schimbă temperatura şi vor fi înlocuiţi cu brăduţi. Până anul acesta, palmierii erau amplasaţi vara în Piaţa Prefecturii”, a scris primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, joi, pe pagina sa de Facebook.

Localnicii nu cred însă că plantele vor rezista foarte mult, deoarece au deja frunze uscate, dar specialiştii afirmă că nu este o problemă, conform unui reportaj DIGI 24.

„Nu e nicio problemă. Aşa arată planta, se udă suficient... Şi acest palmier, de exemplu... Aşa a fost ţinut în seră. Noi avem achiziţionaţi de peste 8 ani de zile. În fiecare primăvară îi scoatem pe centrul vechi, iar toamna îi băgăm în sere. (...) Aşa e frunza. Şi în ţara lor de origine în acelaşi mod arată frunza”, a explicat Nicoleta Tucă, inginer RADPFL Craiova.

Muncitorii încă mai lucrează la amenajarea scuarului dintre cele 2 sensuri de mers de pe bulevard. Lucrările vor fi finalizate abia peste o lună.

Potrivit primarului Lia Olguţa Vasilescu, toţi copacii plantaţi sunt în ghiveci, iar la iarnă vor fi mutaţi în sere şi în locul lor vor fi aduşi brăduţi. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite