Cazinoul din Constanţa se redeschide la vară. Proiectul experimental CaziNou, 10 zile de fascinaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CaziNoul din Constanţa, proiect experimental de regenerare urbană FOTOGRAFII Calup
CaziNoul din Constanţa, proiect experimental de regenerare urbană FOTOGRAFII Calup

Edificiul-simbol al Constanţei ar putea fi iarăşi accesibil publicului, printr-un eveniment inedit ce este planificat în prima decadă a lunii august. Între 1 şi 10 august, Cazinoul va fi deschis zilnic pentru public şi va avea un program cultural excepţional.

Ziua, Cazinoul va fi deschis pentru vizitare şi va avea ateliere şi activităţi pentru vizitatorii de toate vârstele. Seara va fi animată de concerte de jazz, muzică uşoară şi interbelică, proiecţii de film, teatru, balet, recitaluri de muzică clasică şi electronică. În cele 10 zile, vizitatorii vor putea parcurge spaţiul interior al Cazinoului şi vor cunoaşte istoria sa şi poveştile ţesute în jurul acestuia, printr-o serie de maniere alternative: proiecţii, instalaţii artistice, dar şi materiale informative.

CaziNou este numele proiectului estival care va cuceri inimile vizitatorilor. Ideea şi realizarea aparţin unei echipe de tineri arhitecţi, designeri şi artişti, care învie, pentru un timp, strălucirea unor clădiri de patrimoniu.

„Dorim să punem în valoare monumentul arhitectural, cu istoria şi poveştile sale, din dorinţa de a-l reafirma ca simbol al Constanţei şi al litoralului românesc. Este o iniţiativă îndrăzneaţă şi ne onorează să putem aduce la viaţă această clădire de valoare naţională“, mărturiseşte arhitectul Lorant Mihat (31 ani), unul dintre fondatorii echipei Calup.

CaziNoul din Constanţa

Tinerii organizatori îşi doresc să implice valorile artistice ale Constanţei cât mai mult în proiectul CaziNou. „Suntem deschişi către propuneri de colaborare, ne dorim să implicăm scena locală cât se poate de mult“, spune Lorant. Proiectul care se naşte cu ajutorul primăriei este la faza de strângere de fonduri.

Ce poate face Calup

Calup este un proiect de regenerare urbană prin care sunt reactivate spaţii de patrimoniu uitate, într-o încercare de a le readuce pe harta culturală a oraşului. Într-un decor surprinzător gândit de designeri, spaţiile găzduiesc evenimente culturale adaptate istoriei şi personalităţii acelui imobil.
„Numele Calup face referinţă la calupul de intervenţie pe care îl aplicăm fiecărui spaţiu pe care îl activăm.

De fiecare dată când găsim o casă, urmărim aceleaşi etape ale proiectului: documentare, găsirea unui concept de amenajare, implementare şi faza de sondare a feedback-ului de la public. Soluţiile pentru amenajare pleacă de la analiza posibilităţilor de reconversie urbană a spaţiului“, arată Cristiana Tăutu (28 ani), absolventă de Studii Culturale Europene şi membru al nucleului Calup.

Responsabil cu documentarea este Konrad Mihat (28 ani), absolvent al Facultăţii de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Fiecare eveniment funcţionează ca o platformă pentru artişti şi designeri, fiind menit să susţină scena culturală autohtonă. Aşa s-au născut Dark Matters (aprilie 2013), Antumbra (iunie 2013), Lumi Paralele (octombrie 2013) sau Revelion la Masaryk 25 (decembrie 2013), acestea fiind 4 intervenţii de succes purtând semnătura Calup, realizate în clădiri de valoare arhitecturală din Capitală.


 

Lumi paralele - proiect Calup într-o clădire de valoare arhitecturală din Bucureşti Foto Calup
Lumi paralele - proiect Calup într-o clădire de valoare arhitecturală din Bucureşti Foto daniel.vrabioiu.ro

Proiectul Lumi Paralele - înainte şi după intervenţia Calup Foto daniel.vrabioiu.ro

Prima ieşire, Constanţa

CaziNou este primul proiect pe care Calup îl desfăşoară în afara Bucureştiului. Alegerea a venit în mod firesc. Partenerii lor de la Wolfhouse Productions, echipa care se va ocupa de amenajarea Cazinoului, au fost implicaţi în proiectul Oha Beach din Mamaia-Năvodari. În 2013, Wolfhouse Production a creat design-ul, arhitectura şi identitatea pavilionului de pe plajă, dar pentru ei, proiectul s-a încheiat.

„Anul trecut am petrecut mult timp în Constanţa, iar subiectul Cazinoului a fost discutat în mod firesc, ca o discuţie între prieteni. Aşa s-a născut o idee care ne-a surescitat suficient de mult încât să propunem primăriei un proiect. Din fericire, acesta a fost acceptat, probabil şi pentru că e un moment în care pare a fi necesară o activare a clădirii, după atât de mult timp în care a fost inactiv“, relatează Cristiana.

Starea edificiului nu-i sperie pe tinerii organizatori. Au studiat terenul la faţa locului şi au ajuns la o concluzie îmbucurătoare. „Există câteva zone mai periculoase, pe care le vom asigura în pregătirea evenimentului din august. Dar în mare parte necesită doar curăţenie şi o amenajare adecvată pentru a putea fi deschis din nou publicului“, spun ei.

CaziNoul din Constanţa

Există deci o şansă pentru resuscitarea, fie şi temporară, a Cazinoului emblematic cu care localnicii se mândresc. Monumentul de patrimoniu se degradează continuu sub ochii constănţenilor, spre marea lor mâhnire, pe care o împărtăşesc toţi românii. Mai puţin cei care ar trebui să intervină şi nu o fac.

„Vrem să readucem atenţia asupra acestei clădiri care riscă să se degradeze perpetuu dacă rămâne nepopulată şi nu i se găseşte o funcţiune. Încercăm să dăm un exemplu de bună practică, însă intervenţia noastră este una punctuală.

Sperăm totuşi să ne întoarcem curând în Cazinoul recondiţionat şi deschis publicului. Avem exemple ilustre pe plan mondial în care clădiri vechi care şi-au pierdut funcţiunea iniţială şi-au găsit un rol nou, adecvat lumii în care trăim.

Aşa că propunerea noastră îşi propune să arate publicului o altă faţă a Cazinoului, care, în ciuda degradării inerente produse de timp şi intemperii, are o încărcătură culturală şi istorică imensă. Credem că astfel de monumente iconice trebuie reintegrate în circuitul cultural şi economic al oraşului“, îşi exprimă convingerea tinerii artişti din Bucureşti.

CaziNoul din Constanţa

Până în august, ei pregătesc Cazinoul pentru a oferi publicului larg o experienţă „unică şi senzorială“. Cu ajutorul tehnologiilor moderne şi al designului contemporan, impresionantul edificiu de la mare îşi va recăpăta, pentru un timp, atmosfera de epocă, magia şi parfumul de nostalgie ce îi formează aura fascinantă.

Cine doreşte să se implice în acest proiect dătător de speranţă o poate face contactând echipa Calup. Orice mână de ajutor poate contribui la dimensiunea evenimentului. „Pentru că ne dorim să creem un eveniment de amploare, bugetul necesar pentru intervenţia noastră este mare, însă există diferite moduri în care putem fi ajutaţi. Asteptăm pe oricine îşi doreşte să se implice în vreun fel în proiect să ne scrie la adresa de e-mail: contact@calup.ro“, este invitaţia creativilor de la Calup.

CaziNoul din Constanţa

Vă mai recomandăm

FOTO Mai poate fi salvat Cazinoul? Ce facem cu clădirea-simbol a Constanţei?

FOTOGALERIE Balurile şi petrecerile la palat de altădată. Cum se distrau boierii şi nobilii timpurilor trecute

FOTO Cazinoul, primul „club“ al Constanţei

Este oficial. Guvernul Ponta a decis: Cazinoul este al Primăriei Constanţa

Cazinoul din Constanţa, oferit investitorilor din Elveţia. De ce se fereşte Mazăre de fonduri europene

Petiţia pentru salvarea Cazinoului merge mai departe. Strângerea de semnături continuă la Constanţa

FOTO VIDEO Cazinoul din Constanţa - ruinele care dau bine în videoclipuri

FOTO Faleza Cazinoului - în reabilitare, simbolul Constanţei - în ruină

Verdeaţa de pe faleza Cazinoului a dispărut peste noapte. Primăria Constanţa a tăiat copacii vechi de 50 ani

VIDEO Interviu cu viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău

Rămâi tablou la Cazinou! Picturi de Grigorescu, Petraşcu, Iser, Pallady - la Licitaţia de Primăvară Artmark

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite