Păţania unui turist român în Italia. „Jecmăneală pe faţă, aşa am ajuns să plătesc dublu hotelul”
0Românul, mare amator de schi, a ales Como pentru faptul că se află în proximitatea pârtiilor de la Madesimo. Acum, el spune că a fost practic înşelat, după ce, pe lângă preţul hotelului, a aflat cu doar două zile înainte să plece că trebuie să plătească şi parcarea, separat.
Un român a ales să-şi petreacă vacanţa de iarnă la schi, în Italia, într-o staţiune montană lângă lacul Como. A trăit însă o mare decepţie şi spune că aşa ceva nu i s-a întâmplat nicăieri, nici în staţiunile româneşti de pe Valea Prahovei.
„La 60 de euro pe zi, aproape că mi-a dublat cheltuielile, a fost aproape cât preţul camerei. Nu mi-au spus de la început că trebuie să achit separat parcarea şi oricum nu am mai auzit aşa ceva. Mi-au spus că în parcarea unde am fost eu îndrumat se taxează separat, pentru că ar fi a nu ştiu cărei firme. Ce să fac? Am plătit, asta e, dar mi-au lăsat un gust amar. Asta e jecmăneală pe faţă”, spune turistul.
De altfel, el spune că nu a mai păţit aşa ceva, deşi a mai fost în Italia, inclusiv la Como, dar la alt hotel, în anii trecuţi: „Sfatul meu pentru turiştii naivi ca mine e ca atunci când fac rezervarea să vorbească şi pună cât mai multe întrebări, inclusiv asta cu parcarea. Înainte aş fi zis că e penibil să pui asemenea întrebări, dar uite ce mi s-a întâmplat.”
El mai spune că deşi a fost în zeci de locuri la schi, inclusiv în România, nu a mai auzit aşa ceva. „În România am fost cu nişte prieteni la un moment dat în Valea Prahovei, la Sinaia, iar cineva a spart maşina prietenilor noştri. Cei de la hotel şi-au cerut scuze, erau ruşinaţi. În Italia, mi s-a râs în nas. Acum nu voi face greşeala să generalizez şi să spun că italienii sunt neserioşi, eu am zis doar ce am păţit”, a mai spus turistul.
Vă mai recomandăm şi:
Cum arată harta salariilor din România. Unde se câştigă cel mai bine şi unde sunt salarii de mizerie