Doi deputaţi de Cluj au părăsit PSD: „în perioada următoare ar urma să plece din filiala clujeană peste 1.000 de colegi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta şi Horia Nasra, ex-preşedintele PSD Cluj. FOTO: Arhivă personală
Victor Ponta şi Horia Nasra, ex-preşedintele PSD Cluj. FOTO: Arhivă personală

Instalarea omului de afaceri Liviu Alexa în funcţia de preşedinte al PSD Cluj a determinat părăsirea partidului de către deputaţii Cornel Itu şi Horia Nasra. Aceştia s-au înscris în ProRomânia cu câteva zile înainte de votarea moţiunii de cenzură. Nasra a susţinut că în perioada următoare din filiala locală vor pleca „peste 1.000 de colegi”.

Demisiile celor doi parlamentari au fost anunţate de preşedintele Pro România, Victor Ponta, pe Facebook. 


„Din păcate, în PSD valorile care stau la baza partidului şi tot ce înseamnă ideologie nu se mai respectă, conducerea este una mediocră şi aici mă refer la triumviratul falimentului din PSD. Eu sper ca PSD să nu aibă soarta PNŢCD şi sper pentru foştii mei colegi cât mai curând să scape de această conducere falimentară şi nefastă, cea mai slabă conducere a PSD. Am intrat într-o echipă tot de stânga, cu oameni valoroşi, cu un preşedinte harnic şi dornic să ia măsuri bune pentru români şi mă bucur că alături de mine sunt în continuare colegii din Cluj, din PSD, şi sunt convins că la un moment dat ne vom reîntâlni într-un proiect politic de stânga", a declarat Horia Nasra pentru Agrepres. 

Vor pleca „peste 1.000 de colegi”

Cei doi parlamentari se alătură unui alt fost preşedinte al PSD Cluj, Remus Lăpuşan, lider al grupului de consilieri social-democraţi din CJ Cluj, care a demisionat zilele trecute. Nasa a precizat, pentru Agerpres, că în perioada următoare ar urma să plece din PSD Cluj "peste 1.000 de colegi".

Motivul principal al acestor demisii este numirea, în urmă cu două săptămâni, a unui nou preşedinte interimar la PSD Cluj, omul de afaceri Liviu Alexa, proprietarul Ziar de Cluj şi al televiziunii NCN. 

PSD Cluj „nu poate fi condus în capitala Transilvaniei de un om care jigneşte clujenii şi comunitatea noastră”

Horia Nasra, fostul preşedinte al PSD Cluj, Cornel Itu şi peste 40 de primari, viceprimari şi consilieri judeţeni au trimis, în 21 septembrie, o scrisoare deschisă adresată Vioricăi Dăncilă:

„Având în vedere propunerea dumneavoastră, din 18 septembrie 2019, de demitere a preşedintelui interimar, dizolvarea Biroului Permanent al Organizaţiei Judeţene PSD Cluj şi de numire a unui alt preşedinte interimar, FĂRĂ ALEGERI LIBERE, facem următorele precizări:

Statutul PSD trebuie respectat şi considerăm că ARTICOLUL 47 trebuia aplicat ad litteram: „(1) Membrii de partid pot să aleagă şi să fie aleşi după 3 luni de la obţinerea calităţii de membru de partid. (3) Membrii de partid care îşi depun candidatura pentru funcţii de conducere trebuie să dovedească experienţă politică, profesionalism, ataşament pentru valorile social-democraţiei, comportament social şi politic apreciat de comunitate, spirit de solidaritate şi respect pentru colegii de partid şi pentru membrii comunităţii din care fac parte”.

Prin urmare, un partid istoric care se revendică de la tradiţia social-democrată din Ardeal, de la Iosif Jumanca, Ioan Flueraş şi la mulţi alţii, nu poate fi condus în capitala Transilvaniei de un om care jigneşte clujenii şi comunitatea noastră.

PSD Cluj nu poate fi condus de o persoană care nu înţelege că asigurarea liniştii în organizaţie nu se obţine prin îngrădirea diversităţii de opinie, prin excludere şi/sau ameninţare cu excluderea. Unanimităţile tăcute nu au fost niciodată susţinute de clujeni, prin urmare respingem cu tărie orice fel de ameninţări.”

Citeşte şi

Cine este Liviu Alexa, noul preşedinte al PSD Cluj. De la ieşiri grobiene la adresa colegelor de presă „vagine jurnalistice“, la servilisme faţă de Dragnea şi Dăncilă

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite