Cum se câştigă proiecte europene în România. O companie libaneză a fost implicată într-un contract de 6 milioane de lei fără să ştie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre firmele abonate la banii publici în capitala Ardealului, SC Napoca Construcţii SA, a câştigat o licitaţie de 6 milioane de lei pentru un proiect de infrastructură finanţat de UE folosind documente falsificate în mod grosier. Pentru a se califica la licitaţie, SC Napoca a adus în garanţie o firmă libaneză fără cunoştinţa acesteia. Ştefan Dimitriu, fost preşedinte al Camerei de Comerţ Cluj, a fost trimis în judecată.

Dimitriu Ştefan Florea, directorul SC Napoca Construcţii SA, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, zilele trecute, de procurorii DNA. El  este acuzat de tentativă la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu reacredinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, şi pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în ceea ce priveşte cofinanţarea naţională. Dimitriu a folosit, conform rechizitoriului întocmit de DNA, documente false pentru obţinerea contractului de lucrări pentru „Staţia de epurare ape uzate menajere din localitatea Ocna Sibiului“ în valoare de 6.022.843 lei (exclusiv TVA) din care 76,52 fonduri de coeziune şi 23,48% cofinanţare naţională, contract ulterior reziliat. 

Ce s-a întâmplat

În octombrie 2012, SC Apă Canal SA Sibiu a publicat anunţul privind organizarea licitaţiei deschise pentru realizarea lucrării „Staţie de epurare ape uzate menajere pentru localitatea Ocna Sibiului. În anunţ s-a precizat că finanţarea lucrărilor era asigurată în proporţie de 76,52% din fonduri de coeziune şi 23,48 % co-finanţare europeană. Pentru calificarea ofertanţilor  aceştia trebuiau să demonstreze sub sancţiunea excluderii din procedură faptul că au o “experienţă similară”, respectiv faptul că “în ultimii 5 ani au dus la bun sfârşit lucrări de execuţie a cel puţin unei staţii de epurare a apei uzate cu o capacitate de minim 2000 PE“ în cadrul unor contracte de proiectare şi execuţie”. La licitaţia organizată în decembrie s-a prezentat şi Societatea de Construcţii Napoca SA care a dovedit experienţa similară prin susţinerea acordată de către terţul susţinător – firma  libaneză BUTEC SAL, sens în care a fost prezentat angajamentul ferm autentificat sub nr. 3875 din 18.12.2012 de notarul public-inculpata Buzea Valeria Doina din Braşov. La întocmirea documentaţiei pentru participarea la licitaţie şi-au adus aportul în mare măsură inculpaţii Deniel Luc Henri Marie şi Tudorache Cristina, aceştia venind cu propunerea şi formula de participare la licitaţie. Cei doi inculpaţi au întocmit documentaţia privind capacitatea şi susţinerea tehnică, inculpatul Deniel Luc Henri Marie prezentându-se şi acţionând în calitate de reprezentant al BUTEC SAL în cadrul proiectului. Conform Raportului procedurii, oferta Societăţii De Construcţii Napoca SA a fost declarată admisibilă, inclusiv prin prisma dovedirii experienţei similare prin susţinerea acordată de terţul susţinător BUTEC SAL, şi ulterior câştigătoare a licitaţiei, încheindu-se contractul de lucrări  în aprilie 2013.

Autentificare la notar falsă

Întrucât pe parcursul executării contractului s-au înregistrat nereguli şi întârzieri SC Apă Canal SA s-a adresat terţului susţinător BUTEC SAL în vederea implicării acestuia în executarea contractului conform dispoziţiilor legii care susţin că: “în cazul în care contractantul întâmpină dificultăţi pe parcursul derulării contractului persoana susţinătoare se obligă să asigure îndeplinirea completă şi reglementară a obligaţiilor contractuale prin implicarea sa directă; susţinătorul răspunde pentru prejudiciile cauzate autorităţii contractante ca urmare a nerespectări obligaţiilor prevăzute în angajament, aceasta din urmă având posibilitatea de acţiune directă împotriva susţinătorului; angajamentul ferm prezentat de ofertantul câştigător face parte integrantă din contractul de achiziţie publică“. 

În urma acestei notificări reprezentanţii SC Apă Canal SA au aflat că BUTEC SAL nu l-a împuternicit pe Deniel Luc Henri Marie să angajeze societatea în acest proiect, că nu a acordat niciodată susţinere tehnică către Societatea de Construcţii Napoca SA, iar angajamentul ferm autentificat de inculpata Buzea Valeria Doina nu reprezintă realitatea.

Contract reziliat

În vederea clarificării situaţiei raporturilor juridice, în decembrie 2013, SC Apă Canal SA a iniţiat o întâlnire la care au fost invitaţi să participe atât reprezentanţii terţului susţinător, cât şi cei ai Societăţii de Construcţii Napoca Sa. La această şedinţă reprezentanţii BUTEC SAL au afirmat că societatea nu au acordat susţinere SC de Construcţii Napoca SA pentru această lucrare şi nici împuternicire vreunei persoane de a acorda în numele societăţii susţinerea în cauză. Pe 31 decembrie 2013 SC Apă Canal SA Sibiu a emis către Societatea de Construcţii Napoca SA notificarea de reziliere a contractului de lucrări motivată pe întocmirea întârziată şi neconformă a Proiectului Tehnic. Apoi s-a trecut la reatribuirea lucrărilor de proiectare şi execuţie a Staţiei de epurare ape uzate menajere pentru localitatea Ocna Sibiului în februarie 2014, procedura de achiziţie care nu este încă finalizată.

Cum a fost falsificată documentaţia

Ancheta penală a stabilit că „documentaţia aparent provenind de la terţul susţinător BUTEC SAL, depusă la dosarul de licitaţie, a fost falsificată de către Deniel Luc Henri Marie şi Tudorache Cristina, după cum urmează: profitând de faptul că deţinea mai multe documente puse la dispoziţie de către BUTEC SAL cu ocazia participării la licitaţii anterioare, inculpaţii au constituit dosarul de licitaţie, depunând pentru susţinerea tehnică documente depuse în alte proiecte, acestea fiind contrafăcute pentru a putea fi folosite în cadrul licitaţiei organizate de către SC Apă Canal SA Sibiu. Cei doi au decupat semnăturile de pe documentele iniţiale şi folosind programe informatice le-au aplicat pe documentele solicitate în cadrul procedurii.”

Au fost astfel contrafăcute 56 de documente, semnăturile declaranţilor (personal propus pentru îndeplinirea contractului), semnătura şi ştampila traducătorului autorizat, semnătura şi ştampila BUTEC SAL fiind scanate şi aplicate ulterior. Deniel Luc Henri Marie a contrafăcut şi procurile de reprezentare. 

Implicarea lui Dimitriu

Dimitriu Ştefan Florea, directorul SC Napoca Construcţii SA, este acuzat de tentativă la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu reacredinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, şi pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în ceea ce priveşte cofinanţarea naţională. Procurorii DNA susţin că directorul a acţionat în permanenţă cu reacredinţă.

„Înainte de a fi depuse, documentele au fost semnate, conform cerinţelor beneficiarului, şi de către inculpatul Dimitriu Ştefan Florea, în calitate de director general al societăţii care participa la licitaţie. Rolul semnării documentelor de către reprezentantul societăţii, după ce în prealabil fiecare dintre acestea a fost semnat de persoana îndreptăţită, este tocmai acela de a confirma că documentele au fost vizate, verificate şi că acestea corespund realităţii, reprezentând certificarea exactităţii datelor conţinute şi a veridicităţii înscrisurilor. Aşa cum am arătat, proiectelor finanţate din fonduri provenind din bugetul Uniunii Europene se bucură de o protecţie sporită, legea sancţionând obţinerea acestora nu numai prin folosirea de documente false, ci şi prin utilizarea de documente cu caracter inexact sau incomplet”, arată procurorii în rechizitoriu.  Dimitriu a aplicat semnătura pe documentele care au fost depuse la licitaţie, inclusiv pe cele falsificate, prin acesta confirmând în faţa autorităţii contractante, vizarea, verificarea şi asumarea lor în forma în care acestea au fost depuse. 

De ce a acţionat cu reacredinţă 

Procurorii susţin că Dimitriu „a hotărât participarea la licitaţie, deşi era vorba de realizarea unei lucrări pentru care, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor societatea nu avea nici experienţă,nici capacitatea tehnică”. De asemenea, directorul a dispus angajaţilor să întocmească doar documentele de calificare ale firmei, lăsând în sarcina conducerii să găsească asociat sau terţ susţinător. „Acesta a hotărât participarea în formula ofertantului unic,deşi societatea pe care o conducea nu dispunea de personal calificat pentru această lucrare, situaţie în care identificarea unui terţ susţinător era de importanţă maximă, nefiind doar o condiţie formală în cadrul procedurii”, mai arată procurorii.  Având pe deplin cunoştinţă de aceste detalii, Dimitriu a acceptat ca toată documentaţia tehnică să fie întocmită de către inculpaţii Deniel Luc Henri Marie şi Tudorache Cristina în numele unei societăţi străine, despre care nu avea nicio referinţă. 

Un milion de lei pentru documentele false?

„Deşi, conform prevederilor legale, societatea care acorda susţinerea tehnică ar fi trebuit să execute lucrările în locul Societăţii de Construcţii Napoca SA în situaţia apariţiei unei imposibilităţi de executare, angajându-i-se răspunderea în egală măsură cu a societăţii pe care o conducea, inculpatul nu a încercat niciodată să ia legătura cu reprezentaţii societăţii libaneze şi să stabilească detaliile colaborării cu aceştia. De asemenea nu a dispus niciunui angajat să verifice societatea sau să încerce să stabilească o legătură directă , toţi angajaţii audiaţi în calitate de martor spunând că nu cunosc nimic despre această societate”, se mai arată în rechizitoriu. 

 În schimb, Dimitriu a decis să folosească documente întocmite de două persoane străine de societate, care nu au prezentat niciun document legal care să certifice că au drept să negocieze şi să semneze în numele BUTEC. În plus, „între Construcţii Napoca SA şi Deniel Luc Henri Marie şi Tudorache Cristina nu a fost încheiat niciun contract din care să rezulte că aceştia sunt mandataţi să întocmească documentaţia pentru licitaţie şi şi-o asumă ca atare, analiza documentelor contabile arătând însă că aceştia au beneficiat de plăţi nejustificate, pentru servicii care nu au fost prestate”. Din ordinul directorului compania a plătit suma de 1.042.904,97 lei către două firme deţinute de cei doi inculpaţi, deşi o mare parte din lucrările care făceau obiectul contractului au fost realizate de către angajaţi ai Societăţii De Construcţii Napoca, pe cheltuiala societăţii.

Tot Dimitriu a decis să colaboreze şi să îl implice în proiect o persoană condamnat definitiv pentru comiterea de infracţiuni contra. El a fost trimis în judecată, sub control judiciar, zilele trecute. 

Citeşte şi

Percheziţii DNA la preşedintele Camerei de Comerţ Cluj. Ştefan Dimitriu:"Am fost chemat la audieri legat de o lucrare cu fonduri europene"

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite