Poliţia Transporturi: 75 de dosare penale, întocmite în ultima săptămână pentru furt, distrugere şi evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima săptămână, poliţiştii de la transporturi au întocmit peste 70 de dosare penale şi au aplicat sancţiuni contravenţionale de 100.000 de lei, pentru neregulile depistate în zona staţiilor de cale ferată, porturilor, pe rute feroviare şi navale.

În ultima săptămână, Direcţia de Poliţie Transporturi a Poliţiei Române a coordonat acţiunile poliţiştilor desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii incidente transporturilor feroviare, aeriene şi navale. Astfel, poliţiştii de la transporturi au patrulat în 397 de staţii de cale ferată şi peste 400 de trenuri de călători şi în 195 de alte zone (aerogări, obiective economice, rute feroviare şi navale).

Pe timpul acţiunilor, poliţiştii au întocmit 75 de dosare penale, cercetările fiind continuate pentru probarea infracţiunilor săvârşite (majoritatea de furt, distrugere, evaziune fiscală, falsuri şi uzuri de fals, contrabandă şi pescuit ilegal şi infracţiuni la regimul circulaţiei). Totodată, au fost identificate nouă persoane deţinătoare şi consumatoare de droguri, faţă de care au fost întocmite dosare penale.

Au fost depistate în flagrant delict 49 de persoane, fiind reţinute, pentru 24 de ore, 6, faţă de alte 11 dispunându-se măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar faţă de opt măsura controlului judiciar.

De asemenea, poliţiştii de la transporturi au depistat nouă urmăriţi la nivel naţional sau internaţional, 7 de minori lipsiţi de supraveghere (care au fost predaţi familiilor sau internaţi în centrele de plasament) şi 3 persoane cu afecţiuni psihice (care au fost internate în unităţile spitaliceşti competente).

Descinderi pe linia comerţului ilegal

Tot în cursul săptămânii trecute, au fost efectuate 8 percheziţii domiciliare şi s-au desfăşurat nouă acţiuni specifice pe linia comerţului ilegal, a siguranţei transporturilor, pe apă şi pe uscat, pe linia pescuitului ilegal şi a contrabandei. Astfel, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 38 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 40.000 de lei şi au fost confiscate 634 kg. de legume, 4,60 mc de material lemnos, bărci şi motoare de bărci, unelte de pescuit, 48 kg. de peşte, 2.870 kg. de fier vechi, 151.380 de ţigarete şi 2 autoturisme.

De asemenea, la data de 20 septembrie a.c., la nivel naţional, poliţiştii de la transporturi au acţionat pentru prevenirea şi combaterea furturilor din infrastructura feroviară, împreună cu reprezentanţi CFR, jandarmi şi poliţişti locali.

Au efectuat 142 de controale economice la firme care colectează deşeuri şi 76 controale la societăţile de pază, în urma cărora au fost constatate opt infracţiuni şi aplicate 167 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 60.000 de lei. De asemenea, au fost indisponibilizate 4.842 kg. de componente metalice.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite