Ruşine: Profesori de nota 1 au aspirat la catedră!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Note extrem de mici la titularizarea din acest an. Mulţi dintre aspiranţii la o catedră nu au fost în stare să obţină nici măcar un 5.

Examenul de titularizare a scos la rampă o serie de dascăli extrem de slab pregătiţi, ale căror "mari" performanţe au fost note de 1 sau 2. Cea mai mică notă, 1.10, din acest an, la examenul de titularizare, o deţine Mihaela Anghel. Ea a susţinut examenul la limba engleză şi, deşi are 11 ani vechime în sistem, nu a reuşit să obţină nici măcar nota 5.

După un an petrecut la catedră, Nicolae Mircea a luat 1.50, la educaţie muzicală. O altă notă de tot râsul este 1.70, obţinută de Valentina Răileanu, la educaţie fizică şi sport. Grav este că, deşi nu vor fi titulari, aceşti dascăli au totuşi şanse să devină suplinitori, deci să ajungă să le predea elevilor.

A predat anul şcolar trecut, iar acum a luat nota 1 la titularizare

1.95, după 19 ani la catedră

Este cazul Ioneliei Călin, care după 19 ani vechime în sistem, nu a reuşit să obţină decât o notă de 1.95, la franceză.

„Să pună mâna pe carte, că altfel nu vor obţine rezultate", a fost îndemnul inspectorului şcolar general, prof. Viorel Botea.

Trebuie menţionat şi faptul că, la chimie, muzică şi fizică, niciun candidat nu a reuşit să obţină 7.00, media minimă de titularizare.

La polul opus, se află o notă maximă, singura de altfel, obţinută de Iulia Mihai, la istorie. 9.75 au obţinut Aurelian Preda, la religie, şi Elena Ercuţă, la educatori.

La examenul de titularizare s-au înscris 655 de candidaţi, dintre care s-au prezentat 500.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite