24 de ani de închisoare pentru un fost ministru din Kazahstan care și-a ucis soția. Imagini șocante, probe la proces

0
Publicat:

Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a construi o societate mai corectă şi mai echitabilă, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Kuandik Bişimbaev și soția sa. FOTO akipress.com
Kuandik Bişimbaev și soția sa. FOTO akipress.com

Imagini şocante prezentate în timpul procesului care a început în luna martie îl arată pe fostul ministru Kuandik Bişimbaev (44 de ani) când îşi loveşte în mod repetat soţia şi o târăşte ţinând-o de păr.

Soția, pe numele său Saltanat Nukenova (31 de ani), a fost găsită ulterior decedată.

Bişimbaev a pledat nevinovat şi a susţinut în faţa instanţei că soţia sa a murit din cauza rănilor pe care şi le-a provocat singură.

Bişimbaev a fost condamnat anterior și pentru luare de mită

Anterior, Kuandik Bişimbaev, care în perioada mai-decembrie 2016 a fost ministru al economiei, fusese condamnat la 10 ani de închisoare pentru luare de mită, dar a fost eliberat condiţionat după mai puţin de trei ani.

În Kazahstan, violenţa domestică a devenit un fenomen extrem de grav. Datele oficiale arată că una din şase femei este victima actelor de violenţă din partea soţului sau a partenerului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite