Pompier-scafandru, misiune extremă în Elveţia. Românul a câștigat competiţia de anduranţă Stairways to Heaven

0
0
Publicat:

Plutonierul adjutant şef Ciprian Grecu, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ Neamţ, a participat la o cursă de nivel internaţional, reuşind să se impună în întrecerea dură.

Pompierul nemțean a câștigat cursa din Elveția FOTO ISU Neamț
Pompierul nemțean a câștigat cursa din Elveția FOTO ISU Neamț

În zilele de 11 şi 12 mai 2024, la Quinto, în cantonul Ticino, din Elveţia, a avut loc competiţia de alergare „Stairways to heaven“ (Scări spre rai). Întrecerea constă în alergarea pe scările unui funicular, Piotta-Ritom, pe o lungime de 1,3 kilometri, cu o diferenţă de nivel de 790 de metri.

În prima zi a întrecerii de nivel internaţional, pe traseu s-au întrecut sportivi cu echipamente de alergare, iar cea de-a doua zi a fost dedicată pompierilor cu ţinute de protecţie specifice meseriei, ea fiind denumită „Firefighter chalenge“ (Provocarea pompierului). La această probă s-au înscris 141 de participanţi din 10 ţări.

„Plutonierul adjutant şef Ciprian Grecu a reuşit să obţină cel mai bun timp dintre toţi competitorii pompieri, încheind provocarea în 56 de minute. Ciprian este o prezenţă constantă pe podiumul competiţiilor sportive la care participă. Mulţumim că ne-ai făcut încă o dată mândri că suntem nemţeni şi că suntem români!“, a transmis ISU Neamţ.

Traseul elvețian are o lungime de 1,3 kilometri FOTO ISU Neamț
Traseul elvețian are o lungime de 1,3 kilometri FOTO ISU Neamț

Anul trecut, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamț a organizat, între 26 și 28 iunie, a doua ediţie a unei competiţii unice în ţară - „Scări pe Toaca“, un test de anduranţă extrem, care a dunat la start 81 de concurenţi din 26 de structuri similare din ţară. Presupune urcare pe scara către vârful din Ceahlău, care e compusă din 519 trepte, cu o înclinaţie de aproximativ 70 grade.

Participanţii trebuie să poarte costum de protecţie pentru pompieri, bocanci unici, cască de protecţie pentru intervenţie la incendii cu vizor, mănuşi de protecţie pentru intervenţie, aparat de respirat cu aer comprimat şi butelie de aer goală, ceea ce înseamna vreo 35 de kilograme. Iar la categoria peste 41 de ani s-a impus Ciprian Grecu, la fel ca şi-n 2022.

Scafandrul este laureat al multor competiții FOTO ISU Neamț
Scafandrul este laureat al multor competiții FOTO ISU Neamț

Pentru modul în care şi-a îndeplinit misiunile încredinţate cu un an în urmă, în 2019 Ciprian Mario Grecu, subofiţer operativ, scafandru autonom şi paramedic, a fost declarat „Pompierul şi salvatorul de onoare al judeţului Neamţ“. A intervenit în situaţii extreme, una dintre ele, în urmă cu şase ani, fiind cea de recuperare a epavei unui avion IAR 99 Şoim, la Bacău.

„Am intrat în echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ în 2007, apoi a apărut oportunitatea de a participa la selecţia pentru a deveni scafandru. Din 2013 sunt angajat în funcţia de scafandru. Pot spune acum că îmi pare rău că nu am îmbrăţişat aceaastă meserie mai devreme“, declarat plutonierul adjutant şef Ciprian Grecu.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite