Umilinţa încasată de una dintre cele mai puternice armate ale lumii antice. Cum a fost anihilată de războinicii geţi
0
O armată uriaşă a generalului macedonean Zopyrion, unul dintre oamenii lui Alexandru Macedon, a fost distrusă şi măcelărită acum mai bine de 2000 de ani de triburile geţilor. Se spune că în jur de 30.000 de soldaţi macedoneni au pierit, omorâţi de războinicii nord-dunăreni.
Triburile tracilor, renumite pentru priciperea lor în arta militară dar şi apetitul lor războinici, stăpâneau o bună parte a Bacalnilor, atât la sud cât la nord de Dunăre. În est, de-a lungul marilor stepe nord-pontice, stăpâneau sciţii, războinici călare de temut. La începutul secolului al IV lea îHr, hegemonia acestor puternice neamuri barbare avea să fie serios ameninţată de o nouă super-putere a lumii antice. Era vorba despre Macedonia lui Filip al II lea, un regat care a ajuns să domine lumea elenistică şi apoi să-şi extindă influenţa până către fruntariile lumii scitice. Multe neamuri şi regate tracice au ajuns vasale ale macedonenilor.
Odată cu moartea lui Filip al II lea, fiul său Alexandru Macedon, în ciuda revoltelor stârnite de triburile tracice, şi-a afirmat şi mai energic stăpânirea în Balcani. A mărşăluit cu falangele sale până la Dunăre făcând praf pe toţi cei care-i stăteau în cale. Ba chiar i-a determinat şi pe războinicii geţi să se retragă din faţa armatelor sale, fără să lupte. Mai mult decât atât le-a jefuit cetăţile lăsate neapărate în urma retragerii. Instalat la sud de Dunăre, Alexandru Macedon s-a afirmat ca noul stăpân al Balcanilor iar neamurile tracice, inclusiv geţii au fost nevoiţi să devină fie supuşi, fie aliaţi ai macedonenilor. La scurt timp, de la incursiunea lui Alexandru Macedon în Balcani, geţii aveau să-şi i-a revanşa în macedonenilor şi să le administreze una dintre cele mai severe înfrângeri.
Ambiţiile guvernatorului Traciei
În anul 331 î Hr, Balcanii, cel puţin aparent, erau pacificaţi. Alexandru Macedon îşi asigurase graniţele nordice tocmai pentru a se ocupa liniştit de aventurile sale militare din Orient. În acel an, era ocupat cu o invazie în India. De Tracia se ocupa Zopyrion, un general lăsat guvernator al zonei Pontului de Alexandru Macedon. Nu doar Alexandru avea ambiţiile sale dar şi Zopyrion. Guvernatorul Pontului şi al Traciei era nemulţumit că nu avea parte de acţiune, spun unele surse documentare antice şi că şi-ar fi dorit şi el partea lui de faimă. De exemplu, istoricul roman Trogus Pompeius povestea în secolul I îHr despre ambiţiile strategului Zopyrion. ”Zopyrion, pe care Alexandru Macedon îl lăsase guvernator al Pontului, socotea că este ruşinos să stea degeaba şi să nu facă şi el ceva.”, arăta istoricul latin de origine celtică. Aşa că mânat de ambiţie Zopyrion spune aceeaşi sursă, nu a stat prea mult pe gânduri şi a pornit într-o expediţie riscantă şi absolut deloc necesară în zona nord-pontică.
Trogus Pompeius spune că generalul macedonean a pornit în expediţie cu o armată de aproximativ 30.000 de soldaţi, bine echipaţi. După mulţi cercetători este o cifră exagerată dar chiar şi aşa era clar că Zopyrion a dislocat o bună parte a trupelor macedonene din zona Balcanică şi le-a trimis într-o misiune riscantă. Pentru a-şi căuta gloria Zopyrion a pornit personal în fruntea trupelor. Nu este foarte clar împotriva cui dorea să lupte generalul macedonean. Unele surse spun că Zopyrion a plecat împotriva sciţilor, alţii împotriva geţilor. Sunt şi specialişti care spun că de fapt Zopyrion avea misiunea de a deschide o nouă rută către Orient, prin nordul Mării Negre, fiind însărcinat cu afirmarea puterii macedonene în teritoriile sciţilor. Trogus Pompeius spune că Zopyrion s-a dus să se bată cu sciţii, Curtius Rufus, un istoric roman din secolul I d Hr, spune că de fapt răfuiala macedoneanului era de fapt cu geţii. În orice caz, Zopyrion a ajuns să atace şi să asedieze cetatea grecească Olbia, situată în nordul Mării Negre, la gurile Bugului.
Preludiul umilinţei
Deşi cu o armată numeroasă şi probabil bine echipată, una dintre cele mai de temut armate ale lumii antice, Zopyrion nu a avut prea mare succes în faţa Olbiei. Oamenii cetăţii au refuzat să se predea şi au organizat o apărare disperată. Autorii antici spun că au eliberat până şi sclavii dar au acordat cetăţenie şi străinilor pentru a face rost de cât mai mulţi apărători. ”În timpul asediului lui Zopyrion, au putut să-i reziste duşmanului datorită eliberării sclavilor, acordării cetăţeniei străinilor dar şi iertării datornicilor”, scria Macrobius. Chiar şi în această situaţie olbienii nu ar mai fi putut rezista mult. Provindenţa a venit însă în sprijinul lor. Flota macedoneană care efectua aprovizionarea trupelor de uscat, pe Marea Neagră a fost efectiv distrusă de o furtună puternică. Acest mod de aprovizionare era decisiv pentru succesul militar al macedonenilor. Fără alimente şi cu rezistenţa îndârjită a olbienilor, Zopyrion a decis să se retragă şi să întoarcă ruşinos, cu mâna goală, din această campanie.
Un dezastru total
Umilinţa din faţa Olbiei era însă infimă faţă de ceea ce a urmat pentru Zopyrion şi armata sa. Aceştia se întorceau pe coastele Mării Negre către sudul Dunării. La un moment dat, nu se ştie cu exactitate unde, dar probabil pe teritoriul României de astăzi, Zopyrion este prins într-o ambuscadă de geţi. Armata sa este măcelărită, soldaţii săi fiind ucişi până la ultimul om. Însuşi Zopyrion şi-a găsit sfârşitul în această luptă. Se presupune că cei care i-au atacat pe macedoneni au fost geţi dar probabil şi războinici sciţi. ”A fost omorât cu întreaga lui armată ispăşind astfel vina de a fi pornit război necugetat împotriva unui neam care nu-i făcus rău.”, preciza Trogus Pompeius. La rândul său Curtius Rufus scria că înfrângerea catastrofală a lui Zopyrion a ajuns la urechile lui Alexandru cel Mare printr-o scrisoare primită de la generalul macedonean Coenus.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
