Mănăstirea boieroaicelor din Botoşani, schitul unde femeile nobile din Moldova se retrăgeau să înveţe carte. Locul unde s-au călugărit mătuşile lui Eminescu

Mănăstirea boieroaicelor din Botoşani, schitul unde femeile nobile din Moldova se retrăgeau să înveţe carte. Locul unde s-au călugărit mătuşile lui Eminescu

Biserica din centrul mănăstirii Agafton FOTO Cosmin Zamfirache

Mănăstirea Agafton, un vechi schit din comuna botoşăneană Curteşti, ridicat la începutul secolului al XVIII-lea, le-a găzduit şi instruit mai bine de 120 de ani pe fiicele şi văduvele boierilor Moldovei, fiind primul astfel de aşezământ din zonă.

Ştiri pe aceeaşi temă

La opt kilometri de municipiul Botoşani, în comuna 
Curteşti, se află Mănăstirea Agafton, unde vieţuiesc acum 30 de maici. Lăcaşul a fost întemeiat în 1720 de ieromonahul Agafton, care a ridicat întâi o bisericuţă din bârne de lemn. 
 
„Aici, în timp, ieromonahul a sădit vie, a crescut albine, având peste 120 de stupi şi a obţinut, în 1727-1748, «cărţi domneşti» de la domnitorul Grigore Ghica pentru terenurile schitului şi scutirea de taxe“, scrie profesorul botoşănean Nicolae Iosub în lucrarea sa „Mănăstirea Agafton. Loc de popas şi de reculegere pentru Mihai Eminescu“. 
Prima biserică a mănăstirii Agafton FOTO infoturism-moldova.ro
 
Apoi, în jurul bisericuţei, au apărut chilii şi a fost împrejmuită cu gard, transformându-se într-o mănăstire de călugări. „Au mers în codrul ce este pe locul domnăsc la ocolul Botăşenilor şi au curăţat pădure şi şi-au făcut mănăstioară cu chilii şi şi-au pus pomeţi pe lângă chilii“, se arată într-un hrisov al lui Alexandru al II-lea Ghica, din 1 octombrie 1729. 
 
Maicile povestesc şi acum legenda care spune că ieromonahul Agafton a întemeiat mănăstirea după ce, sprijinit de un copac, a auzit cântece sfinte. Din acel lemn, ar fi ridicat biserica. 
 
Prima mănăstire de maici din ţinut
 
În anul 1798, a început reforma la schitul călugăresc de la Agafton. Istoricii spun că, la insistenţele boierilor din zona Moldovei, mai ales din Iaşi şi din Botoşani, mitropolitul Veniamin Costache a transformat mănăstirea de călugări în prima mănăstire de maici din zona Botoşaniului. Mănăstirea Agafton in secolul al XIX lea
 
„Aşa s-a creat posibilitatea ca fiicele din ţinutul Botoşanilor, şi nu numai, care doreau să se retragă aici să poată a se instrui, învăţa carte, pentru a sluji credinţa strămoşească. Primele măicuţe sunt aduse de la Schitul Orăşeni“, scrie profesorul Iosub în volumul amintit. 
 
Alţi specialişti spun însă că întemeierea schitului de maici a venit şi ca o nevoie a boierilor de a avea un loc retras pentru a-şi trimite fiicele sau soţiile. „Schitul Agafton, ascuns în desele păduri, era refugiul perfect pentru fiicele de boier care voiau să se reculeagă sau să scape de evenimente nedorite. 
 
Apoi, văduvele marilor boieri, fie în etate, fie prea îndurerate veneau aici şi chiar se călugăreau. Mai erau apoi fetele bătrâne, fetele boierilor care atingeau vârsta măritişului, dar care nu aveau pretendenţi“, spune istoricul Dănuţ Huţu, şeful Direcţiei de Cultură Botoşani. 
 
Biserica din piatră
 
Momentul transformării este menţionat şi în singura monografie cunoscută a mănăstirii, scrisă de Alexandru Simionescu, în 1929: „Aici, la Agafton, au strălucit prin evlavie fiicele şi văduvele boierilor de altădată, precum şi toate acele fiice din popor ce au căutat o viaţă de linişte şi de reculegere“.
Odată cu venirea boieroaicelor la mănăstire, au început să se vadă şi schimbările. Turnul din curtea mănăstirii Agafton
 
În curtea mănăstirii, între anii 1838-1843, a fost ridicată o frumoasă biserică de piatră, cu turle, în stil rusesc, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh“ şi o clopotniţă-turn în stil medieval. „Imediat după ce s-au înmulţit măicuţele din familii boiereşti, mănăstirea a devenit neîncăpătoare. Biserica din piatră a fost realizată bineînţeles din donaţiile bogaţilor soţi, părinţi sau fraţi ai căror rude erau în mănăstire“, spune Dănuţ Huţu. 
 
Familii de renume
 
Conform datelor din monografia lui Alexandru Simionescu, la Agafton s-au călugărit boieroaice din marile familii ale Moldovei, printre care şi fiica lui Costiner Pisoschi, omul de încredere al voievodului Alexandru Ioan Cuza. „Erau cazate la mănăstire doamne din familiile Pisoschi, Vârnav, Curt, Buznea, Codrescu, Radu, Herescu, Tăutu, Jian, Sevastos, Filipescu, Popovici, Manu, Grigoriu, Timuş, Hasnaş, Haret, Iuraşcu, Bosie, Mavromati, Gafencu, Stamatopol. 
 
Dintre acestea, unele au fost importante stareţe. Agapia Curt, de exemplu, este cea care a strâns bani pentru ridicarea bisericii din piatră. La jumătatea secolului al XIX-lea, vorbim la Agafton despre una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din Moldova. Avea acest specific: era o mănăstire a boieroaicelor“, adaugă Huţu. 
 
În 1872, protoierul iconom Costache Lăzărescu, în actul întocmit de el „Condica de toate Monahiile ce sî află în Monastirea Agaftonul, Plasa Târgului, Judeţul Botoşani, formată dupe ordinul Ministeriului de Culte no.8324 din 1872“, arată că la Agafton vieţuiau atunci 158 de maici conduse de o stareţă cu origine boierească numită Susana Pisoschi. Influenţa marilor familii din care proveneau maicile a reuşit să menţină intactă mănăstirea şi chiar să obţină cinci falcii de pământ (n.r. – circa 10 hectare) în momentul când, la 1860, Alexandru Ioan Cuza a vrut să o desfiinţeze.
 
Închisă de comunişti
 
Mănăstirea de la Agafton a rezistat până în primii ani ai instaurării regimului comunist. Ferită de trupele ruseşti în timpul războiului, mănăstirea a fost, în cele din urmă, desfiinţată în anul 1959, prin decret, iar maicile care aveau unde să plece au fost trimise acasă. În acea perioadă, mănăstirea avea 300 de maici. Începând cu anul 1960, Mănăstirea Agafton a fost transformată în spital de boli psihice. Abia în 1996, Mănăstirea Agafton a fost reînfiinţată şi repopulată. A suferit însă distrugeri importante în anii cât a fost lăsată de izbelişte. În momentul de faţă s-a reuşit reabilitarea bisericii principale din piatră. 
 
Mătuşile lui Eminescu, călugăriţe la Agafton
 
Printre măicuţele cu obârşie nobilă de la Agafton s-au aflat şi surorile Iuraşcu, mătuşile după mamă ale lui Mihai Eminescu, dar şi o verişoară, tot din familia mamei poetului. Din documentul iconomului Costache Lăzărescu din 1872, reiese că la Agafton au slujit „Maica Fevronia, Maica Olimpiada, Maica Sofia, toate trei surorile Ralucăiu Iuraşcu“, mama lui Eminescu, dar şi o verişoară a poetului, Maica Xenia (fostă Safta Velisari). 
Stareţa olimpiada Iuraşcu, mătuşa lui Eminescu şi Călugărul Iachift Iuraşcu FOTO vesperala.com
 
Motivul intrării în mănăstire a surorilor Iuraşcu a fost acelaşi ca şi în cazul celorlalte boieroaice: unele voiau să înveţe carte, altele, fiindcă erau considerate fără şanse de măritiş. „Poate şi faptul că era cam urâţică, aşa cum o descrie Matei, fratele lui Mihai Eminescu, şi, temându-se că nu se va mărita, părinţii au dat-o la mănăstire pentru a-i asigura o educaţie mai aleasă“, spune despre maica Fevronia, profesorul Nicolae Iosub, în cartea sa „Mănăstirea Agafton. Loc de popas şi reculegere pentru Mihai Eminescu“. 
 
Poetul mergea frecvent atât în copilărie, cât şi la maturitate să-şi vadă mătuşile şi verişoara la Agafton. Istoricii spun că mătuşile sale l-au învăţat alfabetul şi i-au pus bazele educaţiei. Olimpiada Iuraşcu ajunge stareţă la Agafton în 1899. Maicile de la Agafton spun că, pe lângă surorile Iuraşcu, aici s-au călugărit şi rude ale compozitorului George Enescu sau ale scriitorului Costache Negri.
 
Primul centru de învăţământ destinat femeilor
 
Mănăstirea Agafton nu a servit doar ca refugiu pentru văduvele şi fetele nemăritate ale boierilor. Specialiştii spun că a fost şi primul centru de învăţământ din Moldova destinat femeilor, unde profesori erau tot femei. 
 
„Trebuie să ne gândim că în acea perioadă, la începutul secolului al XIX-lea, nu erau şcoli pentru femei în această regiune. Mănăstirea Agafton servea drept loc de educaţie tinerelor fete de boier care intrau în mănăstire de la 14-15 ani. Unele dintre ele îşi desăvârşeau educaţia şi plecau în familiile lor, altele se călugăreau. În orice caz, boierii alegeau mănăstirile pentru că era un regulament strict, iar fetele, gândeau ei, deveneau virtuoase. Şcolile europene cu alte moravuri nu le inspirau încredere în educaţia fetelor“, spune Dănuţ Huţu, şeful Direcţiei de Cultură Botoşani. 
 
La Agafton, chiar de la întemeierea mănăstirii de maici,fetele învăţau să scrie, să citească, primeau bazele culturii generale şi învăţau şi activităţi practice precum ţesătura şi cum să ţeasă covoare. La mănăstire, în anul 1912, este atestat un atelier de făcut covoare la care lucrau doar maicile. A fost şi primul atelier de făcut covoare dintr-o mănăstire, urmat de unul de confecţii ridicat în 1913, la care munceau peste 30 de maici. 
 
Maicile de la Agafton s-au remarcat, după tradiţia boierească, făcând muncă de caritate şi filantropie, mergând pe front ca surori medicale voluntare, atât în Războiul de Independenţă, cât şi în Primul Război Mondial. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: