Kafka de România: Max Blecher, artistul genial care trăia „în intimitate cu moartea“ - autorul a scris zece ani în chinuri groaznice, imobilizat la pat
0
Max Blecher este considerat de criticii literari din toată Europa drept un geniu suprarealist interbelic. Romancierul de origine evreiască are şi o viaţă de roman, scriind de la 19 ani ţinutit la pat de o formă de turbeculoză osoasă. Astăzi, Max Blecher, regele introspecţiei şi al analizei, are numeroşi fani în lumea artistică, numiţi ”blecherieni”.
Destinul lui Max Blecher, un evreu din Botoşani, este desprins parcă din romanele pe care el însuşi le-a scris. Romancier apreciat mai mult în străinătate decât în România, Max Blecher a fost comparat de criticul englez Paul Bailey, dar şi de Eugen Ionescu, cu Franz Kafka, dar mult mai profund, după cum gândea şi Crohmălniceanu.
Mai mult decât atât, Mihail Sebastian, care s-a ataşat de botoşănean, a precizat că Blecher a fost un geniu al suprarealismul şi principalul reprezentant al literaturii autenticităţii, un adevărat deschizător de drumuri. Blecher aduce în literatura română imaginile dezolante ale sanatoriilor, introspecţiile, analiza fină, febra existenţială şi un mod inedit de a-şi picta viaţa în romanele sale, fiind considerat de majoritatea criticilor drept unul dintre cei mai valoroşi scriitori români.
A stat imobilizat timp de zece ani la pat, şi-a petrecut viaţa mai mult prin sanatorii şi a fost secerat la 29 de ani de morbul lui Pott o boală cumplită care i-a distrus sistemul osos. Aruncat pe nedrept în bezna arhivelor, mai ales în perioada comunistă, Max Blecher reînvie după 1990, dar mai precis după 2000, operele sale reprezentând astăzi o sursă vie de inspiraţie pentru regizori şi o întreagă generaţie de romancieri, numiţi ”blecherieni”.
Fiul sticlarului din Botoşani
Povestea misteriosului şi suferindului Max Blecher începe la Botoşani. S-a născut la 8 septembrie 1909 în casa lui Lazăr Blecher, patronul de origine evreiască al unei sticlării. Copilăria lui Blecher, ca şi adolescenţa, au fost fericite. Nimeni nu se gândea că tânărul şi frumosul Max va suferi aşa cum nimeni nu a mai făcut-o şi nici nu îşi imaginau că va scrie cărţi. Îşi dorea să meargă la Medicină. Familia Blecher era bogată, aşa că şi-au permis să-l trimită pe Max la Paris la Facultatea de Medicină. După numai un an, a fost nevoit să o abandoneze.
Chinurile infernale ale unui tânăr evreu
La doar 19 ani, Max Blecher este diagnosticat cu morbul lui Pott, o boală ucigătoare, o formă de tuberculoză osoasă care l-a imobilizat la pat. „De la vârsta de 19 ani, începe tragedia vieţii de infirm a lui M. Blecher, care îşi trăieşte restul zilelor, până la sfârşitul prematur, imobilizat pe spate, mai mult prin sanatorii maritime de tuberculoză osoasă, de la Berck la Tekirghiol", scrie Dinu Pillat, un apropiat al lui Blecher.
Şi într-adevăr este pus în ghips la Berck, în apropiere de Canalul Mânecii, şi trăieşte un adevărat coşmar cu dureri uriaşe prin sanatorii, mergând din Franţa, în Elveţia şi România. Nu îşi putea folosi coloana vertebrală, fiind atacată de tuberculoză, stătea pe spate şi suferea. Părinţii l-au instalat în cele din urmă la Roman, în 1935, fiind asistat în permanenţă de un angajat. Tânărul Blecher, un persoanj descris de biografi ca fiind foarte inteligent, citea şi suferea. A fost la un pas de a-şi pierde minţile şi de a-şi lua viaţa.
"Când privesc mult timp un punct fix pe perete mi se întâmplă câteodată să nu mai ştiu nici cine sunt, nici unde mă aflu", spunea Blecher, în mijlocul crizelor. Decorporalizare se pare că l-a salvat pe Blecher. Mihail Sebastian, celebrul scriitor interbelic, s-a ataşat de Max Blecher şi l-a vizitat la Roman. Acesta descrie calvarul prin care trecea cel ce va deveni ”Kafka de România”.
„Am plecat de acolo copleşit, uzat. Aveam impresia că nu voi putea reintra în viaţă. Totul mi se părea inutil, absurd. Simplul gând că un telefon de dat sau de primit din partea lui Leni poate fi pentru mine o problemă mă umilea. Ideea de a juca piesa mi se părea trivială. Voi mai avea vreodată curajul să mă vait de ceva? Voi mai avea neruşinarea să am capricii, indispoziţii, enervări? El trăieşte în intimitate cu moartea. Nu cu o moarte abstractă, nebuloasă, cu termen lung. E moartea lui, precisă, definită, cunoscută în detalii, ca un obiect”, scria Mihail Sebastian, după vizita la patul suferinţei.
Blecher şi-a vărsat însă durerea şi a decriptat experienţele sale în literatură. A descoperit scrisul imediat după paralizie. Scria cu nesaţ, metamorfozând lumea prin ochii săi de muribund. A ieşit o operă genială.
Kafka de România
Max Blecher a început prin a scrie poezii. Primul său volum poartă numele de ”Corp transparent” şi apare în 1934. Este destul de conformist, dar îi atrage atenţia lui Geo Bogza, care îi devine prieten şi mângâiere în mijlocul chinurilor. Descătuşarea lui Blecher se produce în proză. Devine romancier şi, cu ajutorul lui Bogza, manuscrisele sale, care se vor concretiza în trei romane, ajung la reputatul dramaturg şi romancier Mihail Sebastian. Acesta îi remarcă din start geniul.
Scriitorul Max Blecher a fost comparat cu Franz Kafka
Devin de altfel şi prieteni. „Rareori certitudinea de a mă afla în faţa unui scriitor de vocaţie a fost mai directă decât la lectura cărţii acestui tânăr debutant. Blecher începe în scrisul său ceva nou, deschide o lume de senzaţii, imagini şi gânduri cu desăvârşire diferenţiate. De la primele pagini eşti prins într-un peisaj sufletesc pe care îl simţi pentru prima dată adus la lumină. Calităţile literare ale lui M. Blecher sunt excepţionale. Ce este tulburător în scrisul lui Blecher este extrema sa luciditate. Nu se poate aliaj mai straniu decât această simţire fabuloasă şi această inteligenţă analitică”, scria Mihail Sebastian în prima recenzie a lucrărilor lui Max Blecher.
Tot el îi publică primul roman, ”Întâmplări în irealitatea imediată”, în 1936, şi ”Inimi cicatrizate” în 1937. După moartea lui Blecher, aceste romane ajung în Europa. Imediat este comparat cu Kafka, pentru stilul său.
”Realitatea unică şi limitată a fiinţei noastre unice şi limitate seamănă cu un coşmar nocturn din care însă nimeni nu ne trezeşte: «bizara aventură de a fi om» nu este decât această zbatere inutilă în ghearele unei condiţii din care nu există ieşire, cu excepţia unor rare şi pasagere momente de beatitudine, când identitatea noastră este suspendată şi ne îngăduie, ca într-un vis frumos de această dată, să participăm la existenţa esenţială, profundă şi infinită a Marelui Tot”, preciza despre lumea din romanele lui Max Blecher şi criticul literar Nicolae Manolescu. La doar 29 de ani, Max Blecher moare la Roman, în 1938. Un ultim volum îi apare postum în 1971, ”Viziuna Luminată”.
Geo Bogza îi remorca patul, iar pe Sebastian l-a împins la sinucidere
Max Blecher, invalidul genial, a fost un foarte bun prietne al lui Geo Bogza. Scriitorul îl vizita la Roman şi încerca să-i facă viaţa mai plăcută. Bogza îi remorca patul şi se jucau de-a vaporul trăgându-l cu maşina. O relaţie de prietenie a avut şi cu Mihail Sebastian, care l-a îndrăgit pentru spiritul său de luptă, dar şi pentru talentul de care dădea dovadă.
Sebastian l-a vizitat de două ori. Influenţa lui Max Blecher, ca şi realismul scrierilor sale, l-au împins pe Mihail Sebastian în pragul sinuciderii. A vrut să-şi ia zilele după ce a citit ”Inimi cicatrizate”. Întâmplarea este descrisă de Mihail Sebastian în jurnalul său.
Moştenirea lui Blecher şi ”blecheriştii”
”Îngropat” ca scriitor de comunişti şi cunoscut aproape până în anul 2000 mai mult în străinătate decât în România, Max Blecher a fost în cele din urmă redescoperit. Regizori precum Radu Afrim au fost inspiraţi de romanele sale şi le-au dramatizat, fiind transformate în spectacole de teatru. Mai mult decât atât, regizorul Radu Jude plănuieşte din 2013 realizarea unui film după romanul ”Inimi cicatrizare”.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Ioan Es. Pop şi Max Blecher, locuri de cinste la Festivalul Literaturii de la Poznań
Se încarcă comentariile...
