Patron prosper în anii 90, urmărit internaţional în prezent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alin Bălan, fost patron de fabrică şi de ziar a fost dat în urmărire internaţională. Bălan, care este condamnat pentru înşelăciune cu file de CEC fără acoperire  are de ispăşit în ţară o pedeapsă cu închisoarea de  doi ani şi patru luni şi o alta de trei ani.

Unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri bistriţeni din anii 90, Alin Bălan a ajuns la 50 de ani  urmărit internaţional. Pe numele administratorului de la SC Paper Dragon  a fost emis la mijlocul lunii decembrie 2010 un mandat internaţional de urmărire, după ce timp de câteva luni bărbatul a avut statutul de urmărit naţional. Potrivit comisarului Aurel Grama, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din IPJ Bistriţa-Năsăud instanţele au emis două mandate pe numele lui Bălan, ca urmare a două condamnări la închisoare, ambele pentru emitere de CEC-uri fără acoperire : „în 1 iunie 2010 a fost emis un mandat pentru o condamnare la închisoare de 2 ani şi patru luni pentru înşelăciune şi abuz de încredere şi în 13 decembrie , un altul de 3 ani pentru înşelăciune", explică Grama. Potrivit comisarului, Bălan a plecat din ţară încă de anul trecut, însă poliţiştii i-ar fi dat de urmă : „Ştim unde este , nu vă putem spune ţara, însă îl vom aduce înapoi", a mai spus Grama , care a precizat şi că anul trecut 26 de bistriţeni cu condamnări au fost repatriaţi  pentru a-şi ispăşi pedepsele în ţară.

O poveste încălcită

Primul proces finalizat cu o sentinţă de condamnare la închisoare a ajuns în instanţă în 2007. Atunci Bălan a fost acuzat de emiterea de CEC-uri fără acoperire de-a lungul a mai multor ani : „Inculpatul a fost acuzat că a emis file CEC fără acoperire încă din 1991, atunci când a înfiinţat mai multe societăţi comerciale. În urma activităţii desfăşurate a emis mai multe file CEC fără acoperire ca mijloc de plată către operatorii economici cu care a colaborat, cauzând prejudicii foarte mari. A fost condamnat la 2 ani şi patru luni de închisoare „ spune Dana Ceuca, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Patron de anii 90

Inginer mecanic de profesie ,Alin Bălan a inaugurat la începutul anilor 90 una dintre primele fabrici private din judeţ. Fost angajat al Fabricii de hârtie din Prundu -Bârgăului, Bălan şi-a pus pe picioare imediat după revoluţie o fabricuţă de papetărie care o concura cu succes pe cea de stat, folosind angajaţii şi chiar şi primele utilaje din fabrica-mamă. „S-a descurcat bine atunci, a deschis prima dată într-un şopron, cu utilaje de la Hicart, apoi s-a extins, avea în jur de 80 de angajaţi, foarte mulţi pentru acele timpuri. Apoi a adus trupa Divertis şi a oferit un spectacol gratis când şi-a lansat primul ziar color din Bistriţa în 1997. Toţi credeam că este pe cai mari, însă la puţin după asta a început să-i meargă rău. A luat credite şi nu a mai ieşit din datorii. După câţiva ani a ajuns să-şi piardă şi casa  ",îşi aminteşte  viceprimarul din Prundu-Bărgăului, Ilie Vlad, primar în acele timpuri. Viceprimarul nu mai ştie nimic de fostul patron şi trăia cu impresia că locuieşte în Cluj : „i-au venit anii trecuţi  la primărie mai multe amenzi de prin Cluj, una era de la RATUC, că s-a urcat fără bilet", mai spune Vlad.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite