Program de vacanţă: o călătorie prin sistemul solar şi identificarea ”siluetelor” cosmice

Program de vacanţă: o călătorie prin sistemul solar
şi identificarea ”siluetelor” cosmice

Participantii vor patrunde in stiinta astronomiei  Foto: Arhiva Adevarul

Aceste activităţi sunt posibile din 14 până în 30 iulie, la Complexul Astronomic Baia Mare care a pregătit o surpriză de vacanţă pentru iubitorii acestei ştiinţe: un program educaţional intensiv de introducere în astronomie, care sub denumirea de ASTRO-MANIA, se află la limita dintre o şcoală de vară şi o tabără de vacanţă, îmbinând cunoaşterea şi demonstraţia, cu recreaţia, divertismentul, mişcarea şi practica.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aşadar, în perioada 14 – 30 iulie 2015, săptămânal, în zilele de marţi, miercuri şi joi, între orele 10.00 şi 14.00 se desfăşoară la sediul instituţiei din strada George Coşbuc, nr. 16, cursuri de introducere în astronomie pentru grupele de vârstă ”debutant” pentru clasele I-IV – între orele 10.00 şi12.00 şi ”avansat” pentru clasele V-VIII, între orele 12.00 şi 14.00. Cursurile sunt susţinute de lectori de la Centrul de Excelenţă în Astronomie CN ”Vasile Lucaciu”, de la Palatul Copiilor Baia Mare, precum şi de la Complexul Astronomic Baia Mare, instituţia gazdă.

Activităţi pentru toate vârstele

Iniţiatorul acestui proiect, Ovidiu Ignat, promite că prin acest program educaţional ambiţions, prin îmbinarea teoriei cu practica, dar şi cu joaca şi cu concentrarea, vor fi dezvoltate câteva teme majore de interes din domeniul astronomiei. Participanţii vor afla despre evoluţia tehnicii astronomice, cosmologia – structura şi tipologia complexă a Universului, identificarea pe cer a ”siluetelor” cosmice – a constelaţiilor de pe bolta cerească, ghidul practic al cerului pe anotimpuri. ”Mai mult, vom călători prin sistemul solar, pentru a vedea locul şi rolul planetei noastre printre alte planete, vom face observaţii astronomice de zi şi de noapte, vom studia în cadrul unor ateliere astro-filatelia şi astro-fotografia, dar ne vom ocupa şi cu cercetarea unora dintre cele mai interesante mistere ale Universului, puzzle-uri nerezolvate ale astronomiei şi cercetarea fenomenului OZN şi al vieţii extraterestre etc. Printre altele, mici şi mari, vom modela avioane şi alte figurine tematice, vom desena şi vom prezenta propriile creaţii şi studii asupra unor fenomene, ne vom juca diverse jocuri tematice”, arată Ovidiu Ignat, directorul Complexului.

Înscrierile se pot face începând din data de 9 iulie 2015, la sediul instituţiei sau prin e-mail, pe adresa planetariubm@gmail.com. Taxa de participare este de trei lei pe zi, astfel pentru cele nouă zile de participare va fi de 27 de lei. 

Participanţii cu prezenţă la toate cursurile de pregătire vor primi şi o diplomă onorifică de participare la program. Informaţii suplimentare vor fi publicate foarte curând pe site-ul www.planetariubm.ro.

 

Mai puteti citi:

Noi discuţii pentru salvarea satului tradiţional maramureşean

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările