Tatăl vitreg al fetiţei omorâte la Arad a recunoscut crima. A dat-o cu capul de pereţi pentru că voia să se joace cu el

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tatăl vitreg al fetei ar fi recunoscut, în final că este autorul crimei FOTO Poliţia Română
Tatăl vitreg al fetei ar fi recunoscut, în final că este autorul crimei FOTO Poliţia Română

Tânărul de 23 de ani reţinut în cazul fetei omorâte la Arad a recunoscut crima. Bărbatul le-a declarat anchetatorilor că în timp ce concubina sa, mama fetei, era în spital pentru a naşte, a dat-o cu capul de pereţi pe fată, deranjat că aceasta voia să se joace cu el.

Florin Beniamin Crişan (23 de ani) a fost reţinut în noaptea de luni spre marţi şi dus la audieri. În prima fază, el le-a declarat anchetatorilor că, în timp ce concubina sa era la spital, unde a născut, fetiţa s-a lovit la cap şi a murit, iar pentru că s-a speriat a încercat să scape de cadavru. „Iniţial, cu ocazia audierii, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor. A declarat doar că, la un moment dat, în cursul zilei de sâmbătă, a auzit un zgomot în baie, observând că victima era căzută pe gresie, în exteriorul vanei. Apropiindu-se de copil, a constatat că fetiţa nu are puls, aşa încât s-a speriat şi s-a gândit să scape de cadavru”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

A recunoscut omorul

În timpul anchetei, Florin Beniamin Crişan a recunoscut, însă, crima. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, procurorul Ruxandra Tarcea, a declarat că bărbatul de 23 de ani, concubinul mamei fetiţei, a recunoscut şi incendierea cadavrului. El le-a spus procurorilor că a folosit două sticluţe de acetonă pentru a incendia cadavrul micuţei. „Bărbatul a recunoscut că a incendiat trupul fetei folosind două sticluţe de acetonă pe care le-a găsit prin casă. Nu a tranşat cadavrul înainte de incendiere. A vrut doar să îşi ascundă urmele. Băiatul de trei ani care se afla cu bărbatul pe câmpul unde a fost dus cadavrul fetiţei nu a asistat la incendiere. Bărbatul a declarat că l-a lăsat pe copil la aproximativ 20 de metri de locul unde a fost incendiată fata”, a declarat Ruxandra Tarcea.

Deranjat că fetiţa voia să se joace cu el

Procurorul Ruxandra Tarcea a mai declarat că tânărul a omorât-o pe fetiţă fiind deranjat de faptul că micuţa îi cerea insistent să se joace cu ea. „A recunoscut în cadrul audierilor de marţi că s-a enervat, a fost deranjat de fetiţa concubinei sale care îl gâdila şi a vrut să se joace cu el. A dat-o cu capul de peretele din hol. A observat că nu mai are puls, aşa că a pus trupul acesteia într-un geamantan, a luat un taximetru şi a dus cadavrul pe un teren viran. Cu un alt taximetru s-a întors acasă”, a mai declarat Ruxandra Tarcea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru agenţia de ştiri News.ro. Marţi după-masă, Florin Crişan a fost dus la apartamentul în care a avut loc crima, pentru reconstituire. Întrebat de jurnaliştii aflaţi la faţa locului dacă îi pare rău pentru ce a făcut, acesta a spus scurt: „Da”.

Declaraţie de dragoste, pe Facebook, după crimă

Potrivit anchetatorilor, mama fetiţei omorâte era la spital pentru a naşte în momentul în care s-a produs crima. Luni, când s-a întors acasă, concubinul i-a spus că fetiţa este „la vecini”. Un apropiat a recunoscut-o pe micuţă şi a alertat autorităţile care au descins în apartamentul în care a avut loc crima. Potrivit profilului de Facebook al lui Florin Crişan, duminică, 31 octombrie 2021, la mai puţin de 24 de ore după crimă, acesta a postat pe Facebook o declaraţie de dragoste pentru concubina sa, mama fetiţei omorâte. „Iubirea mea, să te întâlnesc pe tine... a fost şi este ce-a mai frumoasă întâmplare din viaţa mea . Te iubesc pentru ceea ce eşti lângă mine, îţi mulţumesc că Mă iubeşti şi ma respecţii, Să iubeşti înseamnă să trăieşti prin celălalt, să simţi nevoia de a-i povesti, de a-i cere un sfat, de a-i dărui. Să iubeşti înseamnă să te completezi prin celălalt.Te iubesc şi îţi mulţumesc că eşti cu mine jumătatea mea”, este ultimul mesaj postat de Crişan pe Facebook, înainte de a fi arestat.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Au fost găsiţi părinţii fetei omorâte şi arse la Arad. Tatăl vitreg a fost dus la audieri

Fetiţa ucisă şi arsă pe un câmp din Arad a fost identificată. Mama şi tatăl vitreg, audiaţi

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite