La sfârşitul lunii martie va avea loc cel mai mare eveniment dedicat mersului cu bicicleta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vor fi activitaţi pentru toate vârstele FOTO arhivă Adevărul
Vor fi activitaţi pentru toate vârstele FOTO arhivă Adevărul

Asociaţia Bicicliştii Amatori în colaborare cu Parcul Natural Lunca Mureşului vor organiza, pe data de 30 martie, un eveniment integrat în cadrul Sărbătorii Arădene „Săptămâna Pământului”!

Organizatorii spun că evenimentul multianual iniţiat cu acest prilej, se doreşte a fi o sărbătoare dedicată bicicletei şi a mersului pe bicicletă, dar şi o sărbătorire a primăverii.

„Prin acest eveniment dorim să informăm opinia publică arădeană, despre activităţile cicliste viitoare, atât din municipiu, dar şi din judeţ, organizate de instituţiile administrative, dar şi de alte organizaţii şi iniţiatori privaţi. Evenimentul se adresează în primul rând «amatorilor» ce folosesc bicicleta ca mijloc de transport sau de agrement în timpul liber, dar şi celor ce sunt activi în cadrul unor cluburi sportive de ciclism sportiv”, spune unul dintre organizatori.  Motoul evenimentului este „Bicicleta este mijlocul de transport al omului modern şi responsabil!”

Program deschidere sezon ciclist ABA - 2013:

09-11:00 – Înscrieri concursuri

11:00 Prezentare PNLM Trasee cicloturistice în judeţul Arad şi Lunca

Mureşului
11:20 Poney Club – Plimbari cu cai prin pădure
11:20 Momente artistice
11:40 Prezentare Traseu şi START Concurs MTB OPEN – 10 km
– Distracţie în pădure pentru toate vârstele!
11:50 Bike Alpine Arad - Concursuri de îndemânare - Demo mecanic
11:50 Momente artistice
12:00 Prezentare Traseu şi START Concurs MTB KIDS – Distracţie pentru toti copii!
Copii 4-8 ani – Traseu individual jaloane
Copii 8-14 ani – Traseu MTB padure – 2 km
12:20 START ATM Club - Demo trial
12:20 Momente artistice
12:30 Kyokushin - Demo arte martiale
12:30 ISJ – workshop - Concurs desene copii – tema: Bicicleta in
viziunea copiilor
12:50 Speovest - Demo alpinism – simulare salvare victima cu
cordelina/tiroliana
13:20 Momente artistice
13:40 Primăria Arad - Promovarea bicicletei ca mijloc de transport urban, complementar
transportului in comun
14:00 Sexy Cycle – Frumuseţe pe biciclete
14:10 Poliţia Rutieră - Reguli de circulaţie rutieră pentru biciclişti
14:20 Primăria Pecica - Promovarea bicicletei ca mijloc de transport urban, complementar transportului în comun - proiect piste biciclete Ceala, biciclete de închiriat, promo club ciclism Pecica
14:40 Momente artistice
15:10 Prezentare Traseu şi START Concurs MTB Family – Orientare
turistica pe biciclete! - 6 km
15:20 Momente artistice
15:50 Prezentare Traseu şi START Concurs viteza cursiere – Viteza
spune tot! - 12 km
16:00 Momente artistice
16:30 Crucea Roşie – Demo Prim Ajutor
17:00 Premierea şi declararea deschiderii oficiale a sezonului de ciclism
18:00 Festivitatea se încheie cu un Mega-Concert LIVE cu trupa B-TON
Inscrierile se pot face si inainte de eveniment, la adresa: biciclistiiamatori@gmail.com, unde se va specifica: Nume, Prenume, E-mail, Telefon, Varsta, Sex, Categorie concurs.

Expoziţii:

Expoziţie de poze a turelor cicloturistice şi evenimentelor organizate de ABA în 2012. Expoziţie informativă a PNLM despre traseele marcate pentru cicloturism de agrement din cadrul parcului. Prezentarea pistelor de biciclete planificate pentru municipiul Arad. Prezentarea diverselor evenimente cicliste din anul 2012, din Arad şi judeţ. (cupa Aradului, Maratonul Bekescsaba-Arad-Bekescsaba, MTB Moneasa, etc)
De asemenea, în cadrul parcului se vor amenaja standuri speciale pentru grătare şi ceaune ale producatorilor locali.

Vor exista chioşcuri de vânzare a unor produse alimentare şi băuturi răcoritoare tradiţionale, se va amenaja un atelier de depanare de urgenţă şi reglare a bicicletelor (tot în cadrul acestui atelier se vor oferi sfaturi practice şi tehnice în vederea achiziţiei de biciclete). Se vor organiza tombole cu premii, vor avea loc worshopuri de învăţare a mersului pe bicicletă.

Pentru doritori se pot organiza excursii pe bicicletă în Parcul Natural Lunca Mureşului, alături de bicicliştii noştrii, pe tot parcursul evenimentului. 
 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite