Liceeni din Teleorman, într-un concurs naţional despre fonduri europene. „Mi-aş dori după terminarea studiilor să lucrez în acest domeniu”

Liceeni din Teleorman, într-un concurs naţional despre fonduri europene. „Mi-aş dori după terminarea studiilor să lucrez în acest domeniu”

Imagine de la o activitate din proiect  FOTO: Liceul Teoretic Marin Preda din Turnu Măgurele

Elevi şi dascăli de la un liceu din Turnu Măgurele s-au înscris la concursul naţional Euroscola şi au ales să promoveze o afacere locală creată cu bani europeni.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Lucrând la proiect, am aflat despre avantajele accesării fondurilor europene şi mi-aş dori, ca după terminarea studiilor, să lucrez în acest domeniu”, spune Marius Ignat, un adolescent de 17 ani din clasa A XI-a C de la Liceul Teoretic „Marin Preda“ din Turnu Măgurele, Teleorman.

El este unul dintre cei 24 de membrii ai echipei cu care şcoala sa a intrat în concursul naţional Euroscola, ajuns la ediţia cu numărul XI. Proiectul înscris în competiţie s-a numit „Şi tu poţi fi partenerul Europei!“. 

Tinerii şi dascălii lor de la Liceul Teoretic „Marin Preda“ din Turnu Măgurele au ales să promoveze proiectul realizat cu finanţare europeană Brutăria Bio - Incluziune pe piaţa muncii prin structuri de economie socială - iSES, Contract: POSDRU/173/6.1/S/147132“, derulat în municipiul Turnu Măgurele.

„Parlamentul European a creat programul Euroscola pentru a-i informa pe tineri despre procesul de integrare europeană şi pentru a promova participarea lor la construcţia Uniunii Europene. Scopul programului este să îi aducă împreună pe copiii de liceu din cele 27 de state membre, oferindu-le ocazia de a afla cum funcţionează Parlamentul European, dar şi de a se cunoaşte între ei, de a învăţa despre modul de viaţă, despre viziunile şi aşteptările tinerilor din alte state membre ale UE“, explică, într-un comunicat, profesoarele coordonatoare ale proiectului din Turnu Măgurele, Estera-Ligia Stancu şi Cătălina-Simona Bălaşa.

Imagine de la o activitate din proiect  FOTO: Liceul Teoretic Marin Preda din Turnu Măgurele

Proiectul celor din Turnu Măgurele s-a derulat între 24 iulie şi 10 octombrie, anul acesta. Iar scopul acestuia, adaugă profesoarele, a fost să ajute localnicii şi elevii să afle ce sunt fondurile europene, care sunt avantajele lor, dar şi să contribuie la dezvoltarea abilităţilor creative şi de comunicare ale tinerilor din echipa de proiect, pe lîngă competenţele digitale.

Pe durata proiectului, elevii şi profesorii au fost la Brutăria BIO din Turnu Măgurele. Acolo, elevii au aflat de la angajaţii firmei despre beneficiile banilor europeni. „Au fost realizate interviuri cu persoane aparţinând unor categorii sociale diferite pentru a de afla cât de cunoscută este Brutăria Bio la nivelul comunităţii, ce părere au oamenii despre produsele realizate în această brutărie, precum şi dacă aceştia au cunoştinţe despre fondurile europene“, precizează profesoarele coordonatoare.

Luna trecută, echipa de proiect a pus la cale o întâlnire la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai AJOFM Teleorman şi ai Centrului de Reconversie şi Formare Profesională a Adulţilor, ai unui ONG local (CIVITAS 2005), ai Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, mici întreprinzători, elevi şi profesori de la Liceul Teoretic „Marin Preda” şi de la alte şcoli din oraş. Invitaţi speciali au fost managerul şi administratorul Brutăriei Bio care le-au vorbit celor prezenţi despre experienţa scrierii şi accesării unui proiect cu fonduri europene.

Imagine de la o activitate din proiect  FOTO: Liceul Teoretic Marin Preda din Turnu Măgurele

Un alt eveniment din proiect a fost o activitatea din parcul oraşului unde echipa de proiect împreună cu cei de la brutărie au amenajat un stand cu informaţii despre brutărie şi fondurile europene.

„Mă bucur că am avut posibilitatea de a participa la acest proiect deoarece activităţile realizate mi-au dezvoltat competenţele de comunicare şi relaţionare cu persoane care provin din medii sociale şi profesionale diferite“, a declarat, pentru Adevărul, Anda Stancu, membră a echipei, elevă în clasa a XI C. Colega ei, Alexandra Drăgan, a văzut în acest proiect „o provocare“ şi şansa de a-şi dovedi creativitatea.

„Ne-am implicat în acest concurs şi din dorinţa de a oferi elevilor noştri posibilitatea de a intra în contact, în eventualitatea câştigării premiului oferit de Parlamentul European, cu alte culturi şi mentalităţi din spaţiul european“, afirmă, pentru  Adevărul, una dintre profesoarele coordonatoare, Estera Stancu.

Mai puteţi citi:

Despre impactul proiectelor cu finanţare europeană în comunitatea din Teleorman. Dascăl: „Elevii învaţă să ia decizii“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: