Accident grav în Teleorman: Doi adulţi şi doi copii sunt inconştienţi. Unui copil de 3 ani i se fac manevre de resuscitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Daniel Guţă
FOTO Daniel Guţă

Un grav accident de circulaţie s-a produs, sâmbătă, în judeţul Teleorman, doi adulţi şi doi copii fiind inconştienţi. Unui copil de 3 ani i se fac manevre de resuscitare.

Un alt copil, de 4 ani, este rănit, dar conştient. Accidentul a avut loc pe Drumul Judeţean 504, pe raza localităţii Orbeasca de Jos, unde autoturism s-a răsturnat după ce a lovit un cap de pod.

Potrivit ISU Teleorman, cinci persoane au fost rănite.

Printre acestea se numără un copil de aproximativ trei ani, care se află în stop cardio-respirator şi căruia echipajul de pe elicopterul SMURD îi aplică manevre de resuscitare.  

Un alt copil, cu vârsta de aproximativ patru ani, are un traumatism cranian, dar este conştient.

Un al treilea copil, de 13 ani, a fost găsit inconştient.  

Doi adulţi se aflau în maşină – un bărbat şi o femeie - şi au fost, de asemenea răniţi, ambii fiind găsiţi de către echipajele medicale inconştienţi şi cu multiple traumatisme.  

La locul accidentului au fost trimise o autospecială de transport personal şi victime multiple, un echipaj SMURD şi cinci echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Teleorman. 

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite