Traseu turistic spectaculos în Trascău: minele medievale de fier de la Rimetea, satul unic în România FOTO
0
Satul Rimetea din judeţul Alba se remarcă nu doar prin cadrul pitoresc în care se află, Piatra Secuiului dându-i un farmec aparte, ci şi prin istoria sa veche.
Localitatea este menţionată prima dată încă din anul 1257 cu numele de Toroczcko (Trascău), dar au existat în zonă vestigii încă de pe vremea imperiului roman. Cetatea de piatra de pe Piatra Secuiului a fost singura din Transilvania ce a ţinut piept hoardelor tătare.
În anul 1493 localitatea a primit rangul de târg, iar în 1666 datorită extracţiei şi prelucrării minereului de fier a devenit oraş. Începând cu secolul al XIII-lea cunoaşte o dezvoltare puternică, datorită minerilor germani aduşi aici, devenind unul din principalele centre de prelucrare a fierului din Transilvania.
Minereul de fier era scos din minele săpate în munţi cu unelte rudimentare, apoi era transportat în vale unde era ars în furnale, obţinându-se ”pita de fier” care, mai apoi, era prelucrată cu ajutorul ciocanelor acţionate de forţa apei, pentru obţinerea obiectelor din fier atât de necesare în agricultură, dar şi în gospodarii.
În secolul al XIII-lea funcţionau 16 furnale, dar în secolul următor când zăcămintele de fier sunt epuizate, minele de fier şi fabricile se închid, iar localitatea decade devenind preponderent agricolă.
În zilele noastre, tradiţiile manufacturiere şi turismul sunt ”mina de aur” a localnicilor, dintre cele 150 de case ce au intrat în patrimoniu, peste 50 sunt transformate în pensiuni, cu mobila tradiţională pictată, în unele se pregăteşte şi mâncare tradiţională după reţete străvechi, servită în vase pictate cu modele specifice locului.
Foto: Tulit Levente
Din zona Rimetea pornesc numeroase trasee montane, extrem de frumoase, cum ar fi Colţii Trascăului şi Piatra Secuiului, Grota Studenţilor (Portalul Koluk), Vârful Ardaşcheia, Vârful Ugerului, Cetatea Trascăului, Cheile Siloşului, Cheile Plaiului, Cheile Vălişoarei, Peştera de la Groşi şi Poarta Zmeilor.
Traseul spre minele de fier este unul uşor, şi poate fi parcurs de oricine, în orice anotimp. Traseul pleacă din centrul satului spre Livada Bătrână şi continuă până la minele de fier medievale. Distanţa dus-întors este de circa 11 kilometri cu o diferenţă de nivel de aproape 600 de metri. Traseul este marcat cu un triunghi galben.
Galerie din care se exploata fierul. Foto: Tulit Levente
Uneltele minerilor şi ale fierarilor sunt, în prezent, piese de muzeu. Muzeul Etnografic din Rimetea a fost infiinţat în anul 1952, având un patrimoniu de peste 2.500 de piese, organizate într-o expoziţie care ocupă cinci săli din clădirea Consiliului Local. Exponatele reflectă vechile ocupaţii ale locuitorilor din această localitate şi portul tradiţional.
Sunt prezentate obiectele şi uneltele folosite în minerit, în topitorii şi în prelucrarea fierului precum şi semifabricatul de baza ”pita de fier”, produsul cuptoarelor de topit. ”Pita de fier”, adică fierul, denumit aşa după forma în care el se aduna în fundul cuptorului, se scotea cu ajutorul cleştilor mari, lungi de 2 metri, se tăia în două, şi astfel era transportat la prelucratoriile de fier. ”Pâinea de fier” încinsă, produsul brut al cuptoarelor de topit, cu ajutorul ciocanelor mari, acţionate prin forţă hidraulică, se tăia în bucăţi mai mici care apoi prin întindere erau transformate în brăzdare, cuţite de plug, sape, hârleţe.
Obiecte fabricate din fier expuse la muzeul din comună. Foto Adevărul
Produsele fierarilor din Rimetea erau împodobite cu diferite elemente ornamentale cu iniţială proprietarului de atelier, cu dată confecţionării. Lângă intrare se vede că o curiozitate, o tablă de avertizare, că sensul circulaţiei căruţelor este pe stânga. Din fier se prelucrau şi broaşte uriaşe de uşi şi gratii de ferestre specifice rimetenilor. Mineritul şi prelucrarea fierului au căpătat treptat importanţă nu numai la nivel local. Datorită acestora, dezvoltarea localităţii era una foarte specifică.
Centrul satului şi Colţii Trascăului. Foto Adevărul
Ţinea de libertatea de „civil” a iobagului din Rimetea, faptul că putea să înceapă să exploateze liber mina. Topirea şi forjatul s-au desfăşurat conform diferitelor forme de împărţirea sarcinilor la nivelul comunităţii. Foalele topitorilor şi ciocanele forjarilor erau puse în funcţionare de mecanisme ingenioase acţionate cu apă. Procesul de exploatare păstrat aproape neschimbat de-a lungul secolelor depindea de debitul schimbător de apă, dar mai ales de posibilităţile tot mai restrânse (din cauza tăierii pădurilor) ale producţiei de cărbune de lemn.
Se încarcă comentariile...
