Sutienul de la Microsoft care te opreşte din mâncatul compulsiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piesa high-tech de lenjerie intimă oferă suport în mai multe feluri ca până acum, inclusiv opreşte femeile să mănânce compulsiv, pe bază de stres sau plictiseală.

Pentru a opri femeile să mai întindă mâna după borcanul cu prăjituri, noul prototip de sutien creat de Microsoft poate prezice dacă purtătoarea va avea o „criză” în care va vrea să mănânce, deşi nu îi este foame.

Software-ul ataşate piesei vestimentare este dotat cu senzori, montaţi în cupe, dar şi în baretele laterale, care pot detecta schimbări ale ritmului cardiac, ale temperaturii corpului sau ale nivelului de stres, care anunţă, se pare, tentaţia de a supra-aproviziona corpul cu mai mult decât are nevoie.

Toate aceste informaţii sunt trasmise prin Bluetooth către o aplicaţie de smartphone, care furnizează date în timp real despre alertele privind „stările schimbătoare”.

Astfel, purtătoarea va fi conştientă dinainte că urmează să fie tentată să se îndrepte către ceva complet nesănătos – majoritatea persoanelor care mănâncă compulsiv aleg numai din junk food.

Cercetătoarea şi psihologul Mary Czerwinski spune că sutienul le va face pe femei conştiente de „comportamentul maladaptiv”, astfel încât pot adapta reacţiile pe măsura corpului.

„Raţiunea din spatele acestei monitorizări este că ajută pacienţii să fie mult mai conştienţi de ceea ce se întâmplă cu ei în acele momente”, a spus aceasta, în lucrarea „Food and Mood: Just-in-Time Support for Emotional Eating”.

Sutienul Microsoft a fost testat recent pe un grup format din patru voluntare, de-a lungul a patru zile. Potrivit lui Czerwinski, procesul a fost „dificil”, pentru că participantele au purtat sutienul în stadiu de prototip, iar bateriile acestuia trebuiau schimbate o dată la trei ore.

Dar rezultatele au încântat echipa de cercetători. „Rezultatele studiului-pilot sunt promiţătoare”, au spus aceştia.

Şi bărbaţii vor putea beneficia de acelaşi serviciu cu ajutorul unor brăţări la care echipa deja lucrează.

Motivele pentru care oamenii au tendinţa să mănânce compulsiv sunt datorate reacţiilor psihologice pentru diverse situaţii. „De exemplu, mulţi oameni apelează la gustări hipercalorice, precum gogoşile, în astfel de momente de stres”, au spus aceştia.

Cercetătorii sunt optimişti în privinţa invenţiei lor, pentru că „obiceiurile alimentare pot fi reeducate odată ce este înţeleasă şi acceptată cauza care duce la astfel de porniri”.

Tehnologia ajunge să fie folosită, cu ajutorul unor obiecte uzuale, pentru a schimba determinări ale comportamentului uman. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite