Cele mai tari păcăleli de 1 Aprilie. Farse care au rămas în istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai tari păcăleli de 1 Aprilie pot face din această zi una greu de uitat, cu întâmplări memorabile, demne de povestit peste ani. Ziua de 1 Aprilie este ziua internaţională a păcălelilor. Mai mult sau mai puţin inspirate, farsele făcute în această zi sunt greu de uitat.

De cele mai multe ori, de 1 Aprilie facem farse rudelor sau prietenilor, iar poznele noastre se rezumă la minciuni nevinovate sau la sperieturi copilăreşti.

Există însă şi unele farse celebre, care au fost prezentate inclusiv în presă şi care de ani se înscriu în topul celor mai tari păcăleli de 1 Aprilie.

Cele mai tari păcăleli de 1 Aprilie. Vânzarea Big Ben

În 1980, pe 1 Aprilie, BBC a anunţat că faimosul ceas Big Ben va trece la un format digital. Crezând că ştirea este reală, foarte mulţi ascultători au început să protesteze, scrie Mirror.co.uk. Mai mult, filiala din Japonia a BBC a anunţat că acele ceasului Big Ben vor fi vândute primilor ascultători care vor suna la postul de radio.

Cele mai tari păcăleli de 1 Aprilie. Prima fotografie cu o zână

În anul 2007, Lebanon Circle, un site destinat pasionaţilor de magie, a publicat o fotografie cu o creatură ciudată, despre care a scris că este o zână. Creatura ar fi fost văzută în Derbyshire. Deşi autorii farsei de 1 Aprilie au spus ulterior că era doar o glumă, zeci de mii de oameni au venit să caute zâna, refuzând să creadă că a fost doar o farsă. Astfel că una dintre cele mai tari păcăleli de 1 Aprilie s-a transformat într-o realitate pentru mulţi.

Cele mai tari păcăleli de 1 Aprilie. Remorcarea unui aisberg

Pe 1 Aprilie, în anul 1979, în portul Sydney a fost văzută o barjă care transporta un aisberg. Cel care îl adusese, un om de afaceri pe nume Dick Smith, a declarat că blocul de gheaţă va fi tăiat în bucăţi mici, pentru a fi vândut. În realitate, acest aisberg era de fapt din spumă de ras.

Cele mai tari păcăleli de 1 Aprilie. Sandvişul pentru stângaci

O păcăleală de 1 Aprilie foarte haioasă a fost făcută în anul 1998 de compania Burger King. Lanţul de fast-food a anunţat că lansează un Whoopper special pentru stângaci. Acesta conţinea aceleaşi ingrediente ca unul normal, doar că toate erau rotite la 180 de grade. Evident, nu exista un asemenea produs, însă natura bizară a glumei au inclus-o în rândul celor mai tari păcăleli de 1 Aprilie, cunoscute în lume.

Cele mai tari păcăleli de 1 Aprilie. Cadavrul monstrului din Loch Ness

Monstrul din Loch Ness nu putea să lipsească de pe lista celor mai tari păcăleli de 1 Aprilie. În 1972, mai multe ziare au scris că a fost descoperit cadavrul acestui celebru monstru, care avea peste 5 metri lungime. În realitate, era cadavrul unei foci-elefant, iar farsa a fost făcută de un angajat al unei grădini zoologice, care a modificat puţin cadavrul, ca să semene cu monstrul legendar.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite